Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la slujba de înmormântare a Mitropolitului Bartolomeu Anania, oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj, 3 ianuarie 2011:

În Biserica Ortodoxă slujba de înmormântare a ierarhilor este de fapt slujba de înmormântare a monahilor. Este o slujbă sobră, pătrunsă de duhul smereniei şi al pocăinţei, de cerere a iertării păcatelor şi a odihnei în lumina şi bucuria sfinţilor. Conținutul acestei slujbe ne arată că, în faţa realităţii morţii, ca despărţire a sufletului de trup şi a trupului de cei vii, omul muritor revine la esenţialul vieţii sale, şi anume legătura sa cu Dumnezeu Cel Nemuritor, Izvorul vieţii veşnice. De ce? Pentru că în clipa morţii sale fizice omul trăieşte totala sa neputinţă în a-şi prelungi viaţa şi simte totala sa singurătate, fiind despărţit de toţi cei pe care i-a cunoscut în viaţa pământească.

De aceea, omul credincios, decedat sau adormit în Domnul, adică în starea de rugăciune către Hristos-Domnul Cel Răstignit şi Înviat, poate fi ajutat doar de rugăciunea Bisericii, adică a sfinţilor din ceruri şi a credincioşilor rugători pe pământ, pentru ca sufletul lui să fie primit în odihna celor mântuiți.

Când se desparte de lumea aceasta sau de viaţa pământească, omul nu ia cu el nimic din bunurile materiale adunate în jurul său, ci doar lumina credinţei, a gândurilor, a cuvintelor şi a faptelor bune adunate în sufletul sufetul său. De intensitatea acestei lumini depinde şi intensitatea fericirii sufletului său în viaţa cerească din Împărăţia lui Dumnezeu, care „nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 14, 17).

Însă lumina pe care o adună omul în sufletul său nemuritor în timpul vieţii pământeşti şi o ia cu el după despărțirea sa de trup se arată și în timpul vieţii sale pe pământ. În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos spune: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât văzând ei faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).

Lumina spirituală pe care o răspândeşte omul în jurul său în timpul vieţii pe pământ, este, de fapt, lumina harului dumnezeiesc pe care omul credincios şi harnic, înţelept şi darnic l-a făcut roditor de fapte bune. Cu alte cuvinte, această lumină este lumina virtuţilor sau a roadelor Duhului Sfânt în om (cf. Galateni 5, 22-23), împărtăşite semenilor prin starea duhovnicească a vieții sale, prin cuvintele și faptele sale.

Prin urmare, când un om se mută din viaţa pământească la cele veşnice, Biserica şi cei care l-au cunoscut se roagă pentru iertarea păcatelor lui și pentru odihna sufletului său, iar apoi evidenţiază lumina adunată în sufletul său şi răspândită în jurul său, ca fiind binecuvântare, binefacere şi moştenire spirituală pentru contemporanii săi şi pentru generaţiile viitoare.

În cele ce urmează vom evidenţia, concentrat și ilustrativ, lumina personalităţii Arhiepiscopului și Mitropolitului Bartolomeu Anania ca fiind: un distins om de cultură, un apărător statornic al tradiţiei ortodoxe româneşti şi un înflăcărat patriot român.

Ca om de cultură, cunoscut mai întâi sub numele de Valeriu Anania, el a fost pasionat permanent de literatură (proză şi poezie) mai ales de dramaturgie. Acestei mari pasiuni literare i-a acordat timp mult şi efort susţinut, poate mai mult decât elaborării de studii şi articole teologice. Desigur, scopul efortului său literar nu a fost unul pur artistic, deoarece, mai ales în timpul comunismului din România, omul de cultură creştin trebuia să depună un efort deosebit pentru ca valoarea sa intrinsecă să fie remarcată, recunoscută şi respectată. Cu alte cuvinte, prin opera sa literară bogată, Valeriu Anania şi apoi Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania, devenea, de fapt, un misionar creştin ortodox printre intelectualii români, scriitori şi poeţi, ajutându-i, direct sau indirect, să înţeleagă că legătura dintre credinţă şi cultură în istoria şi viaţa poporului român este mai tare şi mai benefică decât orice ideologie politică venită din exterior. Pe de altă parte, talentul său literar l-a ajutat să devină şi un predicator talentat, care folosea adesea metafora sau expresia artistică pentru a sublinia legătura dintre credinţa creştină şi viaţa cotidiană a omului din societate. Talentul său literar s-a remarcat, de asemenea, în diortosirea cărţilor de cult pe când lucra la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române, precum şi în diortosirea Sfintei Scripturi, aceasta fiind publicată ca ediţie jubiliară, la începutul mileniului al treilea creştin (2001).

O frumoasă sinteză între tradiţia ortodoxă românească a acatistelor liturgice şi poezia sa este lucrarea „File de acatist”, dedicată Sfântului Martir Ioan Românul (Valahul) şi Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. „File de acatist” reprezintă o transfigurare a poeziei în rugăciune, pentru a înveşmânta sufletul evlavios al cititorului în odăjdiile de lumină şi bucurie ale comuniunii sfinţilor.

În plan editorial, talentul său literar s-a remarcat în supravegherea atentă a calităţii publicaţiilor de la Centrul Eparhial Cluj, precum şi în intervenţiile sale publice la radio și televiziune.

Ca apărător statornic al tradiţiei ortodoxe româneşti, Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu s-a înscris cu fidelitate în linia marilor ierarhi ortodocşi români, care au evitat, în acelaşi timp, pietismul crispat pe orizonturi minore şi secularismul devastator de valori spirituale. În felul acesta, el a confirmat specificul Ortodoxiei româneşti, care „îmbină simţul răsăritean al misterului (al tainei) cu luciditatea latină” – după cum înţelept se exprima Părintele Dumitru Stăniloae.

În această privință, el cultiva constant legătura dintre credinţă şi cultură, dintre Liturghie şi filantropie, dintre viaţa spirituală a Bisericii şi activitatea ei socială. Din acest motiv, trebuie evidenţiate dorinţa şi eforturile multiple ale ierarhului cărturar de a construi biserici noi acolo unde era nevoie de ele, în oraşe şi sate, dar şi de a organiza instituţii şi programe social-filantropice pentru a ajuta pe cei aflați în dificultate.

Adesea, păstrarea şi promovarea tradiţiei ortodoxe româneşti se manifesta şi în atitudinile sale ferme privind valoarea familiei creştine tradiţionale, călăuzită de învăţătura morală a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, care apără sfinţenia şi unitatea familiei, darul sacru al vieţii copiilor încă din momentul zămislirii lor, demnitatea persoanelor bolnave şi vârstnice, a oamenilor săraci ș.a.

Totodată, el aprecia rolul mănăstirilor în păstrarea şi promovarea credinţei ortodoxe, a spiritualităţii şi culturii româneşti încurajând înființarea și organizarea de noi mănăstiri și schituri. Cât priveşte dialogul şi cooperarea cu alţi creştini, el cerea ca acestea să nu se realizeze pe bază de compromis teologic sau etic, ci pentru a contribuii la binele comun al societăţii.

Ca înflăcărat patriot român, care a trăit nu numai în libertate, ci și în timpul mai multor dictaturi, unele de dreapta, altele de stânga, el a militat pentru păstrarea credinței, libertăţii şi demnităţii poporului român.

Încă din timpul studenţiei sale clujene, el a respins ideologiile totalitare şi opresive ale vremii. Această atitudine fermă i-a adus uneori suferinţă, alteori apreciere. Totdeauna, însă, el avea conştiinţa că apără valori esenţiale, și anume, credinţa şi fiinţa neamului, care nu pot fi negociate, nici relativizate, pentru câștig imediat.

Dragostea sa faţă de Biserică şi popor s-a văzut în ultimii ani şi în faptul că era intolerant faţă de corupţie, la orice nivel şi în orice instituţie s-ar practica aceasta, deoarece mita, corupţia, nedreptatea şi frauda unora desconsideră valori şi competenţe ale altora, deteriorează relaţiile comunitare sau sociale și slăbesc demnitatea şi unitatea unui popor.

Patriotismul său a fost remarcat şi în anii petrecuţi în diaspora română, ale cărei răni adânci le-a trăit şi le-a deplâns. Acestea, însă, l-au sensibilizat şi mai mult în efortul său de a păstra și cultiva comuniunea cu Biserica Ortodoxă Română din țară în vremuri grele pentru aceasta.

Ca patriot luptător în cuvânt, el milita adesea pentru o etică a actului politic, întrucât acesta poate avea consecinţe pozitive sau negative la nivel naţional sau internaţional. Totdeauna, însă, patriotismul său avea și o dimensiune pastorală.

În încheiere, considerăm că odată cu trecerea timpului lumina vieţii sale pământeşti, lăsată nouă tuturor ca moștenire spirituală, va rodi în cei care au cunoscut-o precum și în cei care o vor cunoaște din studierea operei sale.

Pentru lumina aceasta pe care Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu o lasă acum moştenire spirituală Bisericii şi poporului român, cu profundă recunoştinţă şi preţuire, ierarhi, cler şi popor ne rugăm lui Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit (cf. Iacob 1, 17), să aşeze sufletul său în lumina neînserată şi pacea netulburată a Împărăţiei Preasfintei Treimi, în fericirea vieţii cereşti, „unde drepţii ca luminătorii vor străluci!

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

SURSA: http://www.basilica.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…