În ultima săptămână, Televiziunea Română a fost ţinta mai multor acuzaţii în contextul desfăşurării meciului de box profesionist dintre Lucian Bute şi Jesse Brinkley. Date fiind amploarea pe care a luat-o subiectul nedifuzării meciului de către TVR – atât în presă, cât şi în Parlamentul României -, dar şi unele neadevăruri rostite la adresa conducerii TVR, vă aducem la cunoştinţă următoarele:

ABSENŢA NEGOCIERILOR: TVR nu a primit nicio ofertă în scris pentru meciul Bute – Brinkley şi, în consecinţă, nu s-a purtat nicio negociere într-un cadru oficial. Dacă Federaţia Română de Box (FRB), cunoscând faptul că nicio televiziune nu poate face profit din această transmisiune, ar fi dorit să ofere posibilitatea amatorilor de box din România să-l vadă pe Bute în acest meci, putea ceda drepturile pentru transmisiune oricărui post Tv, inclusiv TVR, condiţionând eventual ca toate încasările din publicitate aferente respectivului meci să îi revină FRB. Nu a făcut acest lucru.

LIPSA UNUI PRECEDENT. TVR nu a cumpărat până acum niciunul dintre cele şapte meciuri disputate de Lucian Bute pentru titlul IBF. Totuşi, a transmis unul dintre ele (în noiembrie 2009), meci oferit de Federaţia Română de Box, care, după cum s-a vehiculat în presă, a primit în schimb 150.000 de dolari de la un grup de oameni de afaceri, coordonat de primarul oraşului Buşteni.

ACHIZIŢIE RISCANTĂ. Boxul profesionist este o achiziţie riscantă pentru orice televiziune: un K.O. poate încheia în câteva minute o transmisiune scumpă. Meciul Bute – Andrade, din noiembrie 2009 – pentru care TVR a cheltuit peste 20.000 de dolari (costuri de transmisiune) – s-a încheiat în runda a patra. Nici măcar posturile de televiziune specializate, de sport, nu s-au arătat interesate de acest meci.

Pe de altă parte, clienţii de publicitate evită să se asocieze cu boxul profesionist, motiv pentru care televiziunile sunt atente când e vorba de achiziţiile scumpe de drepturi Tv în acest sport. Mai ales în climatul economic actual: investiţiile de publicitate în media aproape s-au înjumătăţit din 2008 până în prezent.

ALT TIP DE CONSUM. Nu ar trebui să i se impute TVR că nu transmite meciuri de box profesionist, din moment ce nici alte televiziuni publice nu pun pe lista de priorităţi astfel de evenimente sportive. De obicei, boxul profesionist de calitate se transmite în sistem pay-per-view sau pe canale plătite separat.

SURSA: http://www.tvr.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Cauti un magazin de biciclete? Vezi TOP avantaje pentru care merita sa cumperi dintr-un magazin online

Mediile de achizitie online s-au diversificat foarte mult in ultima perioada si acopera ar…