“Nu mi-ar plăcea să fac parte dintr-un club care să mă accepte ca membru (Marx)” ar spune un depresiv. Personalitatea depresivă poate fi definită prin caracteristici precum: pesimism, dispoziție tristă, anhedonie și autodepreciere, însă nu este obligatoriu ca o persoană, despre care se spune că are o astfel de personalitate, să fie caracterizată de toate cele patru trăsături.

Cum să ne purtăm cu o personalitate depresivă? În general, individul are o triplă viziune negativă: aupra propriei persoane, asupra lumii și asupra viitorului. Această viziune este numită și triada depresivă. Avem tendința de a-i îndemna pe cei din jurul nostru să privească partea plină a paharului, partea pozitivă a lucrurilor, însă tocmai acest lucru nu este de recomandat atunci când venim în contact cu o personalitate depresivă. Este ineficient să le spunem ce să facă sau că nu este bună perspectiva din care privesc lucrurile. Făcând asta nu le facem decât să se simtă respinse, neînțelese și desconsiderate. De asemenea, să le facem morală este cu atât mai puțin recomandat. O personalitate depresivă s-ar simți vinovată pentru ceea ce este și cum este.

Bineînțeles, nu trebuie nici să le lăsăm să trăiască în lumea lor. Putem să le atragem atenția prin întrebări asupra laturii pozitive a situațiilor sau să-i implicăm în activități agreabile, situații sau activități despre care știm că le fac plăcere. Personalitatea depresivă se autodepreciază; afecțiunea și considerația noastră sunt benefice acestor persoane, însă condiția este ca această apreciere să fie sinceră. În cazul în care vorbim despre o maladie, cea mai potrivită modalitate prin care le putem ajuta este să le recomandăm un specialist.

Oarecum în opoziția personalității depresive este personalitatea dependentă, care insistă asupra nevoii sale de a fi acceptată de ceilalți. Pentru a fi acceptată în grupuri, personalitatea dependentă este gata să facă multe compromisuri. Trăiește cu două convingeri foarte bine înrădăcinate: nu poți face nimic singur, iar ceilalți sunt mai puternici decât ea, dar dacă sunt binevoitori, te pot ajuta.

În relațiile sale cu alții, personalitatea dependentă trece sistematic prin trei faze: o fază de agățare în care persoana face tot posibilul să fie acceptată, o fază de dependență și o fază de vulnerabilitate, în care devine conștienta de dependența sa de ceilalți.

Poate ne întrebăm cum ajungem să fim depepndeți de oamenii din jurul nostru. Se spune că anumite comportamente parentale, anumite atitudini educative, evenimente de viață ar putea duce la conturarea unei personalități dependente. Copiii preiau comportamentul părinților și nu fac ce îi sătuiesc aceștia, considerând că adevărul stă în acțiune și nu în cuvinte. Atitudinile de dependență ale părinților față de orice autoritate exterioară sunt ”copiate” de către copii, chiar dacă sunt îndemnați la autonomie. Există două tipuri de atitudini parentale care duc la apariția unor trăsături de personalitate dependentă: părinții șovăielnici, care nu le arată copiilor destul interes și care induc copiilor convingerea că trebuie să-și sporească eforturilede a se agăța de părinții de care supraviețuirea lor depinde și părinții supraprotectori care transmit copiilor lor că sunt vulnerabili și că lumea este plină de primejdii.

Cum să ne purtăm cu o personalitate dependentă? Recomandabil este să le lăudăm mai mult inițiativele decât reușitele, care de multe ori nu reflectă adevărata lor implicare. Nu le criticați inițiativele, chiar dacă nu sunt bune. Ele au nevoie să banalizeze eșecurile. Nu le dați pe tavă răspunsurile la întrebări și nu luați decizii în locul lor, lăsați-i să pună în balanță argumentele, să ia singuri decizii și să-și exprime punctul de vedere. Persoanele caracterizate de o personalitate dependentă trebuie să conștientizeze faptul că oricine poate avea îndoieli și slăbiciuni, nu ezitați să le cereți părerea, ajutorul său un sfat atunci când este nevoie.

Deși ne simțim, de multe ori, agasați și, poate, sufocați de aceste persoane, nu trebuie să le abandonăm gândind că așa vor învăța să se descurce singure. Nu este nevoie nici să le lăsați să vă ”invadeze”; puteți să le faceți să înțeleagă că există lucruri pe care le puteți face fără ele, iar acest aspect nu denotă faptul că le respingeți.

Profesor Psiholog Mirela Aldea
SURSA: http://ziarulzidul.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP-ul cautarilor globale in Google in 2019 – Cum arata lumea prin filtrul motorului de cautare?

Liderul in domeniul motoarelor de cautare, Google, a facut publice cele mai cautate expres…