Home Breaking News Stiri Exclusive Petre CIOCLU – Morbul urii milenare

Petre CIOCLU – Morbul urii milenare

50 min read
0
1
305

APEL

Către oamenii molipsiți de morbul urii milenare, dar și către cei concesivi care practică ura cu durate mai mici: seculare, anuale, lunare, săptămânale, iar la cei înrăiți: ura zilnică. Rugămintea mea este să se debaraseze de acest impuls penibil, cu speranța că li se vor alătura Papalitatea printr-un Edict istoric, în încercarea de a elimina în totalitate dușmănia de orice natură și de a se instaura armonia între alte popoare și poporul evreu.

UN SIMULACRU DE DEZVINOVĂȚIRE

În lungul, sinuosul și dramaticul său drum în istorie, micul popor evreu a avut de suportat din partea unor popoare: pogromuri, jafuri, distrugeri, cuceriri, înrobiri, exiluri, umilințe și câte altele. Într-un articol apărut în presa de limbă română din Israel, se aduce în discuție cazul urii milenare practicată de unele popoare la adresa poporului evreu, emițându-se părerea că acest impuls dușmănos nu are vreo motivație, vreo cauză, fiind deci… „gratuit” (de parcă există efect fără cauză).

Trebuie să admitem că principalul și cel mai înrădăcinat motiv al urii aflată în discuție, este DEICIDUL, adică omorârea prin răstignire a lui Isus, proorocul presupus divin, întemeietorul religiei creștine. Un rol negativ la statuarea și răspândirea acestei porniri detestabile a avut-o Papalitatea, care, în secolul al VI-lea, prin Edictul de Milan, a pus în cârca evreilor aceasta „crima cea dintâi”. După o perioadă de mai bine de o mie de ani, dându-și seama de aberația învinuirii – spre a se reabilita în lumea civilizata – Papalitatea a admis că evreii contemporani nu sunt vinovați de crima strămoșilor lor.

Mi-am propus să descifrez din documentele sacre sau laice ale timpului, ce motiv au avut evreii de a condamna la moarte pe un concetățean de-al lor – nu un evreu oarecare ci un proroc – și asta în țara care a apreciat și cultivat mereu talentul și inspirația proorocilor. Isus era un astfel de om excepțional, care predicase trei ani în lungul și latul țării, fiind adulat și urmat de gloate întregi.

Și totuși a ajuns să fie crucificat. De ce oare? Ce vină i s-o fi adus? Am intuit că aș putea găsi răspunsurile căutate, sau măcar la o parte din ele, cercetând si analizând „fără ură și părtinire” conținutul predicațiilor, a îndemnurilor și a faptelor sale în timpul celor trei ani, când gloatele îl ascultau extaziate, îl urmau orbește și îl divinizau din mimetism.

 

CE A PROPOVĂDUIT ISUS?

O IDEOLOGIE APARENT SUBLIMĂ DAR ÎN FOND NARCOTIZANTĂ!

„Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea…”

„Uitați-vă la păsările cerului: ele nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl ceresc le hrănește.”

„Și de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes…”

„Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.”

(Biblia. Matei 6:25, 26, 28, 34)

Cât de încântătoare sunt, dar cât de utopice!

Îndeplinirea lor conștiincioasă de către fiecare om ar duce rapid la destrămarea întregii societăți omenești – care este rezultatul unei evoluții îndelungate, la care și-au dat contribuția mii de generații, trăind nu ca păsările cerului sau precum crinii, ci ca oameni în carne și oase.

„Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.”

(Biblia. Matei 5:39)

 Filozofia nonviolenţei este minunată în intenție dar dăunătoare în fapt pentru că are efect contrar celui urmărit: cel care a lovit obrazul drept, știind că nu i se împotrivește nimeni și nimic, va lovi și obrazul stâng, eventual va da și cu piciorul.

„Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa”

(Biblia. Matei 5:40)

Atitudinea de resemnare a celor nedreptățiți, vizavi de bunul plac și de abuzul asupritorilor, ar amplifica nedreptatea în lume și ar scinda omenirea în despoți și victime.

„Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc.”

(Biblia. Matei 5:44)

Aici aproape că n-am ce comenta. Voi spune doar că e o absurditate sublimă, care depășește ființa și firea noastră omenească. Iată deci care erau cele mai șocante concepții de viață propovăduite de Isus. Dacă ar fi fost transpuse în viața de toate zilele, ar fi putut răspândi înclinații spre supunere, umilință, resemnare, renunțare – toate dăunătoare societății și oamenilor trăitori în ea. În afară că răspândea o ideologie pernicioasă, ridicată la rând de comandament divin, Isus era fără să-și dea seama, un destrămător al bunei organizări sociale, cerând viitorilor adepți, ( numiți „ucenici”), lucruri șocante, antisociale, pe care le voi exemplifica mai jos cu extrase din Cartea Sfântă:

  1. Și plecând Isus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia : Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El.
  2. Știi poruncile : Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.
  3. Iar el a zis : Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele.
  4. Iar ei îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor au mers după El.
  5. Iar Isus a zis ucenicilor Săi : Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăția cerurilor.
  6. Iar Isus le-a zis : Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri…,
  7. Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă,sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică.
  8. Și a zis către altul : urmează-Mi. Iar el a zis : Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.
  9. Iar El i-a zis : Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește împărăția lui Dumnezeu.
  10. Iar Isus a zis către el : Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăția lui Dumnezeu.

*

Deci Isus, cu o inadmisibilă iresponsabilitate, cerea unor oameni să se sustragă de la obligațiile lor familiale, sociale, contractuale etc. Cerea vinderea averilor și împărățirea banilor la săraci – și toate acestea pentru ca să devină „ucenicii” lui. În schimbul acestor cerințe majore, importante, le promitea cu seninătate: moștenirea vieții veșnice, Împărăția lui Dumnezeu, locuri la dreapta Tatălui și alte himere, de parcă le-ar fi  avut în desagă.

Dacă evreii au dat morții pe unul de-al lor (pe Isus), mai mult ca sigur au considerat că a trebuit să moară pentru binele poporului (conform vorbei înțelepte a Arhiereului Calafat):

„Că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul”. (Ioan 11/50)

Israel a fost țara care a avut mulți, valoroși și diverși prooroci și profeți. Unul din ei, talentat, cult dar imprudent -Isus a propovăduit o filozofie a vieții care a fost considerată de către elita poporului ca fiind dăunătoare, și ca urmare a fost arestat, judecat și condamnat la moarte. Adepții lui, lipsiți astfel de conducătorul lor, s-au încărcat cu o ură tenace, care a străbătut veacurile și mileniile, în care un rol negativ a avut Papalitatea.

Isus, în accepția personală și a adepţilor săi, era numit „Fiul lui Dumnezeu”, de aceea nu le-a fost greu să-l divinizeze, devenind a treia persoană alături de Sf. Duh și Dumnezeu-Tatăl (doar ultimul fiind recunoscut de toate cele trei religii monoteiste).

Adepții sectei l-au „înviat” la trei zile după răstignire și acest Isus-mort a participat de trei ori la întrunirile apostolilor, a mai întârziat 40 de zile pe meleagurile pământene, după care adepții i-au organizat înălțarea la Cer (că altfel risca să fie răstignit a doua oară).

Deci, conform logicii simple, normale, lucide, Isus a fost pământean, nu a avut divinitate, deci nu a avut loc nici un deicid. Creștinii nu au motiv de ură împotriva evreilor pentru că nu le-a fost omorât proorocul… divin – de altfel moartea acestui evreu nu a stingherit în nici un fel dezvoltarea și extinderea învățăturii lui Isus, învăţătura care a devenit o religie universală.

Pe parcursul mileniilor și a secolelor, în afara învinuirii de deicid, poporul evreu a fost lovit și de alte dușmănii, izvorâte nu neapărat din domeniul religios, ci din cel economic, social, statal, organizatoric, psihologic, cultural… Asta ar fi o altă temă, liberă pentru a fi tratată de oricine are „condei”. Eu am pus punct.

 

FIU LUI DUMNEZEU SAU…IMPOSTOR?

Isus a apărut pe lume ca un om obișnuit. Concetățenii l-au cunoscut ca fiu al lui Iosif-tâmplarul și al mamei sale Maria, care, după Isus a mai avut cinci copii. La opt zile de la naștere a fost circumcis, iar la 12 ani a fost dus la Templu. Ca prim-născut, era destinat carierei religioase.

Ulterior, religia i-a adăugat zorzoane faptice, mitice, supranaturale, așa cum se proceda în cazul altor creatori, întocmitori de noi religii. Ar fi un anacronism flagrant ca oamenii secolului XXI să-l considere pe omul Isus ca fiind de natură divină, când oamenii încă de acum 2000 de ani au putut să se desprindă de judecăți tributare supranaturalului. Putem spune odată cu istoricul că fără intervenția competentă și eficientă a apostolului Pavel, Isus ar fi rămas în istorie ca un predicator minor, aproape anonim, din Galileea. La cele inițiate și impuse de Pavel, s-au adăugat cerințele gloatelor fanatizate din Diaspora și hotărârile Sinoadelor; toate acestea au făcut ca Isus să ocupe locul dominant în Sfânta Treime, întrecând autoritatea și răspândirea avută iniţial de Dumnezeu-Tatăl.

În viața Sa a intervenit o perioadă de 10 – 15 ani, lipsită – pentru noi – de informații biografice. Se presupune că acest timp a fost destinat pentru inițierea sa în practica șamanică sau ezoterică sau cabalistică – ce l-au ajutat la vindecări și la „minuni”. La vârsta de 30 de ani, după ce i s-a făcut botezul cu apă în râul Iordan ( gest cu rol de investitură ca profet), a început predicația care s-a încheiat după trei ani, odată cu răstignirea sa.

EBONIȚII, o sectă iudeo-creștină a timpului, îl considera pe Isus ca fiind doar un profet, un om lipsit de divinitate și deci Învierea, Înălțarea la Cer și orice alte „minuni” sunt mistificări, trucuri, redactări tendențioase, adică fapte respinse de logica elementară și de bunul simț. O ascensiune unică a avut mama lui Isus: din Sinod în Sinod, a fost dotată cu atribute supranaturale : virgină perpetua, deasupra sfinților, lipsită de păcatul originar, mediatoare a neamului omenesc pe lângă Dumnezeu…

Creștinii l-au preluat pe Isus integral, cu bune și rele, și în felul acesta s-au ales cu un Dumnezeu în exclusivitate, neîmpărțit cu iudeii și nici cu islamicii – care de altfel i-au contestat divinitatea. În momentele sale grele, Isus a apelat la Tatăl ceresc al cărui Fiu se considera a fi, dar n-avea cine să-l audă : „Cerul era gol.” Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: „Eli, Eli, lama sabahtani?” adică: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” La ceilalți doi tați, nu putea apela pentru că Iosif nu-l recunoscuse ca Fiu, iar Sf. Duh acționa numai prin intermediari (sfinții). Fără să vrem, apelăm la proverbul românesc: „Copilul cu două moașe, rămâne cu buricul netăiat”.

***

Isus dorea moartea ca o împlinire a destinului său divin, alături de Tatăl Său. Numai că omul Isus a existat și a suportat supliciul, dar Tatăl său, invocat cu ardoare, n-a răspuns – si nu pentru că e un Dumnezeu insensibil, ci pentru că nu l-a auzit : Tatăl era în cer, iar Fiul era pe pământ.

***

Cu un efort de imaginație – ca și când am reedita situația din lucrarea „… pe cărările cerului”, voi imagina un scurt interviu luat superinteligentului și supradocumentatului Apostol Pavel:

-”Isus a fost condamnat de coreligionarii săi pentru că a propovăduit o ideologie pernicioasă, narcotizantă, respinsă de elita neamului. Dar Dvs., preluând frânele Sectei iudeo-creștine, ați menținut în Dogme și în Cartea Sfântă a creștinilor ca toate acele învățături și îndemnuri erau considerate a fi detestabile.

Cum se explică această inconsecvență, acest paradox?”

-„Noua religie trebuia să se bazeze pe o înaltă morală creștină, izvorâtă din acele învățăturidumnezeieşti  ce au fost menționate în Canonul creștin, având rolul unui pandantiv ideologic, strălucitor și atractiv (dar… virtual)”.

 

O CONDAMNARE UNANIMĂ

În acest proces Isus a devenit victima propriei sale concepții defetiste: nu a fost în stare să argumenteze, să răspundă învinuirilor, să lupte sau măcar să solicite clemență pentru a-și salva viața, deși din partea Guvernatorului roman cu numele de Pilat i s-au întins „punți” de salvare pe care el le-a ocolit, le-a ignorat sau poate nici nu le-a sesizat. Cu puțină abilitate, Isus ar fi putut să scape, dar dânsul era prea impregnat de ideologia pernicioasă, dezarmantă, narcotizantă pe care o propovăduia. Fiind sfârșit de săptămână și ajun de Paște, toți erau grăbiți și nu reușeau să coaguleze o acuzație hotărâtoare, în situația în care Pilat oscila între a face pe plac nevestii sau a face hatâr evreilor care vociferau cerând o condamnare la moarte… Pilat a ieșit din încurcătură, lăsând ca hotărârea finală – dar și răspunderea – să aparțină evreilor.

Din textul timpului se poate distinge faptul că cei care l-au acuzat mai vehement pe Isus, formau elita poporului ( preoții, arhiereii, cărturarii, fariseii, bătrânii):  care, desigur, fiind școliți, puteau avea argumente puternice, înalt-politice – in dorinţa de a se debarasa de un prooroc păgubos, lipsit de simțul măsurii. Pe de altă parte era populația care forma gloata:  incultă, analfabetă, gură-cască. Toți acești oameni erau obișnuiți de a se orienta după gândirea și acțiunile elitei. Așa se explică lipsa ei de replică la evenimentele la care luau parte.

Deci evreii (elita cu gloata) care au avut un rol pozitiv față de interesele majore, vitale ale poporului evreu, nu trebuiesc dușmăniți, ci pomeniți admirativ, atât de către evrei, cât și de către creștini, pentru că au salvat nu doar poporul evreu, ci și creștinismul de pacostea de a fi năpădiți de o ideologie idealistă până la sufocare și de recomandări nesăbuite până la inepție.

 

EXTRASE DIN RELATĂRILE SCRISE ALE PROCESULUI

7) Cărturarii și Fariseii pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.

9) Și Isus le-a zis: „ Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde?”

53) Crezi că n-aș putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?

55) In clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Ați ieșit ca după un tâlhar, cu săbii și cu ciomege, ca să Mă prindeți. In toate zilele ședeam în mijlocul vostru și învățam norodul în Templu și n-ați pus mâna pe Mine.

44) Vânzătorul le dăduse semnul acesta: „Pe care-L voiu săruta, acela este; să-L prindeți și să-L duceți sub pază.”

45) Când a venit Iuda, s-a apropiat îndată de Isus și i-a zis: „Învăţătorule!” Și L-a sărutat.

***

1) Iar făcându-se dimineață, toți arhiereii și bătrânii poporului au ținut sfat împotriva lui Isus, ca să-l omoare.

6) Când L-au văzut deci arhiereii și slujitorii au strigat, zicând:  Răstignește-l! Răstignește-l! Zis-a lor Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu-i găsesc nici o vină.

7) Iudeii i-au răspuns: Noi avem lege și după legea noastră El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiul al lui Dumnezeu.

9) I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic.

10) Preoții cei mai de seamă și cărturarii stăteau acolo și-L pârau cu înfierbântare.

13) Pilat a strâns pe preoții cei mai de seamă, pe fruntași și pe norod

14) și le-a zis: „Mi-ați adus înainte pe omul acesta ca pe unul care abate poporul. Și iată că, după ce l-am cercetat cu de-amănuntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de nici unul din lucrurile de care-l pârâți.”

21) Dregătorul a luat cuvântul și le-a zis:  „Pe care din amândoi voiți să vi-l slobozesc?” „Pe Baraba”, au răspuns ei.

22) Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?” „Să fie răstignit”, i-au răspuns cu toții.

23) Dregătorul a zis:” Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige și mai tare „Să fie răstignit!”

22) Pilat le-a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Așa că după ce-l voiu pedepsi, îi voiu da drumul.”

23) Dar ei strigau în gura mare și cereau de zor să fie răstignit. Și strigătele lor și a preoților celor mai de seamă au biruit.

24). Pilat a hotărât să li se împlinească cererea.

60) Atunci marele preot s-a sculat în picioare, în mijlocul adunării, a întrebat pe Isus și i-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva Ta?”

61) Dar Isus tăcea și nu răspundea nimic.

65) Atunci marele preot și-a rupt hainele și a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum ați auzit hula Lui.”

***

Elita evreilor ( acuzatorii conștienți de vina reală a lui Isus ) a înțeles că nu era cazul de a supune judecății lui Pilat un diferend din domeniul ideologic religios evreiesc și de aceea problema predicației dăunătoare a lui Isus, nici nu a fost adusă în discuție publică.

 

TELENOVELĂ RELIGIOASĂ

Efectul imediat al morții lui Isus a fost derută și împrăștierea apostolilor cu perspectiva ca tânăra și debila sectă iudeo-creștină, rămasă fără conducător, să se desființeze. În acele momente de răscruce, un rabin cu numele de Șaul are o viziune și convorbire cu Dumnezeu; ca urmare se convertește, devine Apostolul Pavel și are intuiția genială de a descoperi, cu anticipație, una din legile lui Murphy, care este enunțată astfel: „Cel mai bun mod de a reuși într-un domeniu este să găsești o masă de oameni care se îndreaptă într-o direcție oarecare sau care încă nu și-a definit direcția, și să te așezi în fruntea lor.”

Bine-nţeles că Șaul – ca fost prigonitor – nu putea să vină spre apostoli și să le propună ca să preia conducerea Sectei, că poate ar fi primit mai mult decât un refuz. El a imaginat un scenariu în care a intercalat intervenția Divinității, desigur în sensul dorit de el.

***

3) Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.

4) El a căzut la pământ și a auzit un glas care-i zicea: „ Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”

5)”Cine ești Tu, Doamne?” a răspuns el. Și Domnul a zis: „ Eu sunt Isus, pe care -L prigonești.”

6) Tremurând și plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.”

8) Saul s-a sculat de la pământ și, măcar că ochii îi erau deschiși, nu vedea nimic. L-au luat de mână și l-au dus în Damasc.

9) Trei zile n-a văzut și n-a mâncat, nici n-a băut nimic.

19) După ce a mâncat, a prins iarăși putere.

20) Și îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.”

***

La începuturi, partizanii Sectei concepeau creștinismul ca o ramură a iudaismului, în timp ce Apostol Pavel ia hotărârea îndrăzneață de a forma o religie nouă, punând Învierea lui Isus în centrul mesajului creștin. Pentru asta a îndepărtat câteva Dogme – preluate de la Iudaism, dar reconsiderate, ca fiind caduce pentru creștinism.

– Circumcizia ( înlocuită cu botezul cu apă );

– Kashrut ( înlocuit cu higiena personală );

– Jertfele ( înlocuite cu rugăciuni și milostenie );

Spre cinstea sa, Pavel n-a dat numele său acestei noi religii și s-a mulțumit cu rolul de pereche cu Apostolul Petre, aflați împreună pe icoane și calendare creștine, având aceeași zi aniversară.

 

CONCUZII MARGINALE

Să facem un efort de imaginație și să ne închipuim cum ar fi arătat societatea omenească dacă ideile propagate de Isus s-ar fi răspândit și generalizat în lume. Avem exemplul relativ recent al societății socialiste cu baze utopice, idealiste, oarecum asemănătoare. Popoarele care au cunoscut-o și suportat-o o jumătate de secol, au și repudiat-o. Am citit undeva că ura unor popoare împotriva poporului evreu s-a născut cu mii de ani în urmă, odată cu pretenția acestuia că este popor ales, iubit, protejat și favorizat de Dumnezeu, deși acesta este unic, Tată al tuturor și nepărtinitor.

***

Un paradox al religiilor

Evreii s-au debarasat de Isus, dar creștinii l-au preluat și l-au introdus în Sf. Treime, devenind primul dintre egali: Dumnezeul lor.

***

La scară pământeană, viața……acestui mare naiv ( Isus ) s-a încheiat, dar viața cosmică de-abia începea.

***

Dați Cezarului ce este al Cezarului…

Tind să cred că Isus avea multe calități dovedite în perioada celor trei ani de propovăduire: avea darul vorbirii, imaginație, era inteligent, orgolios, ambițios, dar era prizonierul unei concepții idealiste străină poporului său, dăunătoare societății în ansamblul ei și care, până la urmă, i-a fost fatală și lui.

***

Cercetând scrierile „sfinte”, am constatat că Isus n-a avut numai îndemnuri detestabile ci și expresii lapidare, realiste, ce au rămas în practica și memoria omenirii, ca de exemplu:

  • Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu;
  • Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra păcătosului;
  • Lăsați să vină copiii la mine;
  • Cereți și vi se va da; bateți și vi se va deschide.

 

PAGINA DEDICATĂ LUI PAVEL

A fost și el ( ca și Isus, înaintea lui ) urmărit de autorități pentru a fi arestat și judecat.

În textul care a ajuns până la noi nu este menționată nici o învinuire, dar se poate deduce că ar fi putut fi învinuit de destructurarea religiei strămoșești, statornicită de Moise și devenită TABU, sfântă pentru orice evreu.

EXTRASE

Din cartea: Dicționar al religiilor de Eliade/ Culianu

Pavel din Tars, geniul ideologic al creștinismului este o personalitate complexă. Pe numele său dintâi, Saul, el provine dintr-o familie evreiască din Diaspora, familie destul de bogată ca să-i asigure o educație clasică alături de o solidă instrucție în tainele Torei. Este cetățean roman și fariseu. Începe să-i persecute pe creștini, dar se convertește ca urmare a unei viziuni a lui Hristos înviat, pe drumul Damascului. Activitatea sa misionară începe la scurtă vreme după acesta și consta în propagarea creștinismului în afara iudaismului, printre păgâni. În timp ce partida iudaizantă din Ierusalim concepe creștinismul ca o ramură a iudaismului, cere circumciziunea și respectarea normelor Torei, Pavel ia hotărârea îndrăzneață de a emancipa creștinismul de iudaism, opunând regimului Legii, libertatea de care se bucură creștinismul sub regimul binecuvântat al Credinței.

Acest moment de criză și tensiune între Pavel și Biserica-mamă din Ierusalim condusă de Iacob, fratele Domnului, și de Petre – face obiectul Epistolei lui Pavel către Galatenii…   În jurul anului 57 vizitează Ierusalimul și proiectează călătoria la Roma. El se oprește în Caesarea unde este întemnițat vreme de doi ani, dar, recurgând la argumentul cetățeniei sale romane, cere să-i fie cercetată cauza de împărat în persoană. Astfel, Pavel sosește la Roma în jurul anului 60. Doi ani mai târziu, el va fi executat sub domnirea lui Nero.

Mic extras din cartea mea: „Cu reportofonul pe cărările cerului”

„În ceea ce-l privește pe Apostolul Pavel, el având cetățenie romană, a beneficiat de decapitare – în dauna crucificării – dar în Rai se plângea mereu că simte parcă un hârșâit în zona gâtului din cauză că securea nu fusese destul de ascuțită.”

——————–

Petre CIOCLU

Membru al Asociației Scriitorilor din Israel

Israel, 25 ianuarie 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cauti schele metalice de inchiriat? Bucura-te de calitate garantata, suport in montaj si transport gratuit!

Daca studiezi, chiar in acest moment, oferta de servicii de inchirieri schele metalice de …