arh, central al, chestionare, Copiilor, cum, discu, elevi, Forum, fost, ilor, împreun, interac, iu public, iul, iuni, Manea, pentru, re:start, sinaia la pas, START, studioBASAR, voca
Mihai Mircea Totpal
Re:Start – Sinaia „La PAS”
În cadrul Balului Arhitecţilor Sinaia 2011, eveniment organizat de către Ordinul Arhitecţilor din România împreună cu Primăria Sinaia, Re:Start a ieşit în spaţiul public unde a testat prototipul Forum+ provocând interacţiuni şi înregistrând transformările.
Proiectul Re:Start şi-a propus să pună în discuţie mecanismele ce alcătuiesc spaţiul public comunitar contemporan şi relaţia arhitecţilor cu acesta, relaţie aflată într-o stare de precaritate generată de conflictul permanent între privatizare şi interes public.
Forum+ s-a constituit într-un container de activităţi publice amplasat în parcul central al oraşului Sinaia ce a susţinut şi testat interacţiunea şi schimbul direct între comunitatea locală şi arhitecţi. Forum+ a acţionat ca o platformă deschisă de întâlnire şi producţie în jurul căreia au gravitat acţiunile şi evenimentele Re:Start, cum au fost: Sinaia Copiilor – atelier de creaţie comunitară pentru copii, coordonat de arh. Eliza Yokina, Sinaia La Pas – drumeţii urbane urmând traseele marcate pe o hartă a oraşului memoriei, ghidate de catre arh. Dan Manea, Radu Bellu şi studioBASAR, Sinaia Noastră – consultare şi participare publică desfăşurate prin chestionare, sau prin discuţii vocaţionale cu elevi din localitate, legate de rolul arhitectului in comunitate, coordonate de studioBASAR si Cecilia Frâncu.
Aceste acţiuni subliniază pe de o parte necesitatea reactivării valorilor locale iar pe de altă parte promoveaza o formă de spaţiu public descrisă ca o perioadă de timp petrecută împreună în oraş.
Aceste evenimente, cum au fost: Sinaia Copiilor – atelier de creaţie comunitară pentru copii, coordonat de arhitecta Eliza Yokina, Sinaia La Pas – drumeţii urbane urmând traseele marcate pe o hartă a oraşului memoriei, ghidate de catre arh. Dan Manea, Radu Bellu şi studioBASAR, Sinaia Noastră – consultare şi participare publică desfăşurate prin chestionare, sau prin discuţii vocaţionale cu elevii din localitate coordonate de studioBASAR şi Cecilia Frâncu, au generat momente de spaţiu public spontan şi au subliniat pe de o parte necesitatea reactivării valorilor locale iar pe de altă parte au promovat o formă de spaţiu public descrisă ca o perioadă de timp petrecută împreună în oraş.
Material realizat cu sprijinul Studio BASAR
Partajează acest conținut:
Publică comentariul