Veşti bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Se va schia în acest sfârşit de săptămână, ne dau asigurări administratorii pârtiilor de pe Valea Prahovei. Zăpada proaspăt căzută este mană cerească şi pentru hotelierii de la munte, care au deja camerele ocupate pentru weekend în proporţie de 70%. Practicanţii schiului şi snowboard-ului au reale motive de bucurie, deoarece pârtiile de la munte se redeschid. După un sezon de iarnă în care natura nu a fost prea generoasă, iată că iarna s-a reîntors cu forţe proaspete la jumătatea primăverii. Ninge abundent pe Valea Prahovei, iar pe domeniile schiabile stratul de omăt măsoară peste 30 de centimetri. În staţiunea Azuga, maşinile de bătut zăpada au fost scoase din garaj de la primele ore ale zilei pe pârtia Cazacu. Veştile bune nu se opresc aici. Chiar dacă sezonul de schi se redeschide, preţurile la cazare sunt reduse, pentru că oficial suntem în extrasezon. Foarte căutate sunt unităţile situate în apropierea pârtiilor, dovada fiind zecile de telefoanele primite în recepţii de la turişti pentru rezervări. Şi în staţiunile Sinaia şi Predeal administratorii pârtiilor au hotărât să scoată maşinile de bătut zăpada pe pârtii şi anunţă că preţurile la instalaţiile de transport pe cablu vor fi reduse cu 30 % la sfârşitul săptămânii.
-
Află AICI ce obiectiv turistic din Valea Prahovei te caracterizează în funcție de tipul de personalitate pe care o ai!
Ești tentat să faci o excursie scurtă, chiar și de o zi, pentru a te relaxa și a te bucura… -
Esti din Valea Prahovei? Iata 4 hobby-uri pe care le poti practica pentru a scapa de stres!
Pandemia de coronavirus este o situatie exceptionala, cu care romanii nu s-au mai confrunt… -
Autostrada de pe Valea Prahovei este lăsată pe mâna primarilor
Autoritățile vor să apeleze la o metodă inedită pentru a construi o autostradă pe Valea Pr…
Load More Related Articles
-
5 activități relaxante pentru a alunga rutina
Rutina zilnică poate duce la stări de plictiseală și, în unele cazuri, chiar la anxietate.… -
“Litanii” – noul volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, Editura Rawex Coms – Bucureşti, 2020
A apărut un nou volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, intitulat “Litan… -
Povestea unui tânăr adevărat, pe două continete / Schiță / Narator MELANIA RUSU CARAGIOIU
Prolog: O poveste, care pare, cum sunt toate poveștile, dar care se înscrie în.economia d…
Load More By Mihai Mircea Totpal
-
Tips&tricks: cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stii despre hidroizolatiile pentru fundatii
Iti doresti sa-ti construiesti o casa, pentru a te bucura de confortul pe care un astfel d… -
5 activități relaxante pentru a alunga rutina
Rutina zilnică poate duce la stări de plictiseală și, în unele cazuri, chiar la anxietate.… -
“Litanii” – noul volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, Editura Rawex Coms – Bucureşti, 2020
A apărut un nou volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, intitulat “Litan…
Load More In
Check Also
Tips&tricks: cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stii despre hidroizolatiile pentru fundatii
Iti doresti sa-ti construiesti o casa, pentru a te bucura de confortul pe care un astfel d…