fragment din antologia poetică de autor

 “Casa memorială Dăncuş”

*****

o să ajungem cu toţii pictaţi pe biserici, mâzgăliţi rapid prin w.c.-uri publice,
o să fim uşor de recunoscut, uite-i,
o să strige căutătorii de muzee.
(eu să simt înflorindu-mi în ochi volţii
bezmetici ai reflectoarelor, apoi căzând petală cu petală
pe cimentul plin de mulţimi vide).
– iată de ce te-am minţit –
cu gesturi marţiale voi îndesa în sacoşă putoarea unui batalion de soldaţi,
crima, pedeapsa, adulterul, îngerul, plasma din care este făcută lumea
şi pe urmă calendarul, bălegarul limbilor pământului
foşgăitul hematiilor din orbitele mele ţăndări
şi iar: bâtele, ciorile, scursorile nopţilor altora
portocaliul păcatului meu
– mai e un loc pentru Tine – mai repede
o să fim cuminţi, cocotele, bişniţarii, cerşetorii,
gardienii publici, guvernanţii, mămicile, ţiganii
vom fi prudenţi, nu Te vom deranja, Doamne.
unii îşi nituiesc deja vocalele, îşi pun chiar lacăte
chinezeşti pe corzile vocale
alţii îşi admiră viitoarele ţâşniri ca din puşcă
ce lume frumoasă miraculoasă
registratorii aprind focuri pentru ca aterizarea istoriei
să fie perfectă, suntem aici Doamne, suntem toţi, suntem cuminţi,
n-a mai rămas nici o vitrină întreagă, suntem gata,
suntem buni de prăsilă, ne-am depus la bănci toată
biata noastră trădare
răstigneşte-ne Doamne

e linişte ca-ntr-o lentilă
se aud scufundându-se în cel mai abject ghetou
al acestui moment epocal –
peninsulele împotrivirii mele
şi înnebunesc
înnebuniţi
înnebunim

*  *  *
acum n-a mai rămas nimeni întreg –
suntem ca nişte vocabulare în care doar literele
se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurşti,
fericire, unghii smulse, indiferenţe.
acum nişte pietre de moară ne macină
poftim Doamne la masă
această pâine este făcută din făina oaselor noastre
sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat
ne-am pus la afumat cele mai intime ţesuturi biologice
pentru această tainică cină.
venim să batem la uşa Ta
întreaga specie ca o gaură neagră
aşteaptă – fiecare în spaţiile propriilor cromozomi –
– umple-o Doamne
Te rugăm Doamne

*  *  *
ai văzut
ne-am rugat şi am plâns Doamne
dar în zadar fostu-ne-a totul, cei şapte îngeri
şi-au vărsat pe pământ cele şapte cupe ale mâniei Tale
acum iar vom avea coca cola, plăcinte, idei,
caroserii, statui, fascinaţii, mănăstiri, erori
acum iar l-ai obligat pe Sisif să-şi proiecteze
în toţi şarlatanii ritualul acela păgân
acum iar trebuie să ungem cu uleiuri frumos mirositoare
macaraua deceselor noastre
iar va trebui să suportăm să ne speli pe picioare
şi să iertăm greşiţilor noştri
suntem haini Doamne
acum avem iar coloană vertebrală

*  *  *
această imensă sală de aşteptare
cernându-se peste ei ca o cuşcă din care
mă priveşte batjocoritor o oglindă
cu oameni care cad ca nişte nou născuţi
prin esofagul luminii neoanelor
– eu nu pot fi Al Doilea Tău Fiu.
zadarnic poruncile tale sună ca nişte zaruri pe
tabla de şah a agoniilor mele
suntem şmecheri Doamne
în zadar şase-şase
e tabla plină de buldozere
ce acoperă cu negru pătratele albe
– miile de tone de grâu ale celui care le-a inventat
au devenit uriaşe morminte
– eu nu pot fi Al Doilea Tău Fiu.
suntem atât de perverşi
cancerul privirilor, litri de sânge,
tendoanele gândurilor noastre sunt deja vertebrate.
eu nu pot fi de acord Doamne
treacă de la mine paharul acesta.

*  *  *
în România aceasta prăfuită mereu de ciudate tranziţii
unde o Golgotă îşi caută Transilvania natală
unde L-am văzut pentru prima dată pe Isus răstignit
pe cele nouă braţe ale crucii
în România copiilor închişi în mari recipiente cu
alcool metilic
în România însângerată de capetele căzute sub incidenţa
intimelor ghilotine
în România aceasta fără răspuns şi interioară ca o
lamă de cuţit strecurată în sistemul psiho-somatic
al europei
în România călugărilor grăbiţi şi-a familiilor de cuvinte
sărmane
cu mâinile la spate trăiesc eu

***

ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ
născut la 4 august 1968

SURSA: http://ziarulzidul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…