În doar 17 zile a reuşit să cucerească unul dintre cei mai periculoşi munţi de peste 8.000 de metri înălţime. Vorbim despre alpinistul român Alex Găvan, care la începutul lunii a urcat pe Himalaya, la 8.156 de metri, pe un vânt şi un frig năprasnic. Nu a folosit oxigen suplimentar şi a escaladat singur muntele, fără ajutor din partea şerpaşilor.

A fost o ascensiune dificilă până şi pentru cei mai experimentaţi alpinişti. Recunoaşte, însă, că a avut şi un dram de noroc, mai ales că mulţi dintre cei care s-au încumetat să escaladeze acest vârf şi-au găsit sfârşitul acolo.

“La succesul meu a contribuit faptul că am avut şansa să mă aflu într-o formă fizică şi mentală de zile mari, o aclimatizare foarte rapidă, fereastra de vreme aleasă pentru a încerca vârful cât şi o strategie de ascensiune flexibilă ce mi-a permis să îmi adaptez planul în funcţie de condiţiile de pe munte”, povesteşte Alex.

Odată cu atingerea vârfului Manaslu, alpinistrul Alex Găvan şi-a trecut în palmares cucerirea celui de-al patrulea vârf de peste 8.000 de metri.

Expediţia a început pe 5 septembrie, iar după o lună, vârful muntelui Manaslu a fost cucerit de către român. Aflat în Nepal, nu departe de graniţa cu Tibetul, Manaslu este unul dintre cei mai dificili munţi de urcat, 53 dintre cei aproape 300 de alpinişti care s-au încumentat să-l atingă nu s-au mai întors acasă.

Întreaga experienţă trăită pe cei mai înalţi munţi ai lumii va fi povestită de alpinistul Alex Găvan în cadrul emisiunii Life Time News, astăzi, de la ora 15, alături de Saviana Russu.

SURSA: http://www.realitatea.net

 

Alex Găvan, de patru ori pe acoperişul lumii!

Cunoscutul alpinist, stabilit în Bucureşti, şi-a trecut în palmares al patrulea vârf de peste opt mii de metri, Manaslu (8.156 de metri). Şi de această dată Alex a urcat fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi.

Alpinistul Alex Găvan (29 de ani) a escaladat, la 4 octombrie 2011, vârful Manaslu, cu o înălţime de 8.156 de metri, din munţii Himalaya, trecandu-şi astfel în palmares al patrulea vârf de peste opt mii de metri. Şi de data aceasta, ascensiunea s-a efectuat fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutor din partea şerpaşilor.

Expediţia a început la 5 septembrie şi a durat 60 de zile, ascensiunea finală fiind planificată după o lungă perioadă de aclimatizare, absolut necesară în condiţiile în care la asemenea altitudini aerul este extrem de rarefiat. Găvan s-a întors în ţară la începutul săptămânii.


Click pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini

Unul dintre cele mai periculoase vârfuri ale planetei

Situat pe teritoriul Nepalului, nu departe de graniţa cu Tibetul, Manaslu este unul dintre cele mai riscante vârfuri de peste 8.000 de metri (optmiari). Până în luna mai 2008 s-au înregistrat 297 de ascensiuni ale vârfului (cu sau fără oxigen suplimentar), care însă s-au soldat cu 53 de accidente fatale, plasând astfel muntele pe locul patru în topul celor mai periculoşi optmiari.

O formă fizică de invidiat şi norocul ca vremea să fie favorabilă

Alpinistul spune că cheia succesului este faptul că este tânăr şi are o formă fizică foarte bună.  „La succesul meu a contribuit faptul că am avut şansa să mă aflu într-o formă fizică şi mentală de zile mari, o aclimatizare foarte rapidă, fereastra de vreme aleasă pentru a încerca vârful, cât şi o strategie de ascensiune flexibilă, ce mi-a permis să îmi adaptez planul în funcţie de conditţile de pe munte“, explică el.

Cine este Alex Găvan

S-a născut în 1982 la Cepari, judeţul Argeş, dar de ani buni s-a stabilit în Bucureşti. Este alpinist experimentat şi fotograf profesionist, în octombrie 2006, la doar 24 de ani, devenind cel mai tânăr alpinist român care a reuşit ascensiunea unui vârf de peste 8.000 de metri – Cho Oyu (8.201 metri, a doua ascensiune românească a vârfului).Ulterior şi-a mai trecut în palmares încă trei optmiari: Gasherbrum I (de 8.080 de metri, în iulie 2007, în premieră românească), Makalu (de 8.485 de metri, în mai 2008, în premieră românească) şi Manaslu (de 8.156 de metri, în octombrie 2011, a doua ascensiune românească). Interesant este faptul că Alex refuză să urce cu mască de oxigen, ceea ce presupune o lungă aclimatizare şi o condiţie fizică foarte bună. În plus, alpinistul de 29 de ani nu foloseşte şerpaşi, adică acele călăuze montane locale care îţi uşurează ascensiunea.Pentru performanţele sale, alpinistul a primit „Medalia de aur pentru merit sportiv“ acordată de către preşedintele provinciei Navarra, din Spania pentru încercarea de salvare a lui Inaki Ochoa, în Annapurna, în 2008.În lume sunt 14 optmiari, variind între 8.027 de metri (Sisha Pangma) şi 8.850 de metri (Everest). Toate aceste vârfuri se află în Asia Centrală, în regiunile de graniţă dintre Nepal, India, Pakistan şi China, în munţii Himalaya şi Karakorum.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Breaking News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Anca SÎRGHIE: Mihai Eminescu sărbătorit la New York

Simpozionul Mihai Eminescu de la New York, organizat de Institutul Român de Teologie și Sp…