SĂ TRĂIASCĂ ARHITECTUL
de G. Topârceanu



*****
Pe strada Toamnei unde,
Pomii-şi scuturau povara,
Locuia o cuconiţă
Blondă şi frumoasă – Clara!
*
Avea trup de crin şi gura
Roşie ca o muşcată;
Sânii – două crizanteme
Şi…era şi măritată!
*
Soţul ei – Avram Barbulea –
Voiajor prin toată ţara ,
Pleca luni de dimineaţă
Şi venea sâmbătă seara.
*
Astfel că, în alte zile,
Clara dulce, drăgăstoasă
Marţi şi joi – să se distreze –
Mă primea pe mine-n casă.
*
Îi citeam poeme, versuri,
Mă-mbătam de glasul ei,
Ne spuneam poveşti, şi-n urmă
Petreceam ca de-obicei.
*
Casa-n care dragei mele
Îi fusese scris să şadă,
Avea dou-apartamente
Cu balcoanele spre stradă.
*
Jos în gang, urcai o scară
Care-aşa – din construire –
Nu avea altă intrare,
Nu avea altă ieşire.
*
Iar alături, stătea Sprinţa
Cu bărbatul – Haim Nane,
Care-avea tot astfel casa
Şi tot astfel de balcoane.
*
Nimeni, nimeni; numai scara
Luminată de un bec.
Mă ştia când vin la Clara,
Mai ales ştia când plec.
*
Vremea-şi împletea cununa,
Şi destinul priveghea
Să gustăm din fericirea
Dragostei – şi eu şi ea!
*
Da-ntr-o noapte violentă,
Când cu draga mă…distram
Se-auziră paşi pe scară,
Şi ea-mi spune: – Vine-Avram!
*
Mă îmbrac în fugă, fulger,
Vinovat ca un borfaş
Şi deschid în grabă uşa
Şi-mi dau drumu-n balconaş.
*
Doamne, Tu, care scăpat-ai
De la jertfă pe Isac,
Fă şi-acuma o minune
Şi mă-nvaţă ce să fac?
*
Şi precaut, fără voie,
Instinctiv, eu fac un salt
Şi-ntr-o clipă sînt alături,
În balconul celălalt.
*
Situaţia e gravă;
Simt în creier un ciclon!
Ce mă fac dacă vecinul
Mă găseşte în balcon?!
*
Să sar jos, cu neputinţă!
Trotuarul e departe,
Simt în cerebel o luptă
Şi pe viaţă, şi pe moarte!
*
Şi de-odată se deschide
Uşa-ntr-un moment fatal,
Şi-n chenarul ei apare…
Soţul Clarei, personal!
*
Eu îngheţ şi gura-mi mută
Nici o şoaptă nu îndrugă!
Şi ridic în semn de spaimă
Braţele, în semn de rugă…
*
Pe când el, văzându-mi halul,
Ca să-mi cruţe umilinţa,
A dedus fără-ndoială
Că am fost surprins la…Sprinţa.
*
Şi înţelegând din semne
Că-i cer mila ca un prost,
Mi-a dat mâna să sar iarăşi
În balconu-n care-am fost!
*
A deschis cu grijă uşa ,
Nici un zvon să n-o alarme
Şi, cu patos i-a spus Clarei,
Care se făcea că doarme:
*
– Nu ţi-am spus eu, Clara dragă,
Cum că Sprinţa-i o stricată?
Uite de-unde are blana –
Skong – cu care-i îmbrăcată!
*
Vino-ncoa, poete dragă
Şi iţi jur pe Dumnezeu
Că n-o să te ştie nimeni.
Nici soţia, nici chiar eu!
*
M-a condus de mână vesel,
Iară eu priveam cuminte,
Trupul Clarei strâns în braţe
Cu o oră înainte.
*
Şi când m-am văzut în stradă
M-am rugat, c-aşa mi-e firea,
Să trăiască arhitectul
Care-a construit clădirea!
*
Fiindcă ce făceam eu dacă
Mă păştea un ghinion,
Şi această casa-a Clarei
Avea numai un balcon?!

***

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Marian MALCIU: Rondelul tristei veri & Sonetul plângerii… Te cheamă!

Sonetul plângerii… Te cheamă!  ***  Privește, Doamne! Tot pământul plânge, Iar Cerul…