Patru fete şi un băiat!
Adriana, la bas, Georgiana – clape, Monica – chitară acustică, Iulia – chitară electrică şi Rareş, la tobe. Patru fete şi un băiat, care vor să se afirme pe piaţa muzicală, cel puţin locală, pentru moment, tineri care exersează cât pot de des în spaţiul pus la dispoziţie de conducerea Casei de Cultură Geo Bogza, din Câmpina. Deşi este nevoit să facă ore suplimentare, Gheorghe Nedelcu, fost membru al formaţiei Meteor, binecunoscută câmpinenilor, vine de fiecare dată când este solicitat, pentru că spune el, astfel de tineri trebuie ajutaţi. Iulia, fata despre care s-ar putea spune că este lidera grupului, deşi nu vrea să recunoască acest lucru, recunoaşte că pentru moment cântă doar cover-uri, dar speră ca în câteva luni să iasă pe piaţă şi cu piese proprii. Patru fete şi un băiat, adică trupa Old Stage, un proiect pe care oamenii care ţin la muzica live au de gând să-l sprijine aşa cum pot. Măcar cu o sală de repetiţii sau, pur şi simplu cu sfaturi.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul