Sâmbăta 16 iulie 2016 Stagiunea Muzicală a Centrului Cultural „Aurel Stroe” va continua cu un „RECITAL DE FAMILIE”
Sâmbătă, 09 iulie 2016, în cadrul Stagiunii Muzicale de la Buşteni, violonistul Dad Schor şi panista Cristina Popescu-Stăneşti – prodecan al Facultăţii de Interpretare Muzicală din Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti au susţinut un preţios Recital Cameral (vioară/violă – pian). Programul alcătuit din Johann Sebastian Bach – Sonata pentru vioară și pian in sol minor, BWV 1020; W.A. Mozart – Sonata pentru pian și vioară KV 379; Robert Schumann – Märchenbilder pentru violă și pian şi George Enescu – Konzertstück pentru violă și pian a captat interesul publicului iar virtuozitatea interpretării i-a încântat pe spectatori care au răsplatit artiştii cu generoase aplauze şi flori.
Sâmbăta viitoare, 16 iulie 2016, la orele 18.00 Stagiunea Muzicală va continua cu un „RECITAL DE FAMILIE” – familia de muzicieni clujeni Cibişescu-Duran Georgiana şi Eugenia, fiice şi Iulia şi Eugen, părinţi, vor interpreta la vioară şi pian lucrări aparţinând creaţiei lui P. Locatelli, J. Haydn, W.A. Mozart, R. Schumann şi I. Cibisescu-Duran.
Duminică, 17 iulie 2016, ora 18.00 va avea loc Concertul Final cu studenţii pregătiţi de Ioana şi Gabriel Croitoru în cadrul şcolii de vară de măiestrie- vioară organizată de aceştia la Buşteni. Devenită,deja tradiţie, manifestarea se află la a XI-a ediţie la Buşteni.
Partajează acest conținut:






Publică comentariul