Născută în dulcea Bucovină, dar stabilită de ani buni la Ploieşti, unde este membră de bază a Ansamblului folcloric Chindia al Casei Sindicatelor, tânăra şi frumoasa solistă de muzică populară a “explodat” realmente în acest an, când a cucerit premii şi trofee la toate concursurile şi festivalurile la care a participat.Şi nu au fost puţine.Cu numai o lună în urmă, vocea ei a fost admirată chiar şi în…Polonia, cu prilejul participării Ansamblului Chindia la unul dintre cele mai puternice festivaluri internaţionale de folclor din Europa, unde, de asemenea, a ocupat locul I.

 

Pentru ea însă, Mamaia reprezenta un vis, pe care l-a văzut realizat după succesul avut la  etapele de preselectie. Participarea solistei noastre la ediţia din acest an a tradiţionalului Festival al Cântecului şi Dansului Popular Românesc de la Mamaia fost, după cum susţin cei care au urmărit pe viu concursul, cea mai mare şi plăcută surpriză, Andreea Cristina Haisan reuşind să cucerească, deopotrivă, atât publicul, cât şi juriul, care i-a acordat Trofeul Mamaia 2011 şi Premiul oferit de Asociaţia Jurnaliştilor Muzicali din România.

“Sunt extrem de emoţionată, abia îmi stăpânesc lacrimile de bucurie. Mi-am dorit de mică să cânt pe scena de la Mamaia, acum acel frumos vis de copil şi adolescentă a devenit realitate”, a mărturisit Andreea, în momentul primirii Trofeului.
Suntem convinşi că tânăra noastră solistă are în faţă o mare carieră muzicală.

Text şi foto: Ioan POPESCU
SURSA: http://www.observatorulph.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Veronica BALAJ: În suflet cu poezia din două țări – Amalia ACHARD, Franța

În legătură permanentă cu poezia română, Amalia Achard o translează, prelungindu-i expresi…