În protoieriile prahovene Ploieşti şi Câmpina se desfăşoară ample lucrări de restaurare şi înfrumuseţare a mai multor lăcaşuri de cult. Unele biserici se află încă în stadiul de construcţie, altele au nevoie de restaurarea picturii din cauza fumului lumânărilor, iar alte biserici, care sunt monumente istorice, au nevoie de diferite lucrări de conservare a valorilor patrimoniului bisericesc.

După cum informează „Ziarul Lumina”, în Protoieria Ploieşti există mai multe biserici monumente istorice, autorităţile centrale locale acordând un ajutor financiar pentru realizarea şi finalizarea acestor lucrări.

‘Aproape 60% din parohiile din Protoieria Ploieşti sunt în şantier. Acolo unde sunt biserici în construcţie, lucrările continuă, unde nu sunt în construcţie, se efectuează alte lucrări de restaurare: pavaje, instalarea centralelor termice, montarea pardoselilor şi aşa mai departe. Biserici în construcţie sunt la Tătărani, la Pişculeşti, la Şirna, unde se construieşte o casă socială, şi la Tăriceni. La Blejoi s-a refăcut o biserică-monument istoric, situată în cimitir, s-a înălţat şi o clopotniţă, şi tot aici se vor construi un centru social şi o capelă’, a precizat părintele protoiereu Ştefan Muşat. Biserica de la Blejoi este construită în stil brâncovenesc, iar capela-monument istoric, situată în cimitirul parohial, este construită din lemn de stejar şi are dimensiuni mici.

Lucrări de restaurare şi în Protoieria Câmpina

Lucrări de restaurare se desfăşoară şi în Protoieria Câmpina. ‘În protoieria noastră se desfăşoară ample lucrări de restaurare a picturii. La biserica Parohiei Buşteni, ctitorie regală, se efectuează lucrări de renovare a picturii murale. Pictura nouă este în lucru la biserica cea nouă a Parohiei ‘Sfântul Nicolae’ din Câmpina. Aici se lucrează în tehnica fresco, pictor fiind artistul Grigore Popescu-Muscel. Lucrări de pictură se mai desfăşoară în satul minier Filipeştii de Pădure, în Parohia Scorţeni. Urmează deschiderea şantierului de pictură şi în Parohia Cocorăştii Misli, unde se va realiza o frescă nouă în paraclisul parohiei şi se va restaura pictura din biserica parohială, cu hramul Sfântului Mucenic Dimitrie’, a declarat părintele protoiereu Costică Dumitru.

La poalele Muntelui Caraiman, biserica Parohiei Buşteni, ctitoria regelui Carol I şi a reginei Elisabeta, îşi aşteaptă şi ea înnoirea. Pictura originală a fost realizată de maestrul danez Agnes Exner, care a pictat şi biserica Mănăstirii Sinaia. În timpul Primului Război Mondial, ctitoria regală a fost grav avariată, iar după refacerea structurii, pictura din naos şi pronaos a fost restaurată de Gheorghe Belizarie.

SURSA: http://www.basilica.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Autostrada de pe Valea Prahovei este lăsată pe mâna primarilor

Autoritățile vor să apeleze la o metodă inedită pentru a construi o autostradă pe Valea Pr…