Record de turisti la telecabina din Busteni in acest weekend

1139 Record de turisti la telecabina din Busteni in acest weekendAproximativ 2.500 de turişti au urcat, sâmbătă şi duminică, pe platoul Bucegi cu telecabina care face legătura între spaţiunea prahoveană Buşteni şi zona Babele, din Masivul Bucegi, oamenii stând la coadă şi patru ore pentru a urca pe munte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit şefului de instalaţie de la Telecabina Buşteni, Gabriel Panac, aproximativ 1.600 de turişti au urcat pe platoul Bucegi sâmbătă, oamenii stând la coadă şi patru ore pentru a putea ocupa un loc în telecabină, acesta fiind cel mai mare număr de turişti care au urcat cu telecabina într-o singură zi în această vară.

Gabriel Panac a arătat că pentru a evita aglomeraţia administraţia telecabinei i-a rugat pe turişti să revină ceva mai târziu astfel încât să nu fie nevoiţi să stea foarte mult la rând.

Panac a mai spus că, în mod normal, într-o zi de sâmbătă telecabina transportă aproximativ 1.000-1.200 de turişti.

Duminică, alte aproximativ 900 de persoane au urcat pe munte cu instalaţia de transport pe cablu de la Buşteni.

Întrebat cum s-ar putea explica afluxul mare de turişti de la acest sfârşit de săptămână, Panac a arătat că este posibil ca în condiţiile în care a avut loc schimbare de serie pe litoral, mulţi ardeleni să fi profitat de ocazie şi să fi oprit şi la Buşteni în drumul lor spre casă.

Pe de altă parte, în condiţiile în care zilele acestea se susţine examen la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina este posibil ca mulţi dintre candidaţi şi familiile acestora să fi profitat de acest week-end şi să vină pe Valea Prahovei, a mai opinat şeful telecabinei din Buşteni.

Preţul unei călătorii dus – întors cu telecabina din Buşteni este de 58 de lei pentru un adult şi 32 de lei pentru copii cu vârsta de până în 12 ani.

SURSA: http://www.cotidianul.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed