Lectura poate crea un grav disconfort la nivelul conştiinţei.

Odată cu ratarea drumului rapid către democraţie, în celebra Duminică a Orbului, România a intrat într-un lung proces de stagnare, chiar involutiv în multe privinţe, agrementat cu tot felul de crize. Reale şi, cele mai multe, inventate. Trăim vremuri tot mai agresive. O agresivitate promovată din toate direcţiile. Cu largul concurs al fazanilor şi vulpoilor din mass-media, au loc tot felul de atacuri mediatice, care de care mai spectaculoase. Vânzătorii de fumigene şi tiribombe, din spatele uşilor închise, fac profituri uriaşe. Păpuşarii sunt în mediul lor. De cele mai multe ori, criticile lansate sunt fără niciun rost, câtă vreme nu sunt oferite soluţii concrete de rezolvare a diverselor crize care apar dimineaţa, la prânz şi seara. Ne aflăm în plin Kafka, în care toţi fac predicţii, promisiuni şi nimeni nu se ţine de cuvânt. Realizările ! Care realizări ?

E timpul să plecăm în analizele noastre, din orice domeniu, de la adevăruri extrem de dureroase într-o ţară unde, se pare, mama şmecherilor de şmecheri a fost şi este permanent gravidă. Ne aflăm în faţa unei Românii sleite de puteri regeneratoare şi extrem de confuză. Bietul cetăţean, privitor de canale şi canalii, consumatorul de ştiri, prostit şi incapabil de a-şi reveni din acest marasm, creat de politicieni şi mass-media, se află într-o continuă spaimă faţă de ceea ce se întâmplă şi nu mai înţelege nimic. Informaţiile ajung la el distorsionat, în funcţie de oră şi de provenienţă.

Acum totul e simplu ! Au trecut de atunci 7.661 de zile din viaţa fiecăruia, precum şi a celor 30.000.000 de români de pe planetă. Acum ştim că în 1989 a expirat, de fapt, înţelegerea puternicilor zilei semnată la Ialta. Atenţie ! Acum 22 de ani NU ŞTIAM. Cei mai mulţi dintre noi. Atunci mai mulţi români ne-am implicat în valul uriaşelor schimbări din Europa de Est. Ne-am asumat, în acele zile, responsabilităţi şi gesturi care peste atâţia ani şi după atâtea evenimente par inutile. Mai mult bătaia de joc a celor „ajunşi”.

Să nu uităm că am fost ultimii est-europeni care am făcut gestul lepădării de un sistem politic falimentar. Cu toate acestea atitudinea acestor câtorva mii de indivizi la nivelul ţării, a generat furia organelor, surprinse de existenţa unor români, anonimi în cea mai mare parte, care vroiau cu adevărat Libertate ! Jos Ceauşescu !  Jos comunismul !

Implicarea acestor mii de români în Revoluţia est-europeană, alături de milioanele de est-europeni, a fost negată şi este negată vehement de connaţionalii lor. Aşa cum se mai neagă şi ceea ce s-a strigat atunci. Trist e faptul că unii au nostalgia acelei vieţi de tip lagăr. De vină suntem cu toţii pentru aceste realităţi ale României postdecembriste. Şi, mai ales, noi revoluţionarii.

Personal am rămas, după 22 de ani, cu aceeaşi convingere a utilităţii şi justeţei implicării multor revoluţionari în asumarea preluării şi coordonării activităţii la nivel naţional, judeţean şi local începând cu 22 decembrie 1989 şi până în 31 iulie 1990. Puţini ştiu ce program diabolic de rezistenţă a regimului ceauşist se pusese la cale. Dacă nu ar fi existat aceste mii de oameni din câteva zeci de localităţi ale României, care să se manifeste deschis împotriva regimului ceauşist în primele 72 de ore de la începerea dezagregării regimului de dictatură, motivaţia menţinerii acestui regim ar fi fost foarte puternică. Dacă elemente din securitate, precum şi elemente din armata română nu ar fi trecut de partea revoluţionarilor, urmările ar fi fost cumplite. Să nu uităm nici o clipă că noi am avut în anii ‘70-‘80 un comunism pur românesc dezvoltat aberant. Nu am avut situaţia ţărilor în care au fost trupe sovietice de ocupaţie până în ultima clipă, Moscova impunându-şi permanent punctul de vedere.

Să nu uităm că avem, încă, spre ruşinea noastră, elemente de influenţă de tip dictatorial iar ciuruirea noastră continuă.

Să nu uităm că România a început să fie jefuită după retragerea majorităţii revoluţionarilor din structurile de conducere, la 31 iulie 1990. Abia după această dată, a început haosul accelerat şi bine dirijat. De atunci a început elaborarea legilor care permit un asemenea jaf. Astfel am pierdut pasul economic şi social cu fostele ţări comuniste, fiind astăzi de râsul planetei şi pe ultimul loc în Uniunea Europeană. Totul în doar 22 de ani, în ciuda faptului că suntem pe locul al şaptelea ca populaţie în Europa şi nu un popor de mâna a şaptea cum mai afirmă unii.

În tot acest timp, noi, revoluţionarii, am avut atitudini diverse: ne-am dedulcit, unii, la funcţii şi tot felul de privilegii oferite de guvernanţi, ne-am căutat de activitatea noastră profesională, iar alţii s-au retras în eternitate cu gustul amar al neputinţei. Acum cam ştim cine au fost colaboratorii securităţii. Aşa cum bine ştim cine a contribuit din plin la distrugerea postdecembristă a ţării.

Viaţa României s-a petrecut, din punctul nostru de vedere, al revoluţionarilor, pe fondul unei atmosfere, bine întreţinută, de negare a participare a românilor la Revoluţia est-europeană. E simplu ! Cum să se recunoască că au existat câteva mii de semeni, care s-au exprimat în mod deschis pentru un alt sistem politic, alte drepturi, altă viaţă, decât cea de până atunci ? Cum să recunoască, milioane de români că au stat pe după perdele, în timp ce mureau 1.104 de români, alţi 3.352 fiind răniţi, că aceştia au fost revoluţionari ?  Sunt mulţi, sunt puţini ?!

Ce demonstrează acest lucru ? Că nu întâmplător poporul român are mari probleme după 22 de ani. Probleme de legimitate, probleme de conştiinţă, probleme economice, probleme sociale, grave probleme de ordin moral.

Sigur, revoluţionarii nu au făcut mare lucru în acele zile. Au scurtat doar agonia regimului ceaşist cu câteva luni, poate ani. Au reuşit să stopeze pentru câteva luni instalarea haosului. Au reuşit să păstreze integritatea bunurilor materiale comune şi personale. Au făcut ca instituţiile şi autoritatea naţională şi locală să funcţioneze cât de cât: apă caldă, lumină, căldură, alimente, locuri de muncă, siguranţa cetăţeanului; să funcţioneze şcolile, spitalele, unităţile industriale, comerţul

Sunt nimicuri pentru care, daţi-mi voie să fiu mândru că am participat activ la Revoluţia Română împreună cu mulţi dintre cei pe care îi mai văd tot mai albi, tot mai bătrâni, dar tot cu un licăr de speranţă în priviri.

În multe locuri din ţară a fost o revoluţie de catifea, adică inteligentă, aşa cum ar fi trebuit să fie la nivelul întregii Românii ! Acesta este marele merit al celor care s-au implicat responsabil în acele zile …

În Bucureşti şi în câteva localităţi au fost excese atât din partea celor care nu vroiau să cedeze puterea, cât şi din partea unor “revoluţionari” zeloşi. De ce să nu recunoaştem. Iar oamenii au avut mult de suferit.

După 31 iulie 1990, cei mai mulţi revoluţionari rămaşi după “preselecţia din ianuarie 1990, s-au retras aşteptând să vină oamenii competenţi. Şi vedem cu toţii cine a acces la putere. Lista e lungă.

Toate acestea merită o analiză amplă şi obiectivă. Se va face, cu siguranţă, odată şi odată.

Pe parcursul celor 22 de ani, revoluţionarii români, asociaţi în diverse organizaţii şi-au exprimat prea rar punctul de vedere cu privire la evenimentele social-politice. Puţini au participat activ la derularea unor programe şi proiecte care să contribuie la aflarea adevărului despre evenimentele din decembrie 1989 din România. De fapt, nu de aflarea adevărului avem nevoie, căci adevărul este arhicunoscut, ci oficializarea lui.

A faptului că în România acelui an, unii au vrut să înlăture regimul ceauşist printr-o lovitură de stat şi unii români au dat curs imboldului interior de a se implica în înlăturarea regimului ceauşist fără vreo parolă dată.

Chiar dacă la Timişoara evenimentele erau tot mai dure, scânteia fiind aprinsă încă din 14 decembrie la Iaşi (câţi au puterea să recunoască acest fapt ?), momentul declanşării Revoluţiei Române la nivel naţional a fost  sinuciderea sau omorârea generalului Milea în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 şi nu plecarea elicopterului de pe clădirea Comitetului Central. Momentul evacuării şi nu al fugii ceauşeştilor, cum se tot vehiculează, i-a găsit pe revoluţionarii din multe oraşe, deja manifestând pe străzi, în faţa comitetelor judeţene de partid sau în drum spre acestea.

În momentul apariţiei la televizor a unor revoluţionari bucureşteni, Comitetul Judeţean Neamţ al PCR fusese deja invadat de cei aflaţi în piaţă. A fost un moment, pe care revoluţionarii nemţeni l-au gestionat de aşa manieră încât în doar în câteva ore s-a instaurat ordinea în interiorul clădirii şi a început organizarea internă, după primele momente de debandadă generală. Bineînţeles, cu stângăciile inerente şi emoţiile generate de adrenalina care curgea în valuri. Nu uit sprijinul unor elemente din armata şi miliţia nemţeană, altfel nu se ştie cum evolua situaţia.

Da, doamnelor şi domnilor sunt mândru că atunci, în Piatra-Neamţ nu a fost liniştea de după perdele ca în atâtea localităţi din România. Sunt bucuros că mulţi nemţeni au punctat prin participare directă, ca de fiecare dată, marile evenimente ale poporului roman, la chemarea insistentă a revoluţionarilor locali. Acea piaţă plină în miez de noapte dintre 22 spre 23 decembrie 1989 a fost momentul eliberării de frică pentru zeci de mii de nemţeni.

Au urmat trei zile, pe care nu le voi înţelege niciodată, zile pe care le-am trăit în maximă tensiune.

Mă întreb şi acum: Cum o parte a armatei şi a securităţii române să lupte împotriva propriului popor şi împotriva cursului vremurilor europene. Cum laşitatea s-a manifestat din plin în nenumărate situaţii ?! Cum de sunt mai mulţi revoluţionari decât cei care s-au implicat responsabil în acele zile ?

Repet, dacă nu ar fi existat acea uriaşă presiune creată de revoluţionari în centrele de judeţ şi alte localităţi ale României, cu siguranţă evenimentele ar fi avut un curs mult mai dramatic. În paralel s-a declanşat şi lovitura de stat. N-aveam atunci de unde să ştim, deşi anumite întâmplări ciudate petrecute confirmă din plin acest lucru.

Când s-a văzut că revoluţionarii nu pot fi controlaţi, cei interesaţi de păstrarea sau de preluarea puterii, au început operaţii de intimidare ajungându-se până la împuşcarea în stradă a populaţiei. Apoi s+a petrecut lucrul cel mai grav cumpărarea revoluţionarilor. La scurt timp, au început preselecţiile, selecţiile, ademenirile sau înlăturarea celor incomozi. Fiecare cu preţul său. Extreme de puţini au rezistat “drepturilor” fără număr, fără număr !

S-a continuat cu denigrarea revoluţionarilor în ansamblu şi, mai ales, mituirea lor ulterioară, sub diverse forme, oficiale şi neoficiale. Pe acest fond a început procesul de prăduire a României, ajungându-se în zilele noastre la corupţia generalizată a tuturor structurilor politice, din administraţie şi justiţie, la o imoralitate ce depăşeşte orice imaginaţie.

Este pata neagră care nu se va şterge niciodată de pe fruntea celor care s-au dovedit autorii acestor fapte. Ne aflăm, după 22 de ani, într-un moment extrem de delicat, când nu mai ştii pe cine să mai crezi ! Foarte mulţi români şi-au pierdut orice urmă de bun simţ. Au ajuns să-şi vândă conştiinţa pentru o găleată roşie, galbenă sau portocalie cu o uşurinţă de zombie. Se trece cu o viteză uluitoare de la un partid la altul, puşlamalele şi mercenarii politici invocând tot felul de interese naţionale !

Principalii vinovaţi pentru toată această stare de lucruri în România ? Marea majoritate a celor care au avut putere de decizie politică în aceşti 20 de ani. Păcatul este al lor. Şi unii au plătit, deja, pentru fărădelegile lor, chiar dacă justiţia românească a stat tot timpul îmbrobodită şi cu ceară în urechi. Totul se plăteşte, chiar dacă nu se vede acest lucru !

Tot mai multe zone ale României se scufundă. Există puţine locuri în care viaţa are un curs normal, unde decizia politică locală este şi în favoarea comunităţii. Asemenea comunităţi se apropie încet-încet de standardele europene. Trebuie să fiu corect şi să recunosc că mulţi primari şi consilieri locali au realizat şi lucruri bune pentru semenii lor. Dar asta numai ca urmare a opţiunii inteligente a locuitorilor, se pare cu un plus de cunoaştere faţă de alte zone.

Atenţie, nu prin excese protocalii pot fi rezolvate problemele de zi cu zi ale oamenilor. Excesele sunt mai mult decât periculoase. E nevoie de mult echilibru. Poate mai mult decât oricând în istoria noastră posdecembristă e nevoie de echipă ministerială cu adevărat profesionistă.

Au trecut 22 de ani. Cred că a venit vremea să trecem la treabă serioasă. Riguros planificată. Să lăsăm încrâncenarea la o parte. Să ne unim ca să scoatem ţara din mocirla în care am băgat-o cu bună ştiinţă şi umor non-stop. Să lăsăm pe cei tineri să-şi hotărască destinele. Să ne lepădăm de mânie, lăcomie, invidie, lene, avariţie, desfrâu, trufie şi cu speranţă, credinţă, cumpătare, tărie, milostenie, prudenţă şi dreptate să trecem la reconstrucţia ţării.

Un popor inteligent, bine condus, are nevoie de maximum zece ani să ajungă în rândul lumii. Aşa spun specialiştii ! Lucru demonstrat din plin de multe popoare !

Iar celor care s-au implicat în evenimentele de acum 22 de ani, mulţi tineri pe atunci, li se datorează măcar o părticică din puţinele bucurii avute în perioada care a trecut din decembrie 1989.

Doamne ajută şi Sărbători fericite !

MATERIAL PRIMIT PE E-MAIL de la GABUREAC SERGIU
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…