Pelerin pe Sfântul Munte Athos

Athosul, Sfântul Munte, a fost de-a lungul veacurilor un amvon spre călăuzirea neamului ortodox, centru al vieţii monahale ortodoxe, al artei şi literelor.

Primii creştini îşi fac apariţia în peninsula Athosului încă din epoca Sfântului Constantin cel Mare, din secolul al III-lea. Sfântul Munte cuprinde astăzi şase categorii de aşezăminte monastice: mănăstirile, schiturile, chiliile, colibele, bordeiele şi sihăstriile. Mănăstirile sunt în număr de 20, număr ce nu poate fi sporit sau micşorat. Dintre acestea, 17 sunt greceşti, una rusească, una sârbească şi una bulgărească. Numărul celorlalte aşezăminte monastice poate suferi modificări. Peninsula Athos şi Muntele Athos au devenit oficial loc de viaţă monahală, în anul 885 e.n., cu începătorul monah Sfântul Athanasios din Trapeunda, sprijinit de împăratul Nikoforos Fokas. El a fondat prima mănăstire, Meghistis Lavras (Marea Lavră). Tărâmul este recunoscut ca stat monahal independent. Istoria demonstrează însă că primii creştini în peninsula Athos sunt încă din secolul al III-lea.

Capitala Sfântului Munte este Careia, numită acum o mie de ani Mesi. În centrul capitalei se află Palatul Sfintei Comunităţi în care se întrunesc cei 20 de reprezentanţi ai mănăstirilor. 19 clădiri mari alcătuiesc conacele Careiei şi 82 de chilii aparţinând diferitelor mănăstiri sunt locuite de monahi greci, români, sârbi, bulgari şi ruşi. În mănăstiri, locuinţa, hrana, lucrul, rugăciunea se desfăşoară în comun. Schiturile sunt conduse de un monah numit „dicheu” (cel drept), dar se află sub autoritatea unei mănăstiri. Unele schituri sunt formate din chilii adunate în jurul unei biserici centrale şi au o biserică proprie pentru rugăciune. Într-o chilie, locuiesc, în medie, nouă călugări, care trăiesc din munca lor şi sunt conduşi de un stareţ. Colibele sunt mici locuinţe izolate, cu 2-3 monahi, care trăiesc din propria mucă, iar bordeiele sunt mici colibe, cu un singur monah, ce primeşte hrana de la mănăstire. O altă curiozitate a regulilor de pe Muntele Athos sunt sihăstriile. Acestea se află în locuri pustii, sălbatice, în peşteri sau crăpături de stânci. Aici, rugăciunile, priveghiul şi studiul scripturilor se desfăşoară neîncetat.

Odoarele şi tezaurele lăcaşurilor de cult din Athos sunt unice în lume, iar în decursul anilor au fost apărate şi ascunse din calea năvălitorilor. Moaşte de sfinţi, cruci cu lemn din Sfânta Cruce, casete, epitafuri, manuscrise, potire, icoane, evanghelii, veşminte sacre, toate comori ale credinţei drepte, adeveresc istoria sacră a locurilor din Sfântul Munte Athos. Locaşurile monahale sunt înconjurate din toate cele patru părţi de mănăstiri, fortificate ca şi cetăţi.

Viaţa călugărilor de aici este împărţită în mod egal în 8 ore de rugăciune, 8 ore de muncă şi 8 ore de odihnă. Sunetul clopotului îi adună la Utrenie şi Sfânta Liturghie. Rugăciunea asigură mântuirea sufletului, te ajută să afli, atunci când te priveşti în luciul apei, cine este cel mai mare duşman al tău. Lecţia de tăcere, de smerenie şi umilinţă, de adevăr, de sacrificiu, în spaţiul sacru, te cheamă pe calea cea dreaptă, a desăvârşirii prin credinţă.

Masa monahilor este cumpătată, simplă, alcătuită din cartofi fierţi, ierburi de munte, nuci, măsline, ceapă, pâine neagră sau orez. Niciodată nu mănâncă carne. În afara postului sunt permise lapte, ouă, peşte, fructe de mare. Sfinţii părinţi, mărturisitori prin faptă şi dăruire sunt adevărate modele de înalt sacrificiu individual pe altarul credinţei, nu eroi ai unui neam, ci eroi ai vieţii. Sfinţii părinţi trăiesc rugându-se, fiind pregătiţi să se prezinte Domnului, în orice clipă.

Pe muntele Athos, românii au adus prinosul lor prin ctitori, aşezăminte şi contribuţii inegalabile. Daniile româneşti spre mănăstirile din Athos sunt menţionate în hrisoave şi acte mănăstireşti. Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Neagoe Basarab şi fiul său Teodosie, Matei Basarab, Grigore Ghica, Şerban Vodă, Gavriil Protul, iar pomelnicul ctitorilor români de aşezăminte monahale din Sfântul Munte poate continua cu sute de nume aflate în documentele mitropolitului Visarion Puiu. Contribuţiile românilor constau în aşezăminte şi lăcaşuri, în construcţii de mănăstiri, chilii şi schituri, turnuri cu clopote, bolniţe şi paraclise, dar şi în cărţi rare, icoane, iconostase, hrisoave vechi, biblii, picturi, broderii cu fir de aur şi mătase. Athosul oferă o oglindă a umanităţii în adevărata credinţă, o dimensiune spirituală, fără pierderea identităţii naţionale. Harul bisericii ortodoxe, prin puterea rugăciunilor sfinţilor monahi, a sfintelor icoane făcătoare de minuni şi a sfintelor moaşte, atrag pelerini în Grădina Maicii Domnului – cum mai este numit Sfântul Munte Athos. Viaţa creştinului este o viaţă duhovnicească în care îl caută pe Dumnezeu în orice şi în toată vremea. Cel ce nădăjduieşte nu dă niciodată greş. Bucuria vieţii este în regăsirea de sine şi iubirea faţă de aproapele nostru, prin rugăciune. Puterea credinţei nu este doar început sau sfârşit. Este trăire şi dăruire.

Sfântul Munte este poarta deschisă spre Grădina Maicii Domnului pentru tine, pelerinule. Pentru a ajunge pe Sfântul Munte, pelerinii pot urma câţiva paşi: binecuvântarea duhovnicului, post şi mărturisire, împărtăşanie şi pregătire sufletească. De asemenea, pe Muntele Athos, au acces exclusiv bărbaţii, indiferent de religie, iar pentru acest lucru trebuie să solicite permisul de pelerin, să ceară sprijin la schitul românesc sau la una din chilii şi să-şi programeze cazarea.

Legenda spune că Apostolii trăgeau la sorţi pentru a stabili unde merge fiecare să declare evanghelia. Maica Domnului a cerut să ajute şi ea la predici. Ajunsă în Athos, a spus următoarea rugăciune: „Fiul meu şi Dumnezeul meu, binecuvântează acest loc ce mi-a fost ales şi descarcă pe el toată milostenia TA şi ţine-l în siguranţă, până la sfârşitul lumii”. După ce s-a rugat Maica Domnului a auzit din cer răspunsul: „Tot ce ai cerut în rugăciune, Mama mea, aşa se va întâmpla, de ajuns fiind numai toţi să aibă grijă şi să fie corecţi la toate poruncile mele. De acum înainte, acest loc, locul tău ales şi grădina ta, va fi un paradis, dar va fi, de asemenea, şi port salvator al celor ce cu rugăciune vor cere să fie salvaţi. Va fi loc al refugiaţilor, locul de refugiu şi de pocăinţă a celor care multe păcate au săvârşit”.

Ascultaţi-vă inima şi păşiţi spre Grădina Maicii Domnului, păşiţi spre Lumină, pentru că fiecare lucru are timpul său.

Paşte Fericit!

Constantin Roman Tămăduianu

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro