Paraschiva FLORESCU – În lumea fermecată a copilăriei (poezii)

FLORESCU-Paraschiva-1 Paraschiva FLORESCU - În lumea fermecată  a copilăriei (poezii)

DOAMNE, PENTRU MAMA MEA

 –

Doamne, pentru mama mea,

Rogu-te, alungă norii,

Adă-i zâmbetul pe buze,

Prinde-i în cosiţă zorii.

Soarele în mâna stângă

Îl aşază să nu plângă,

Luna-n dreapta, dacă poţi,

Stelele, cu tot cu nopţi.

Mângâie-i mânuţa care

Zi de zi mă ocroteşte

Şi-am să-i dau o sărutare,

Fiindcă mama mă iubeşte.

PUFULEŢ

Dintr-un ou pus la clocit,

În cuib, cum s-a nimerit,

A ieşit un pui de gâscă,

Gălbenel, pătat cu frişcă…

Se tot sprijină pe coadă,

Curios lumea s-o vadă,

Cade-n nas, iar se ridică,

De nimica n-are frică.

Dă de-un ghem, îl ciocăneşte,

Miau cu-o labă-l cuminţeşte.

Speriat şi-n mare grabă,

Cade-n nas, fuge prin iarbă

Şi se-ascunde între pene,

Că doar gâsca nu se teme.

PĂPĂDIA GĂLBIOARĂ

Ziua în amiaza mare,

Gălbioara din grădină

Fură câte-un strop de soare,

Raze calde de lumină.

Şi deodată se desface!

Cu privirea o alint,

Soarele vrăjit o-ntoarce,

Poleind-o cu argint.

O albină, fără milă,

Trei petale îi răsfiră

Şi-ncă una, până când,

Toate i-au căzut, pe rând.

Puful argintat, stingher,

Se ridică-n vânt şi zboară…

Dacă ajung până la cer,

Aduc altă primăvară.

BONDARUL

Pe un fir de campanulă

S-a ivit dintre petale,

Un bondar cu haina sură,

Cât o unghie de mare.

Grijuliu şi plin de spaimă,

Să nu dea de vreun necaz,

Zboară peste-un fir de iarbă

Prea pieziş şi cade-n nas.

Răsturnat cu burta-n sus,

Bombănind pe nas ursuz,

Dă din aripi, se ridică…

– Chiar în calea mea te-ai pus,

Fir de iarbă fără frică?

CHIŢCHILICI CEL POFTICIOS

Şoricelul Chiţchilici,

Rătăcit de ieri pe-aici,

S-a cam săturat, golanul,

Doar de boabe, întreg anul…

Şi-a intrat la noi în casă

Fără jenă, sus pe masă,

Îmbrăcat la patru ace,

Pofticios, cârnaţi să toace.

Se gândeşte, răzgândeşte,

Dacă mâţa îl pândeşte

Şi-o să-l ronţăie la cină

Când el n-are nici o vină?

Pofta însă e prea mare

Şi-a ciupit din fiecare.

Doar un pic s-a ghiftuit

Când o gheară la ţintit…

Şi-a ştiut că Motănica

N-o să-l ierte cu nimica.

MIAUNICA

Miau şi miau, de-o oră-ncoace,

Miaunica nu mai tace.

Chiar de-i blana udă toată,

Iarba rece şi brumată,

Nu m-ascultă, vrea afară

Şi pândeşte-n iarba rară

Un gândac mai amorţit.

– Gata, l-a şi dibuit.

Pune laba-l strânge-n gură,

Parcă ar mânca friptură.

Miaună, mai dă din coadă,

Se apleacă să îi vadă

Şi-i vânează rând, pe rând,

Parcă n-a mâncat nicicând.

Mai târziu îmi dă şi mie

Un gândac pentru chirie.

ARICEL ŞI CRĂCĂNEL

Îmbrăcat în zeci de ace

Se tot plimbă-ncolo, încoace,

Curtea toată o măsoară,

Poate dă de vreo comoară.

După el, plin de mirare,

Crăcănel îl vrea gustare

Şi cu-o labă tare-l strânge,

Se înţeapă, latră, plânge,

Scheaună, nu-i tace gura,

Îl răstoarnă iar de-a dura…

Nu-nţelege cum de el,

Crăcănel cel voinicel,

Nu poate gusta niţel

Dintr-un ghem cu-atâtea ace…

Gândul ăsta nu-i dă pace.

BROSCUŢA ŞI MOTĂNICA

O broscuţă, fără greş,

Numără lângă cireş,

Pietrele din trei în trei

Şi tulpini de dragavei.

Miau-Miorlau stă ca pe ghimpi,

Socoteşte şi-n trei timpi,

A sărit pe-o piatră-n iaz

Ca să-i facă în necaz.

Îşi întinde laba stângă,

Între gheare  să o strângă

Şi-o răstoarnă într-o rână,

Să-i arate că-i stăpână.

Piatra-i fuge sub picioare,

Cade-n apă, balta-i mare

Şi blăniţa ei tigrată

S-a udat de-acuma toată.

– Uf, pufneşte cu necaz,

După ce-o să ies din iaz

Îţi jupoi eu, pielea toată,

Broască mică şi-ngâmfată…

MIŢA – TITZA

– Doamne, ce mai tevatură!

Parcă au trompete-n gură!

Miţa miorlăie de frică,

Titza spune că-i voinică

Şi-o ameninţă lătrând,

C-o să-i ia blana curând.

Speriată, rău de tot,

Miţa mai să cadă-n bot.

Din cais o iau în braţă,

Titza de picior se-agaţă

Şi mă latră cu furie

Că mi-am luat blăniţa mie.

TOAMNA

Pe un ciot de măturoi,

Scotocind prin pomii goi,

Vine toamna pe cărare

Cu năduf şi-nverşunare.

În vârtej, să ţinem minte,

Frunze galbene, uimite,

Le desprinde şi le duce

Între drumuri la răscruce.

Norii-i cerne prin văzduh,

Cată berzele prin stuf,

Brumă împrăştie cu ciudă,

Gâfâie de-atâta trudă.

Lasă-n urmă ceaţă, ploi,

Parcă s-ar juca cu noi!

Şi se-aşază în pridvor

Lângă miţa şi-un fuior,

Pus pe furcă, de bunica,

Să îl toarcă cu pisica.

–––––––––––

Paraschiva FLORESCU

Timișoara, 29 februarie 2020

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

You May Have Missed