România Jună este cel mai important eveniment care reunește studenții și absolvenții români din țară și din străinătate, organizat de Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), împreună cu asociațiile studențești din România, sub patronajul Băncii Naționale a României (BNR).

România Jună este oportunitatea unică ca tinerii români din întreaga lume să capete o voce puternică și mai ales unită pentru viitorul României. Solidarizarea generației noastre în jurul acelorași valori și obiective este condiția esențială pentru a construi împreună o țară mai bună. “Dacă o generație poate avea un merit, e acela de-a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupă in lănțuirea timpilor” (Mihai Eminescu)

Scopul evenimentului este de a defini direcțiile principale de dezvoltare ale României pe termen lung (2010-2030), din perspectiva tinerilor români educați la cel mai înalt nivel.  Este primul efort major al generației noastre de a-și asuma construcția propriului viitor.

Totodată, evenimentul marchează 140 de ani de la Marea Serbare de la Putna și de la Primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni, evenimente de o importanță majoră în definirea și consolidarea Statului Român modern. Despre acel moment istoric care a avut loc pe 15/27 august 1871, s-a scris: „n-are să fie serbarea unui comitet, nu a unei junimi; serbarea de la Putna trebuie să fie un act produs de o naţiune întreagă; serbarea de la Putna are să fie întrunirea naţiunii române în suvenirile trecutului, în însufleţirea prezentului şi speranţele viitorului!”

După 140 de ani, avem nevoie de un nou moment Putna! În contextul socio-economic actual, tineretul României are datoria și responsabilitatea de a propune și de a-și asuma direcțiile majore de dezvoltare ale țării noastre pe termen lung și foarte lung.

Evenimentul are două părți principale:

• Forumul România Jună – 12-14 august 2011 – va avea loc la Institutul Bancar Român, sub înaltul patronaj al Băncii Naționale a României (BNR). Cu circuit închis, reunește experți români selectați pe bază de aplicație în 11 grupuri de expertiză, care au ca scop trasarea Programului România Jună, un document care va sintetiza principalele direcții de dezvoltare pentru România propus și asumat de tinerii români.

• Pelerinaj Mănăstirea Putna – 140 de ani – 15 august 2011. Vor fi invitați toți tinerii români din țară și din străinătate. Se vor prezenta concluziile Conferinței România Jună, se vor depune coroane de flori și se vor serba cei 140 de ani de la primul congres al studenților români de pretutindeni.

Și trei obiective majore:

• Reunirea a peste 100 dintre cei mai buni tineri specialiști români din țară și din străinătate;

• Definirea și promovarea unei noi viziuni naționale de dezvoltare care poate fi asumată de tineretul român de pretutindeni;

• Sărbătorirea a 140 de ani de la primul Congres al Studenților Români de Pretutindeni pe 15 august 2011, la Mănăstirea Putna (jud. Suceava)

pentru mai multe detalii CLICK AICI

Un scurt istoric …

Serbarea de la Putna din august 1870 era chemata sa arate ca romanii […] nu capitulasera […]. In august 1870 se implineau patru sute de ani de la sfintirea manastirii Putna si studentii romani din Viena hotarasc sa organizeze serbarea de la Putna cu participarea larga a junimii studioase. Ei aleg un comitet provizoriu, care intocmeste in decembrie 1869 un Apel, catre comilitonii de la mai multe universitati Bucuresti, lasi, Torino, Budapesta, Pisa si academii – Sibiu, Oradea, Cernauti, Blaj, Arad, precum si un „Proiect de program” pentru serbarea nationala, la mormintul lui Stefan cel Mare la 15 (27) august 1870. Documentele se publica in ziarul Traian in 10 ianuarie 1870 si sint semnate de Petru Pitei, presedintele Comitetului provizoriu, Gabriel Baleanu, secretar si Emil Cozub, membru in comitet. Apelul si Proiectul de program sint bine primite de public.

Eminescu nu este initiatorul serbarii de la Putna, insa se impune ca unul din cei mai entuziasti sustinatori ai ei. Este firesc sa presupunem ca a sprijinit comitetul provizoriu la intocmirea Apelului si a Proiectului de program. Semnatarii documentului erau colegi ai lui Eminescu de la liceul din Cernauti si prieteni ai sai la Universitatea din Viena. Recunoastem in Apel unele idei care pot fi puse in legatura cu cele din Echilibrul, privitoare la istorie. „In istorie – se spune in Apel – se manifesta puterea, directiunea si spiritul unui popor”. Semnatarii documentelor frecventeaza cursurile lui Lorenz Stein, cum face si Eminescu, si nu este de mirare ca introduc in Apelul lor idei hegeliene.

Eminescu face propunerea ca, paralel cu festivitatile de la mormintul lui Stefan cel Mare, sa se tina si un congres studentesc. Propunerea sa este inscrisa in documentele comitetului provizoriu, ca punct aparte, fara sa putem preciza daca ii apartine si redactarea textului. ,,Ocaziunea intilnirii la un hram bisericesc se arata in Apel – ar fi cea mai buna pentru improvizarea unui congres de studinti romani de pretutindeni de care ducem lipsa de mult timp”. Propunerea este inscrisa si in Proiectul de program, ca un ultim punct. A doua zi, iertind imprejurarile, se va improviza afara de manastire un congres al studentilor romani academici de pretutindeni: programul congresului il va avea sa-l statorniceasca comitetul aranjator al serbarii.” Trei luni mai tirziu, poetul cere convocarea congresului romanilor din Imperiul austro-ungar, care sa ia atitudine impotriva dualismului si sa fixeze orientarea generala pe tarirnul luptei nationale.

Studentii romani din Viena intreprind aceste actiuni intr-un moment in care se ducea campania de presa pentru infiintarea teatrului national, cit si cea pentru apararea tofalenilor impotriva mosierimii maghiare. Eminescu participa atit la actiunile culturale, cit si la cele politice.

Studentii romani din Viena tin o adunare generala in martie 1870 si aleg un comitet central in sarcina caruia trece organizarea serbarii de la Putna. Comitetul central se formeaza din Nicolae Teclu, presedinte, Petru Pitei, casier si Eminescu, secretar. Comitetul central intocmeste un nou Apel catre public si altul catre institutiile culturale si de invatamint, la care anexeaza si Proiectul de program. Desi este intocmit in martie 1870, Apelul se publica abia in mai 1870 si se republica la inceputul lui iunie 1870. Apelul staruie asupra faptului ca studentii de la universitati si academii se intruneau, pentru prima data, la o comuna serbare romaneasca, evoca figura lui Stefan cel Mare si cere tuturor patriotilor sa sprijine comitetul in actiunea sa. „Sa demonstram lumii – incheie Apelul – ca geniul poporului nostru viaza, sa-i aratam ca natiunea noastra intelege misiunea sa in momentul cind stie sa pretuiasca si sa glorifice faptele marilor sai barbati”.

Apelul este semnat la publicarea in Albina de N. Teclu, Petru Pitei si Gabriel Baleanu, iar la republicarea sa in Federatiunea de N. Teclu, Petru Pitei si Eminescu. Desi il semneaza in calitate de secretari, Apelul nu apartine lui G. Baleanu si nici lui Eminescu, ci lui Aurel Muresianu, directorul de mai tirziu al Gazete Transilvaniei, foaia brasoveana. Apelul nu poate figura intre scrierile poetului.

Apelul din martie 1870 este singurul document al serbarii de la Putna, dat publicitatii, semnat de Eminescu, desi indeplinea functia de secretar in comitetul central de organizare a festivitatii. Explicatia sta in faptul ca era implicat in procesul de presa pentru articolul Echilibrul si participarea sa la o manifestatie nationala putea oferi judecatorilor noi pretexte sa-l actioneze in judecata.

Eminescu semneaza, in calitate de secretar al comitetului central, documentele catre institutiile culturale si de invatamint, care nu erau destinate publicitatii. Cunoastem, pina acum, doua asemenea documente. Primul dintre ele, (In ziua de 15/27 august) este un Apel, datat Viena, 4 martie 1870, semnat de Emanuel Logotheti, ca presedinte si Eminescu ca secretar si adresat studentilor din Blaj. Emanuel Logotheti (1848-1871), coleg mai mare al lui Eminescu la liceul din Cernauti, face, in noiembrie 1866, donatii bibliotecii gimnazistilor. Studia la Viena stiintele juridice si se numara printre initiatorii serbarii de la Putna. Meritele sale pe tarimul luptei nationale sint relevate intr-un articol. Intru memoria lui Emanuel Logotheti, publicat de Gabriel Baleanu in Albina la moartea sa. Documentul este intocmit, dupa toate probabilitatile, de Eminescu si semnat si de Emanuel Logotheti, in calitate de presedinte. Serbarea trebuie sa devina [se arata in document] si purtatoarea unei idei „Ideea unitatii morale a natiunei noastre e ceea ce ne-a insufletit ca sa luam initiativa unei serbari in care inima va fi una a priori; in care insa cugetele se vor unifica – cugetele doamne a lucrarilor, astfel incit pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre”. Nu este greu sa recunoastem aici tezele lui Eminescu, intilnite si in alte articole ale sale. Unele expresii, ca a priori ne amintesc de Kant, la care suntem trimisi si in articolul „O scriere critica”, publicat in „Albina”, cu doua luni mai inainte.

Cel de-al doilea document („Raspunsul ce mi-l faceti”) este semnat de N. Teclu, ca presedinte, si Eminescu, ca secretar. Este adresat tot studentilor din Blaj. Scrisoarea, frumos caligrafiata, a lui Eminescu – arata G. Bogdan-Duica – este din timpul serbarii de la Putna. Din document se desprinde ca studentii din Blaj aveau unele temeri cu privire la posibilitatea organizarii serbarii. Semnatarii documentului tin sa-i informeze ca ideea serbarii fusese imbratisata cu caldura de junimea studioasa de la celelalte institutii de invatamint si ca stapinirea […] nu putea interzice manifestatia intrucat serbari de asemenea natura constituiau un drept esential al vietii constitutionale.

Corespondenta cu studentii din Blaj ne da dreptul sa presupunem ca Eminescu stabileste legaturi asemanatoare si cu alte institutii de invatamint. Nu ar fi exclus ca cercetari viitoare sa conduca la descoperirea de noi documente, care sa imbogateasca acest capitol din activitatea sa pe tarimul luptei nationale.

Comitetul central trimite la Putna, la jumatatea lui iulie 1870, o delegatie formata din Emanuel Lo-gotheti, Gabriel Baleanu si loan Volcinschi, care incepe lucrarile preparative pentru tinerea serbarii. Izbucnirea razboiului franco-german determina comitetul central sa amine serbarea pentru anul viitor. Delegatia de la Putna nu impartaseste punctul de vedere al comitetului central si publica in „Curierul” de la lasi o declaratie, Radauti, august 12, in care arata ca serbarea nu trebuia amanata. Si aceasta – tocmai din cauze politice. Conflictul dintre delegatia de la Putna si comitetul central devine public si provoaca mari nemultumiri in randul studentimii din Viena.

Eminescu intervine in acest conflict si publica in „Convorbiri literare” in 15 septembrie 1870 articolul „Notita asupra proiectatei intruniri la mormintul lui Stefan cel Mare”, in care justifica aminarea serbarii. Poetul apara, de fapt, comitetul central, din care facea parte. Serbarea aparea in acel moment ca o manifestatie impotriva invadarii Frantei de armatele germane si Curtea din Viena putea sa interzica tinerea ei prin masuri guvernamentale. La fel de rea se prezenta si alternativa tinerii serbarii in conditiile create de razboiul franco-german. Manifestatia putea trece in cazul acesta neobservata si fara sa lase o urma morala. Comitetul central dorea sa anihileze impresia produsa de declaratia delegatiei de la Putna, publicata cu o luna mai inainte in „Curierul” de lasi, insa tinea sa nu dea amploare polemicii. Pentru acest motiv, Eminescu ii face lui I. Negruzzi unele recomandari in privinta modului cum trebuia publicat articolul sau. „Va trimit si o notita asupra serbarii de la Putna – ii scrie Eminescu in 4 septembrie 1870 – Puneti s-o tipareasca cu litere cit se poate de mici; nu trebuie sa-i dati nici in cea mai extrema aparinta o importanta pe care nu va fi capabila de-a o avea”. I. Negruzzi da curs acestor recomandari.

Delegatia pentru organizarea festivitatilor de la Putna din august 1870 depune la mormintul lui Stefan cel Mare darurile cu care vine de la Viena. Se savirseste ceremonialul cuvenit in asistenta publicului, format in cea mai mare parte de tarani din satele bucovinene, adunati in fiecare an, in 15 august, sa se inchine la mormintul marelui voievod moldovean.

I. Slavici, ca presedinte, si Eminescu, ca secretar, adreseaza lui Aroadie Ciupercovici, egumenul manastirii Putna, o scrisoare, prin care ii incredinteaza pastrarea darurilor. Scrisoarea, redactata de Slavici si semnata de Eminescu, se pastreaza in Muzeul Manastirii Putna.

Dupa aminarea festivitatilor din 1870, Comitetul central pentru organizarea serbarii de la Putna trece prin grele incercari, incit multa lume era incredintata ca ea nu va mai avea loc. Situatia internationala continua sa fie nefavorabila manifestatiilor de acest fel; comitetul central facuse cheltuieli cu festivitatea din 1870 si cu cumpararea unei urne votive ce urma sa fie pusa pe mormintul lui Stefan cel Mare; fondurile banesti, ramase dupa aceste cheltuieli, depuse intr-o banca ce da faliment, puteau fi considerate pierdute definitiv. Studentii romani din Viena convoaca, in iunie 1871, o adunare generala in care se alege, dupa dezbateri furtunoase, un nou comitet central si se hotaraste ca serbarea sa se tina in august 1871. Noul comitet central publica in „Romanul”, la jumatatea lui iunie 1871, trei apeluri – „Apel. Catre onoratul public roman”, „Apel. Catre junimea romana” si „Apel. Catre junele romane” – si ele se re-publica in mai multe ziare. Apelurile sunt semnate de N. Teclu, presedinte, V. Bumbac, vicepresedinte, I. Slavici, secretar. Apelurile sint cele mai importante documente ale serbarii de la Putna si la intocmirea lor ia parte, indiscutabil, si Eminescu, care insa, pus sub acuzare in procesul pentru „Echilibrul”, nu putea figura printre organizatorii unei manifestatii politice. Poetul continua insa sa indeplineasca functia de secretar al comitetului central, cum se vede din manuscrisele sale. Supravegheaza alegerile in comitetul central si in manuscrisul 2285 se pastreaza mai multe liste de votare (144, 145, 145v, 146, 184). Poetul este si acela care tinea legatura cu comitetele filiale. Scrisoare – noteaza in manuscrisul 2285, catre Comitetul filiala lasi. Tot aici gasim si o alta insemnare. „Apel. Catre jurnalele romane pentru trimiterea listelor de subscriptie catre acest comitet”.

Opinia ca Apelurile sunt opera lui Eminescu, fie macar si intr-o prima forma, apare indreptatita. Poetul face propunerea la adunarea din iunie 1871, cum arata I. Slavici, ca serbarea sa se tina cu orice chip si ca ea starni mare entuziasm in rindul studentimii. „Azi e momentul sa facem un pas rezolut – ar fi spus poetul –, sa realizam dorinta comuna. Pierdem un an din viata noastra comuna, daca mai aminam serbarea, pana la anul viitor”. Acest indemn figureaza si in „Apel. Catre junimea romana”. Se insista si aici asupra raspunderilor ce reveneau tinerilor, ca agent al prezentului, in desfasurarea evenimentelor istorice. Serbarea este prezentata insa ca un act produs de natiunea intreaga si o manifestare a constiintei nationale. Desi in stadiul actual al cercetarilor nu este posibila izolarea cu exactitate a tezelor lui Eminescu, studiul comparativ cu alte texte ale sale demonstreaza un paralelism, mai evident tocmai in documentele putnene.

„Apelurile” supun unei dezbateri publice, pentru prima data, problema unitatii culturale, care formeaza una din ideile calauzitoare ale lui Eminescu si ale generatiei sale in lupta pentru afirmarea idealurilor nationale.

Exista primejdia ca „Apelurile” sa nu starneasca ecoul asteptat in opinia publica. Acum intervine Dumitru Bratianu, personalitate de seama a vietii politice si care se bucura de stima contemporanilor. El publica un articol in „Romanul”, „Serbarea de la Putna”, reprodus si in „Curierul” de lasi, in care arata ca serbarea reprezenta un act cu atit mai insemnat, cu atit mai fecund, cu cit faptuitorii lui sint cei ce singuri posed secretul viitorului. Comitetul pentru organizarea serbarii de la Putna pretuieste in mod deosebit aceasta interventie si Eminescu se grabeste sa raspunda intr-o scrisoare deschisa, Domnului Dumitru Bratianu, publicata tot in „Romanul” in 15 august 1871. O semneaza in numele comitetului, impreuna cu Pamfil Dan, cum cereau uzantele pentru documentele destinate publicitatii. Poetul incepe prin a arata ca D. Bratianu imprumuta, prin autoritatea sa, prestigiu serbarii ca sa reafirme apoi teza din „Notita asupra proiectatei intruniri la mormintul lui Stefan cel Mare la Putna” si din „Apel. Catre publicul roman”, dupa care serbarea nu era opera comitetului si nici a junimii studioase, ci a poporului roman. „Daca insa serbarea s-ar intimpla intr-adevar, scrie Eminescu – ca sa aiba acea insemnatate istorica pe care i-o doriti d-voastra, daca ea ar trebui sa insemne piatra de hotar ce desparte pe planul istoriei un trecut nefericit de un viitor frumos, atunci trebuie sa constatam tocmai noi, aranjatorii serbarii, cum ca meritul acesta, eroismul acestei idei, nu ni se cuvine noua. Daca o generatiune poate avea un merit, e acela de-a fi un credincios aginte al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care-l ocupa in lantuirea timpilor”. Istoria, ca devenire, revine ca un leit-motiv in publicistica eminesciana din acesti ani. „Istoria este, odata, cugetarea lui Dumnezeu, complexul de cugetari, alta data, si formeaza idealul popoarelor”. Poetul invoca aici si exemplul cu ghinda in care este cuprinsa ideea stejarului intreg.

Comentatorii operei lui Eminescu identifica in aceasta scrisoare citeva din tezele lui Hegel cu privire la istorie. Suntem trimisi la lucrarea „Vorlesungen uber die Philosophie der Geschichte”, tiparita la Berlin in 1837 si retiparita in numeroase editii. Scrisoarea este pusa in legatura cu textele hegeliene, prima data, de I. Lupas, in studiul „Hegel si influenta lui in scrisul lui Nicolae Balcescu si Mihai Eminescu”, publicat in 1932, in care reproduce cea mai mare parte a ei. Observatiile lui I. Lupas sint sistematizate de T. Vianu in „Influenta lui Hegel in cultura romana”. Scrisoarea este comentata si de G. Calinescu in studiul „Antihegelianismul lui Eminescu”, publicat in 1933 si inclus, cu modificari, in „Opera lui Mihai Eminescu”. Din studiile lui I. Lupas si T. Vianu, la care trebuie sa-l alaturam si pe cel al lui Al. Dima, si din cel al lui G. Calinescu se desprinde ca scrisoarea este invocata atit in demonstrarea hegelianismului cit si antihegelianismu-lui sau. Deosebirile de vederi se explica prin contextul in care este prezentat acest text eminescian. G. Calinescu incadreaza scrisoarea, spre deosebire de ceilalti comentatori, in ansamblul operei poetului si aduce in discutie alte texte antihegeliene. Se cuvine insa observat ca antihegelianismul lui Eminescu se manifesta mai tarziu. Constatarea aceasta o face si G. Calinescu cand se ocupa de studiile lui Eminescu la Viena si convine ca in scrisoare se intilnesc idei hegeliene. Un pasaj din scrisoarea catre Dumitru Bratianu – scrie G. Calinescu in editia noua a exegezei sale – pare multora o inraurire a lui Hegel, ceea ce in partea strict formala ar putea sa si fie. Calinescu isi mentine insa punctul de vedere dupa care Eminescu cunoaste filozofia lui Hegel pe cai indirecte.

Scrisoarea reprezinta textul in care se intalnesc, in chip evident, citeva din tezele lui Hegel, indiferent de caile de receptare si ponderea pe care o are filozofia hegeliana in ansamblul operei eminesciene.

Scrisoarea este urmata, la publicarea ei in „Romanul”, de raspunsul lui Dumitru Bratianu, Bucuresti, 11/23 August 1871. „Domnilor membri ai comitetului central pentru serbarea de la Putna”, in care isi exprima gratitudinea pentru frumoasa epistola ce i-a fost adresata. Interesant de observat ca D. Bratianu retine in raspunsul sau tocmai tezele hegeliene din scrisoare si transcrie pasajele respective: „Numai expresiunea exterioara – scrie D. Bratianu dupa Eminescu –; numai formularea cugetarii si-a faptei constituiesc meritul individului, ori al generatiunii, ideea interna a amandurora e latenta in timp, e rezultatul unui lant intreg de cauze”.

Scrisoarea vine sa infirme opinia potrivit careia publicistica lui Eminescu nu stirneste ecou in presa vremii, decit tarziu, in anii gazetariei bucurestene.

Serbarea de la Putna se desfasoara intre 14/26 august – 16/28 august 1871 si se cunosteau, pina in anii din urma, cel putin patru descrieri a festivitatilor. Cea dintii dintre ele apartine lui G. Dem. Teojdorescu, „Serbarea de la Putna”, o suita de corespondente trimise din Bucovina ziarului Romanul, publicate in august 1871 si reproduse in Telegrafuf roman din Sibiu. A doua descriere, „Serbarea de la Putna”, este intocmita de Gr. Tocilescu, participant si el la festivitati, si publicata in Telegraful in septembrie 1871. Descrierea cea mai importanta a serbarii o datoram lui I. Slavici, „Serbarea de la Putna”, publicata in „Convorbiri literare” in 1903-1904. Memorialistul intocmeste de fapt o mica monografie si ea serveste ca text de referinta. Dintre participantii la serbarea de la Putna consacra un capitol festivitatilor si T. V. Stefanelli in volumul „Amintiri despre Eminescu” tiparit in 1914. Aici se tipareste prima data si poemul „La mormintul lui Stefan cel Mare”, atribuit, cum vom arata mai departe, pe nedrept poetului.

Alaturi de aceste descrieri mai avem una, „Serbarea de la Putna intru memoria lui Stefan cel Mare”, publicata in „Curierul” de lasi in 22-25 august 1871 si si atribuita lui Eminescu. Descrierea se situeaza, cronologic, ca a doua, dupa corespondentele lui G. Dem. Teodorescu trimise de la Putna si se deschide cu consideratii privind insemnatatea patriei in viata unui popor. Argumentele invocate pina acum nu sunt suficiente sa demonstreze cu certitudine paternitatea eminesciana. Descrierea din „Curierul” de lasi sta insa la baza unei versiuni franceze, „La fete de Putna”, publicata in „Le Journal de Bucarest” in 5/17 septembrie 1871. Versiunea franceza nu retine consideratiile despre patrie si reproduce, intr-o forma prescurtata, descrierea peisajului bucovinean si cea a desfasurarii festivitatilor.

Contemporanii lui Eminescu ne-au lasat putine marturii despre prezenta lui Eminescu la festivitatile de la Putna. I. Slavici scrie ca poetul soseste la Putna cu citeva zile inaintea festivitatilor si participa la lucrarile pregatitoare, alaturi de ceilalti membri din comitet. Memorialistul si poetul se urca pe un deal din apropiere si de acolo urmaresc inceputul festivitatii. Din amintirile lui T. V. Stefanelli aflam ca Eminescu distribuie in timpul festivitatilor poemul lui Dimitrie Gusti, „La mormintul lui Stefan cel Mare”, tiparit pe foi volante. Poemul a fost atribuit lui Eminescu si tiparit de Perpessicius in editia nationala. Poemul se tipareste in „Curierul” de lasi cu semnatura lui D. Gusti, de unde este reprodus in „Telegraful din Bucuresti”. Perpessicius il repune pe D. Gusti, in drepturile sale si poemul ramine cea mai importanta creatie a sa.

Congresul studentesc, a doua parte a serbarii de la Putna, putin cunoscut, incepe in 16/28 august 1871. Comitetul central alcatuise un program, care este discutat de studentii romani din Viena si care cuprindea 5 puncte : Prin ce (S)-ar putea intreaga junime romana academica dezvolta omogen ? 2. Prin ce ar putea generatiunea prezenta contribui la generalizarea culturii ? 3. In ce directie sa proceada junimea romana spre a putea crea conditiunile unei dezvoltari sigure si permanente ? 4. Care ram al dezvoltarii trebuie sa atraga mai cu deosebire atentiunea junimii ? 5. Cind si unde sa fie viitorul congres ?. In sedinta secreta, in care se alcatuieste programul, se da si raspunsul la fiecare punct : infiintarea unui organ literar-stiintific al junilor romani academici (1); formarea de comitete locale si in fiecare provincie romaneasca cite un comitet central (2); combaterea cosmopolitismului si lupta pentru drepturi nationale (3); dezvoltarea economica, cu intarirea de clase pozitive, ca aceea a meseriasilor (4); viitorul congres sa se tina la Turda (5). Se propunea Turda pentru viitorul congres intrucit in aceste locuri fusese ucis Mihai Viteazul, acela care infaptuise, desi pentru putina vreme, statul centralizat.

Programul nu este comunicat din vreme celorlalte comitete si se ivesc divergente intre studentii romani de la Viena si cei din Bucuresti si lasi. Studentii romani din Viena acordau prioritate activitatii culturale, cum se putea vedea si din apelurile adresate publicului. Studentii din Bucuresti si lasi sustineau prioritatea actiunilor politice care sa duca la realizarea unitatii politice. Calea aceasta era, neindoios, cea justa. Studentii romani din Viena tineau insa seama si de conditiile social-politice din Imperiul austro-ungar in care trebuia sa-si desfasoare activitatea. Pentru acest motiv ei proclama, ca principiu calauzitor, lupta pentru unitatea culturala. Aceasta reprezenta, in fond, cum va arata si Eminescu si Slavici, tot lupta politica.

Eminescu asista la dezbateri, insa nu ia cuvintul. Poetului ii displaceau discutiile de acest fel. „Eminescu iar era dus cu gindul” scrie I. Slavici . „Ascultase retras intr-un colt intreaga discutiune, adunase mereu in el si acum trebuia neaparat sa rasufle. Mai mi-a zis el acela care vrea sa faca ceva nu discuta, ci lucreaza”.

Congresul studentesc de la Putna nu adopta hotariri inscrise, formal, intr-un document oficial, pe care sa-l dea publicitatii. Congresul pune insa in fata tinerilor ca principiu calauzitor in activitatea lor lupta pentru unitatea culturala.

Din cele cinci puncte ale programului discutat la Congresul studentesc de la Putna, trei prezinta un interes aparte pentru activitatea ulterioara a lui Eminescu si pentru istoria noastra literara. Avem in vedere proclamarea luptei pentru unitatea culturala, lozinca sub care isi va desfasura activitatea generatia lui Eminescu pentru infaptuirea idealului de unitate nationala, orientarea spre clasele pozitive, una din tezele fundamentale ale publicisticii eminesciene de mai tirziu si infiintarea unei publicatii, proiect ce se va realiza prin intemeierea, sub conducerea lui 1. Slavici, a Tribunei in 1884.

Eminescu era preocupat in epoca studiilor la Viena de sciziunea din sinul generatiei sale, determinata de cele doua orientari politice – activismul si pasivismul. „Cand am scris primele linii in privinta serbarii de la Putna (v. Convorbiri literare, an. IV, nr. 14) – noteaza Eminescu in manuscrisul 2257, 232 – am spus ca frecarile din viata politica si spirituala la romani nu-si au cauza lor pe atata in interese personale (precum o sustin unii), ci mai mult in(tre) profunda scisiune dintre directiunile pe cari au apucat unii pe de-o parte, altii pe de alta; ca, pentru a nu se perpetua, mosteni si mari acest rau, generatiunea tanara are trebuinta de o singura directiune spirituala, si ca incercarea de-a organiza viata viitorului va putea fi facuta de catre junimea romana cu ocaziunea foarte nimerita a serbarii de la Putna”.

Serbarea de la Putna nu pune capat disensiunilor din sanul studentimii romane din Viena, cum spera Eminescu, si comitetul de organizare a festivitatilor este atacat violent de aparatorii principiilor strabune, reprezentate, in opinia lor, de Simion Barnutiu. Comitetul este invinuit de cosmopolitism pe motiv ca incredinta cenzurarea cuvintarii festive, intocmita de A. D. Xenopol, lui T. Maiorescu, seful scolii cosmopolite. De altfel si Maiorescu isi manifesta nemultumirea ca i se trimisese o singura cuvintare si ii suspecta pe Slavici si Eminescu ca facusera cenzurarea anticipativa si-i trimisesera numai cuvintarea lui Xenopol pentru un aviz formal. Eminescu isi asuma sarcina, foarte delicata, sa dea explicatii. „Nu a fost comitetul acela, ii scrie Eminescu lui Maiorescu in 6 august 1871, care a anticipat opinarii D-voastra, ci numai membrii aceia cari lucrase si ei cuvintari si cari, citind pe a D-lui Xenopol si convingindu-se, cum ca intr-adevar ar fi mai buna din toate, si-au retras de buna voie pe ale lor”. Comitetul este prezentat de Eminescu ca o victima a imprejurarilor, cum nu se verifica in lumina documentelor.

Eminescu participa la dezbaterile care se poarta la sedintele „Romaniei June” dupa tinerea serbarii de la Putna si respinge acuzatiile de cosmopolitism. „Cosmopolitismul nu exista decat ca simulatiune – declara Eminescu, ca fatarnicie. El mai e pretextul pentru lenea si indiferentismul celor cari nu cunosc un alt scop in lume decit acela de-a trai bine. A acuza insa de cosmopolitism oameni care se interesa de toate cestiunile vitale ale natiunii noastre, oameni cari lucreaza pe cand altii numai vorbesc, este un semn de rea credinta sau unul de primitivitate”.

Eminescu pregateste si un articol pentru „Romanul”, „Din sedintele Societatii Romania Juna. Nationalii si cosmopolitii”, pe care insa nu-l trimite ziarului bucurestean, la staruinta lui Slavici, si ramine in manuscrise in stadiul initial de elaborare. Poetul se situa pe pozitia lui Maiorescu, criticat violent de aparatorii nationalitatii in viata social-politica si in arta. „Ceea ce-i neadevarat, scrie Eminescu, nu devine adevarat prin imprejurarea ca-i national, ceea ce-i injust nu devine just prin aceea ca-i national, ceea ce-i urat nu devine frumos prin aceea ca-i national; ceea ce-i rau nu devine bun prin aceea ca-i national”. Eminescu exemplifica cu autori de poezii rele si pune la contributie studiul lui Maiorescu, „Directia noua in poezia si proza romana”, prima parte., publicata in „Convorbiri literare” in mai-septembrie-1871. Ii citeaza astfel, cum face si criticul, pe I. C. Dragescu, M. Bota si P. Gradisteanu. Acestora ii alatura pe Costiescu, Adrian si Macedonski. „Poezii urite (Dragescu, Bota, Gradisteanu, Macedonski, Costiescu, Adrian s.a.), scrie Eminescu, nu devin frumoase prin aceea ca-s nationale. Avem atitea modele nobile in poetii mai vechi si mai ales neintrecuta poezie poporala”. Eminescu trimite la tratatul lui Johann Scherr, „Allgemeine Geschchte der Literatur” (1851). Istoric literar care acorda mare atentie si vietii culturale, Johann Scherr (1817-1886) este autor si al altor lucrari, „Geschchte der Religion” (1855-1886), „Scher und seine Zeit” (1859), „Blucher, seine Zeit und seine Leben” (1862), care puteau sta in atentia poetului in anii studiilor universitare.

Eminescu il citeaza intre autorii de poezii rele si pe Macedonski si s-a format opinia ca aceasta mentiune ar fi punctul de plecare in conflictul dintre cei doi poeti, care ia forme violente mai tirziu. Macedonski publicase insa, pina la acea data, o singura poezie, „Dorinţa poetului”, care apare in „Telegraful roman” din Sibiu in 26 noiembrie/8 decembrie 1870. Eminescu il are in vedere pe Mihail D. Macedonski, ofiter in armata romana, autor al unui volum de versuri, „Buchetul primaverii”, tiparit in 1862. Despre aceste poezii nu putea avea pareri bune nici Al. Macedonski, nepotul, in seama caruia le pun, pe nedrept, istoricii literari.

Epocii studiilor universitare apartin si alte trei articole, „Gospodaria statului”, („Daca Romania e destinata peirii”) si („Das Morgenblatt derr A Neuen freie Pressea”), pastrate in manuscrisele 2264, 366rv, 397rv-398r si 2258, 254rv-225rv. Primele doua apartin, dupa toate probabilitatile, epocii studiilor vieneze. Poetul pune in discutie aici probleme economice si critica opozitia liberala, care folosea toate mijloacele sa inlature guvernul conservator de la conducerea tarii. Eminescu redacteaza cel de-al treilea articol in epoca studiilor berlineze, in germana si polemizeaza cu ziarul vienez. Problema fundamentala pe care o pune in discutie priveste interpretarea fenomenelor istorice din Europa. Poetul face distinctie intre evolutia tarilor din apusul Europei si cea a tarilor din rasaritul continentului. Aceasta distinctie anticipeaza o directie de mai tirziu in cercetarile noastre. Eminescu vorbeste aici pentru prima data si de existenta a doua culturi, una de imprumut si alta nationala, ale carei baze le constituie creatia populara. Tot aici vorbeste pentru prima data si de importanta dezvoltarii industriei in tarile agrare. Poetul schiteaza si un program de viitor care prevedea masuri protectioniste in apararea productiei nationale.

Eminescu se impune in contextul pregatirilor si desfasurarii serbarii de la Putna ca organizator, participant la intocmirea documentelor oficiale cu caracter politic si purtatorul de cuvint in presa al generatiei sale. Dupa serbarea de la Putna asistam si la o mutatie semnificativa in atitudinea poetului fata de Maiorescu. Din critic al tezelor sale in raspunsul ce-l da lui D. Petrino in 1870, devine acum aparator al lor in polemica cu sustinatorii principiilor strabune.

Eminescu se identifica in anii studiilor universitare cu aspiratiile si lupta generatiei sale si pune in discutie teze care formeaza si materia publicisticii sale de mai tarziu. Poetul incheia articolul, pregatit pentru „Romanul”, cu cuvinte profetice: „Oamenii cari au inceput regenerarea nationala – scrie el – ne-au dat ideea intregului ce noi avem a realiza”. Poetul nu apuca, intr-o viata mult prea scurta, sa asiste la infaptuirea idealului generatiei sale privind unitatea statului national roman.

Dragos Cosmin-Lucian PREDA
C.R.R.E.D.A.E.
Clubul Roman pentru Relatii Externe,
Diplomatie si Afaceri Europene
Clubul pentru Romania

http://www.clasicefantastic.ro/