Deşi nu este clar stabilită tematica sa, proiectul unui muzeu al oraşului nostru prinde din ce în ce mai mult contur. Unii l-ar vrea un muzeu al istoriei exploatărilor petroliere pe aceste meleaguri, alţii l-ar vrea cu tematici istorice generale, cu prezentarea evoluţiei Câmpinei de la o simplă vamă, acum 500 de ani, la un important centru economic şi cultural. În orice caz, un lucru este sigur: primarul Horia Tiseanu este hotărât să înfiinţeze, cât mai repede posibil, Muzeul municipiului Câmpina, exprimându-şi această intenţie de vreun an de zile. Probabil ideea i-a venit după ce s-a hotărât să transforme Câmpina în staţiune turistică, iluminat de ideile de promovare a turismului românesc emanate de eminenţa cenuşie şi blondie a PDL, Elena Udrea, ex-ministresa de la MDRT, aflată şi astăzi la butoane, chiar dacă nu în prima linie a guvernului.

Într-un proiect schiţat în linii mari încă din 2011, conducerea executivului câmpinean consideră că viitorul muzeu al localităţii noastre ar trebui găzduit de clădirea de mari dimensiuni, situată pe Bulevardul Culturii nr. 27, acolo unde, în urmă cu ceva vreme, a funcţionat Fundaţia şi Şcoala Postliceală Sanitară „Dr. Dinu”. Primăria Câmpina a câştigat în instanţă imobilul, după un proces îndelungat cu fundaţia amintită.  De fapt, în acest imobil, pentru reabilitarea căruia municipalitatea a alocat, din bugetul pe 2012, suma de 800.000 de lei, vor fi mutate, până la sfârşitul anului, Serviciul de evidenţă a populaţiei şi Casa Căsătoriilor. Motivele sunt cunoscute: serviciul amintit funcţionează în clădirea Poliţiei Municipale, iar oficierea căsătoriilor în altă locaţie decât holul central al Primăriei este bine venită, pentru a proteja pereţii şi tavanul holului amintit de stropii şampaniei ţâşnite din sticlele desfăcute de proaspeţii însurăţei. Ulterior acestor mutări, se va înfiinţa aici Muzeul Oraşului, după consultări cu istoricii câmpineni şi după ce zestrea muzeului se va fi încropit cât de cât.

Cu toate că ştia de planurile primarului, consilierul Elvis Arghir a venit, la ultima întâlnire a aleşilor, cu un proiect de hotărâre privind înfiintarea Muzeului Câmpinei pe strada Panduri, în fostele ateliere ale Şcolii Generale “Al.I. Cuza”. În viziunea lui Arghir, cea mai potrivită denumire pentru muzeu este “Aurel Vlaicu”, iar înfiinţarea sa în acest loc ar fi mai rentabilă, fiindcă locaţia respectivă se află lângă cele două mari puncte de atracţie turistică ale Câmpinei: Castelul “Iulia Hasdeu” şi Muzeul Memorial “Nicolae Grigorescu”. Elvis Arghir nu a reuşit să-şi promoveze proiectul de hotărâre, aşa că varianta agreată de primarul Horia Tiseanu, pentru care acesta nu a făcut încă un proiect de hotărâre, a rămas singura viabilă.
Istoricul Alin Ciupală, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai ideii înfiinţării unui muzeu al Câmpinei ne-a declarat că “trebuie avute în vedere şi respectate mai multe condiţii până la înfiinţarea unui muzeu. În primul rând, trebuie consultată şi respectată legea de organizare a muzeelor, o lege recentă şi complicată. Muzeul trebuie să aibă un spaţiu generos de expunere şi un la fel de generos spaţiu de depozitare. În timp, se presupune că instituţia îşi va face o zestre bogată de documente şi obiecte legate de istoria oraşului, iar acestea nu pot fi toate expuse integral, o parte trebuind a fi conservată în spaţii corespunzătoare. După părerea mea, un muzeu al oraşului interesează într-o măsură mai mică turiştii care vin din alte zone ale ţării, aceştia peferând, la recomandarea ghizilor însoţitori, arhicunoscutele noastre muzee Hasdeu şi Grigorescu. Aşadar, acest muzeu eu îl văd ca pe un muzeu destinat mai mult câmpinenilor. Prin urmare, el trebuie să aibă săli unde să se organizeze săptămânal reuniuni, lansări de carte, expoziţii de artă, conferinţe etc. S-ar putea amenaja aici şi o sală care să găzduiască un fel de club-cafenea, unde câmpineanul să vină, să răsfoiască presa din ziua respectivă, să socializeze cu ceilalţi vizitatori; eventual, să bea şi o cafea. Nu mi se pare, însă, deloc fericită găzduirea muzeului în aceeaşi clădire cu alte instituţii.”
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Campina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Producătorii și artiștii locali, promovați de Centrul de Turism din Câmpina

Producătorii și artiștii din Câmpina și împrejurimi își pot promova mult mai ușor activita…