Prima „pereche potrivită” de la TVR 1 a petrecut weekend-ul la munte

173 Prima „pereche potrivită” de la TVR 1 a petrecut weekend-ul la munteÎn prima săptămână a emisiunii Perechea potrivită de la TVR 1, doi dintre concurenţi – Adriana şi Eugen – au decis că merită să dea o şansă relaţiei lor.

„Perechea potrivită” a plecat  în weekend  la munte, la pensiunea Casa Bunicii, din Predeal. Telespectatorii vor putea afla cum au decurs cele două zile pentru primul cuplu al emisiunii şi dacă cei doi s-au dovedit a fi îndeajuns de compatibili pentru a merge mai departe, în ediţia de miercuri, 6 aprilie, a emisiunii.

Prima serie, difuzată în perioada 28-30 martie, a adus în faţa telespectatorilor trei doamne şi trei domni, foarte tineri în atitudine şi gândire, la cei 50 de ani pe care îi aveau. Într-o întâlnire pe care toţi cei şase concurenţi au catalogat-o drept decentă şi de înaltă ţinută, participanţii au răspuns la întrebări, au reacţionat la situaţii create de realizatorii emisiunii, s-au confruntat sau au fost de acord în opinii.

Săptămâna a doua aduce la mesele primelor întâlniri persoane cu vârste între 30 şi 40 de ani, care, speră ca, ajutaţi de emisiunea moderată de Raluca Moianu, să-şi găsească „perechea potrivită”. De luni, 4 aprilie, până miercuri, 6 aprilie, între orele 17.00-18.00, în direct la TVR 1, cei şase vor încerca să se cunoască şi să pună capăt împreună singurătăţii.

La Perechea potrivită, în fiecare luni, marţi şi miercuri, trei domni şi trei doamne în căutarea unui partener se întâlnesc şi sunt supuşi unor provocări în care sunt invitaţi să fie ei înşişi.

SURSA: http://www.exclusivnews.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed