George PETROVAI

Cine n-a auzit de Saul Bellow?

El este unul din marii corifei ai literelor americane din secolul 20, alaturi de personalitati de prim rang precum John Steinbeck, Theodore Dreiser, William Faulkner sau Ernest Hemingway, si pe drept cuvânt poate fi considerat liderul incontestabil al condeierelor din cea de-a doua jumatate a secolului.

Nascut în 1915 la Montreal într-o familie de evrei rusi, Saul Bellow nu si-a dezmintit nicicând  înzestrarea în lunga sa cariera literara de peste 60 de ani: autor a treisprezece romane si a mai multor volume de nuvele si povestiri, el a fost rasplatit cu cele mai prestigioase premii americane, pentru ca în anul 1976 sa i se decerneze Premiul Nobel.

La acest capitol, jos cu palaria! Ceea ce urmeaza sa spun în textul de fata se refera prioritar la omul Bellow, stiut fiind faptul ca omul si opera nu alcatuiesc întotdeauna o unitate. Ba de multe ori lucrurile stau taman pe dos.

Îmi voi sustine punctul de vedere raportându-ma la doua din romanele sale: “Iarna decanului” si “Ravelstein”. Primul aparut în anul 1982, celalalt în anul 2000. De ce tocmai cele doua romane? Pentru ca în ele, Bellow face referiri exprese la românii pe care i-a cunoscut si cu care a fost în relatii foarte apropiate. În romanul-reportaj “Iarna decanului”, ce tot asa de bine s-ar putea numi “Povestea a doua orase” – Bucuresti si Chicago, personajul principal Corde, alias Bellow, petrece o vacanta sui-generis de peste zece zile în Bucurestiul hibernal al anilor 1977, adica imediat dupa cutremur. El a însotit-o la Bucuresti pe sotia sa Alexandra, nascuta Bagdasar, fiica celebrului neurochirurg Dumitru Bagdasar si a Floricai Bagdasar, pentru a asista la ultimele ceasuri ale mamei, apoi la moartea si incinerarea acesteia.

Cartea prezinta pe de o parte ororile sesizate la tot pasul de autor în Bucurestiul strivit sub calcâiul de fier al dictaturii (frig, foame, frica si nesiguranta), iar autorul nu pridideste sa-si exprime constanta sa afectiune fata de durerea sotiei si întreaga sa compasiune vizavi de românii aflati la cheremul unor functionari nesimtitori si brutali pâna la absurd; pe de alta parte, cu aceeasi claritate si spontaneitate, autorul prezinta cealalta fata a medaliei – ororile specifice orasului Chicago: crime, violuri, droguri, vrând parca în acest mod sa afirme ca nicaieri nu-i bine, dar ca de oameni depinde ce fac cu valorile umane si sociale pentru ca semenii lor sa nu sufere ori sa o ia razna prin acte ce-i situeaza în conflict deschis cu legea.

Indiscutabil ca romanul lui Saul Bellow a avut un impact urias asupra mediilor politice si sociale occidentale, lucru pentru care trebuie sa-i ramânem recunoscatori, chiar daca la vremea respectiva n-am putut s-o facem, caci cartea a fost tinuta departe de ochii si cugetele românilor pâna dupa caderea regimului.

Dar cum spuneam, în anul 2000 Saul Bellow îsi publica romanul “Ravelstein”, o carte despre un filosof poponar si despre elucubratiile acestuia. Personajele predilecte ale lui Bellow sunt evreii. Ravelstein este tot evreu, dar un evreu fundamentalist si intransingent, care prin exemple, ironii si sofisme, reuseste “sa-i deschida” autorului ochii asupra lui Radu Grielescu, românul din Paris în casa caruia el fusese de mai multe ori. ªi astfel, temeinic sfatuit si îndrumat de Ravelstein (cealalta fata a autorului), Saul Bellow ajunge sa vada în Grielescu, alias Mircea Eliade, un legionar sadic, care în calitate de discipol al lui Nae Ionescu, a scris despre “sifilisul evreiesc ce infecta înalta civilizatie a Balcanilor”. Dar procesul de diabolizare declansat de cei doi împotriva lui Mircea Eliade merge mult mai departe, iar savantul român, din ideolog este transformat în calau: a ucis cu mâna lui evrei la Bucuresti, i-a atârnat în cârlige la abator, i-a macelarit si i-a jupuit de vii!

De altminteri, toata aceasta ciudata carte de batrânete si de adapare din fervoarea misticii iudaice, toata musteste de bucuria apartenentei la traditia iudaica si clocoteste de indignare la adresa celor care (fara a tine cont de faima lor, sau poate tocmai de aceea) s-au facut vinovati de provocari la adresa poporului ales: scriitorul Kipling are în scrisorile sale “un acces de furie împotriva lui Einstein” si-i acuza pe evrei ca “vor sa dea o întorsatura evreiasca întregului univers fizic”; iar medicul Céline este taxat drept ucigas sadea, întrucât “recomanda ca evreii sa fie exterminati ca bacteriile”.

Cartea, prolixa si taioasa, pare mai degraba marturisirea de credinta a autorului si testamentul sau filosofico-religios transmis viitoarelor generatii de coreligionari. Dupa parcurgerea unui lung arc de cerc existential, atunci când viata i se apropie de sfârsit, Bellow simte nevoia sa-si declare în scris totala adeziune la valorile traditionale ale iudaismului si sa-si exprime respectul fata de justetea inalterabila a legii talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Principiul sustinut de Bellow fiind în conformitate cu normele moral-religioase ale Talmudului – “Mai bine o nedreptate decât o dezordine în sistemul conceptual” -, un principiu care exclude din start culorile intermediare, iata de ce , fara urme de jena sau regret, Mircea Eliade este sacrificat pe altarul atasamentului surd si orb, cu dezinvoltura din totdeauna a fariseilor de profesie!

George PETROVAI

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenes…