(11 august 2015) REF: La Chişinău a fost lansată CampaniaOamenii Timpului” 2015

OAMENII-TIMPULUI-2015-wb

Primăria municipiului Chişinău în colaborare cu Primăria municipiului Iaşi, au lansat astăzi, 11 august 2015, Campania „Oamenii Timpului” 2015 în Republica Moldova, proiect realizat în baza Acordului trilateral de cooperare culturală dintre Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi.

Campania „Oamenii Timpului” este un eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană „Timpul” (Iaşi, România) şi organizat de Asociaţia Revistei Timpul (ART, România), în parteneriat cu instituţii administrative şi culturale, precum şi cu instituţii academice şi economice de peste Prut. Manifestarea vizează recunoaşterea publică a acelor personalităţi şi organizaţii din plan local, naţional şi internaţional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2014-septembrie 2015) şi-au dovedit excelenţa în zece domenii ale vieţii culturale şi sociale.

La eveniment au participat partenerii proiectului şi reprezentanţii Primăriei municipiului Iaşi, inclusiv Viceprimarul cu atribuții de primar, Mihai Chirică, Dr. Şandru Florin-Daniel, profesor universitar, Directorul Revistei Timpul, Dr. Tompea Doru, profesor universitar, Rectorul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi etc, conducerea Primăriei municipiului Chişinău, oameni de cultură din Republica Moldova, cetăţeni de onoare ai municipiului Chişinău: maestrul Eugeniu Doga, Mihail Munteanu, Ion Ungureanu etc.

„Este un proiect frumos care vorbeşte despre oameni pe care trebuie sa-i recunoastem atunci când sunt lângă noi. Deobicei rămâne în recunoştinţa noastră doar gândul de după, iar gândul din prezent, este mai important decât ce se va întâmpla mai apoi. Şi dacă reuşim, ca tânără generaţie sa-i apreciem pentru faptele lor pe cei care, trăiesc alături de noi şi pe care, îi considerăm modele de viaţă, cred că reuşim să ne aducem recunoştinţa în timpul vieţii lor, atunci când mai pot primi aplauzele noastre cu sufletul deschis”, a declarat viceprimarul municipiului Iaşi, Mihai Chirică.

La rândul său, viceprimarul muncipiului Chişinău, Nistor Grozavu a ţinut să remarce importanţa acestui eveniment care, uneşete oraşele Iaşi, Chişinău şi Cernăuţi şi care va deveni o tradiţie în timp pentru promovarea personalităţilor locale de pe ambele maluri ale Prutului. Identificarea valorilor timpului din aceste spaţii va duce la inevitabila unire, deziderat pe care îl avem noi cei de aici din Republica Moldova, a mai spus edilul capitalei.

Proiectul se desfăşoară concomitent în Regiunea Nord – Est a României (6 judeţe) şi în oraşele Chişinău şi Cernăuţi. Evenimentul vizează identificarea şi premierea celor mai semnificative personalităţi din 10 domenii: Literatură, Arte, Educaţie şi Cercetare, Societate civilă, Diplomaţie publică, Memorie şi istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate şi Antreprenoriat. Publicul din oraşele participante la această acţiune, va avea posibilitatea de a propune, pe platforma:

nominalizări ale personalităţilor locale pentru fiecare dintre cele 10 categorii supuse jurizării.

În perioada premergătoare Galei „Oamenii Timpului”, care va avea loc la Iaşi (12 decembrie 2015), în fiecare din cele 9 orașe incluse în Campanie va avea loc o mini-gală în cadrul căreia vor fi anunţaţi nominalizaţii locali. Ulterior, din rândul acestora, vor fi aleşi câştigătorii, care vor fi premiaţi în cadrul fastuos al Galei „Oamenii Timpului” care va avea loc la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Proiectul „Oamenii Timpului”, presupune crearea unei pieţe pe termen lung şi transnaţional a valorilor din toate domeniile culturale româneşti dincolo de graniţele politice ale României pentru ca să integreze tot ce e valoros în limba română.


11 august 2015

Direcţia Relaţii Publice,

Primăria mun. Chişinău

  1. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 83

MD 2012, Chişinău, Republica Moldova

Tel.: + 373 22 201 707; Fax: + 373 22 201 708

e-mail: drp@pmc.md; web: www.chisinau.md

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…