Stiri Exclusive
Stiri Recomandate
bolta, C. BRÂNCUŞI, cât, constantin brancusi, copil, cosit, cum, din, efort, lumin, mai, maria tanase, Marin VOICAN GHIOROIU, melodia, n care, nase, Neamului, nesf, pentru, precum, rodica, Rodica Anghelescu, scriitor-compozitor, Serial, stea, suav, Timpule, treac, „NE VEDEM LA PARIS”
Marin Voican Ghioroiu
Serial: „NE VEDEM LA PARIS” – Nr. 6
„O nouă stea a folclorului românesc”
Prof. univ. dr.
Emilia COMIŞEL
Au trebuit să treacă foarte mulţi ani ca să răsară, precum o floare de colţ, strălucitoare, curată ca lacrima izvorului cristalin, suavă ca o atingere de zefir şi unduitoare ca valurile dorului, glas dulce de privighetoare care anunţă zorile unei muzici populare de bună calitate, făcând un salt remarcabil în folclorul nostru, nimeni alta decât Rodica Anghelescu, laureată la festivalurile Maria Tănase şi Maria Lătăreţu. Pe cele două mari artiste le-a îndrăgit din fragedă copilărie, şi n-a precupeţit nici un efort în a le duce pe mai departe doina şi balada oltenească, horele şi sârbele nemuritoare.
Continuare…Click AICI pentru Partea V-a
C. BRÂNCUŞI: He-he!… spune-mi dacă nu ţi-am ghicit măcar una din dorinţele tale?
MARIA TĂNASE: Ca de exemplu?
C. BRÂNCUŞI: „Dulce-i sărutul de la iubit, de-l primeşti pe fân cosit…”
MARIA TĂNASE: Neicuţă, eşti pe-aproape, dar fiindcă suntem aproape de Masa Tăcerii, ce-mi poţi spune despre ea? Îţi promit că n-am să scot niciun cuvânt, doar te ascult.
C. BRÂNCUŞI: În nopţi lungi de vară, când cerul este plin cu stele, pe bolta cerului se vede în galaxia Lactee DRUMUL ROBILOR, al celor care şi-au încredinţat sufletul veşniciei… Tocmai de acolo, de la mii de ani lumină, coboară şi Eroii Neamului Românesc, alunecând pe raza stelelor până în parcul în care ne plimbăm noi.
Vin în şiruri-şiruri, şiruri nesfârşite… şi, fiindcă sunt obosiţi de atâta drum, se aşează cuminţi pe scaunele de piatră de pe Aleea Scaunelor şi cele din jurul mesei rotunde „Masa Tăcerii”. Fiinţa lor fiind zeificată nu mai vorbeşte, doar priveşte ţinutul patriei în care s-au născut şi crescut, plaiul drag pentru care s-au jertfit. După ce s-au odihnit şi au prins puteri, precum legendarul Anteu care, în momentul când atingea pământul, prindea puteri; tot la fel se întâmplă şi cu ei: devin plini de vigoare şi încep să se ridice spre înălţimi.
Sunt împovăraţi de gloria nepieritoare de care s-au acoperit pentru neatârnarea neamului, iar cărările pe unde trec sunt inundate de lumini fantastice; ceea ce ne întregeşte credinţa noastră şi obiceirile strămoşeşti: atunci când privim în noape stele căzătoare, nu sunt altceva decât sufletele aprinse de dor ale eroilor noştri.
Mai întâi trec pe sub Poarta Recunoştinţei… Primind sărutări de la urmaşii lor, pe care i-au lăsat să le ducă mai departe numele şi renumele de români viteji, shufletele lor se uşurează. Sunt mulţumiţi că au locul lor de veşnică pomenire… unde pot să fie fericiţi. După acest botez tainic, căci lacrimile noastre le umezesc mâinile şi obrajii când îi sărutăm cu drag, încep să se urce purificţi spre slăvile ceruli.
MARIA TĂNASE: Dumnezeu să-i aibă-n grija Sa.
C. BRÂNCUŞI: Coloana Infinituluiu le este ca un far al recunoştinţei nemului, este Stâlpul crestat ce stă de strajă la capul eroilor care s-au stins fără lumânare. După cum vezi, nu-i nicio taină în tot ce am făcut; este munca şi sudoarea unui împătimit al artei. Mă înclin cu adâncă veneraţie în faţa lor şi a patriei, fiindcă sunt un om recunoscător poporului meu şi-mi slăvesc Eroii Neamului ca orice bun român.
MARIA TĂNASE: Doamne!… câtă măreţie, câtă credinţă şi iubire pentru patrie şi popor. Nimeni nu poate opri timpul pe loc…
C. BRÂNCUŞI: Poate-l opreşti tu cu un cântec.
MARIA TĂNASE: Ce n-aş da Timului, să-mi stea! (cântă)
<<<<< PENTRU A ASCULTA MELODIA >>>>>
APASA PE SEMNUL (mai jos stanga)
Rodica Anghelescu – Timpule, nu mi fi dusman
Asculta mai multe audio populara
TIMPULE, NU-MI FI DUŞMAN
Timpule, nu-mi fi duşman,
Mai întârzie un an, o…of!
Nu te grăbi, ce-ai cu mine?
Mai lasă-mi din ale zile!…
Dorul cum să-l las pe lume,
Să stea singur fără mine?
Ca un pustnic să-mi rămâie,
Durerea la cin’ s-o spuie,
Pe cine să mai mângâie,
În braţe cin’ să mi-l ţie?
Timp viclean, mai ai răbdare!…
Ce alergi în goana mare?
Spune, cine te grăbeşte?
Mai stai şi te odihneşte!…
Tânără când îmi eram,
La tine cu drag priveam,
Erai vesel şi frumos…,
Ca un soare luminos,
O!… îmi aduceai zorile
Şi-mi plecai cu stelele.
Tot de dragoste cântam,
Cu neicuţa petreceam,
Zilele nu-mi număram,
Nici-o grijă nu aveam,
La tine nu mă gândeam….
Timpule, să-mi dai un an!
Am să-l rog pe Dumnezeu,
Să-ţi dea viaţă, cum am eu:
De dor să mi te usuci…
Şi după zile să-mi plângi,
De durere să te stingi,
De durere să te stingi!
C. BRÂNCUŞI: Da, da… Timpul l-aş ruga să mai aştepte. Măriucă, de-ai şti… câte mai am de făcut, m-ai înţelege că-i pot cere lui Dumnezeu să-mi mai dea o viaţă, şi poate nici atunci n-aş termina. (gânditor) Draga mea, tu ştii că-mi este teamă să mă gândesc la câtă aţă a mai rămas pe mosorul vieţii?… (după o scurtă pauză) … Totuşi, hai să revenim la ale noastre, chiar dacă Timpul nu vrea să ne asculte şi să mai stea niţel, vicleanul, ca să se odihnească.
CLICK AICI pentru continuare PARTEA a VII-a===================== Marin VOICAN-GHIOROIU scriitor-compozitor
Partajează acest conținut:
Publică comentariul