E timpul sa va desprafuiti bocancii daca vreti sa mergeti la concert. E chiar musai, avand in vedere ca scena e la vreo 28 de kilometri distanta de un drum asfaltat. In plus, s-ar putea ca bocancii sa va fie de folos la drumetiile montane, dar si la “distractiile” asigurate de salvamontisti, precum tiroliana, catararea pe stanci sau coborarea in rapel. Suna interesant? E Padina Fest 2010!

Timp de cinci zile, intre 1 si 5 septembrie, Platoul Padina din Muntii Bucegi va deveni un soi de centru cultural-sportiv-turistic. Concerte live folk si rock, proiectie de filme care-au trecut de-a lungul anilor pe la TIFF, plus adrenalina descatusata in activitatile de alpinism supravegheate de salvamontisti. Toate se intampla la o altitudine de 1.500 de metri, accesul publicului este gratuit, iar strangerea gunoaielor de “dupa”, intru conservarea acestui colt de natura, se bazeaza pe bunul-simt al petrecaretilor.

La Padina, programul muzical tine de miercuri,1 septembrie, pana sambata, 4 septembrie, si incepe la ora 18:00 fix, indiferent daca ploua sau nu. Si iata ce ai sansa sa asculti live: miercuri – Camera 101 (alternative/metal), Pretoria (alternative/blues), Micul Paris (pop-rock); joi – Eugen Avram, Titus Constantin si Emeric Imre (folk); vineri – Toulouse Lautrec (indie rock), Les Elephants Bizarres (indie rock), Kumm (alternative/indie) si Suie Paparude (breakbeat/electro /alternativ); sambata – Stillborn (free rock/alternative), Monarchy (metal/progresiv), Tapinarii – Foto (alternative/ folk) si Omul cu Sobolani (alternativ). Pentru ca mai e ceva vreme pana se deschide festivalul si lista nu e batuta in cuie, e loc si de alti artisti pe scena, dar si de spectatori dornici sa-si arate talentul de a canta la chitara.

Esti mai degraba amator de filme? Atunci nu rata programul celui mai la inaltime cinematograf in aer liber din Romania. Miercuri vei avea “Caravana Cinematografica” (Romania, 2009, r: Titus Muntean), joi – “Crossing the Bridge: The Sound of Istanbul/ Vedere de pe pod: Sunetul Istanbulului” (Germania, 2005, r: Fatih Akin), vineri – “Nunti, Muzici si Casete video” (Romania, 2008, r: Tudor Giurgiu), “Australia” (Romania, 2009, r: Claudiu Mitcu) si “Narco: The Secret Adventures of Gustave Klopp/ Narco: Aventurile secrete ale lui Gustave Klopp” (Franta, 2004, r: Tristan Aurouet), sambata – “Calatoria lui Gruber” (Romania, 2009, r: Radu Gabrea) si “Paris je t’aime/Orasul iubirii” (Franta – Elvetia, 2006, proiect regizoral colectiv), si duminica – “Websitestory” (Romania, 2010, r: Dan Chisu).

Ca sa-ti mai dezmortesti oasele dupa ce ai asistat la concerte si proiectii de filme, salvamontistii te ajuta sa te misti “cu talent” si eventual sa-ti faci si poze-martor cu care sa te lauzi acasa. Tiroliana, catararea si coborarea in rapel vor scoate alpinistul din tine la suprafata. Pentru lenesi, exista varianta survolului cu balonul cu aer cald sau cu elicopterul, iar cei mai eco participanti au varianta traseelor turistice “in bocanci” spre Saua Strunga, Babele, Piatra Arsa si Turnul Seciului sau cu bicicleta in jurul Lacului Bolboci, la Podul cu flori, Saua Strunga si Lacul Scropoasa.

Sursa, text si foto: jurnalul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…