SFATURI PENTRU ÎNCEPĂTORI

Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.
– Dacă plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i asta…
– Pentru smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…
– Să aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut recomandare de la medic…
– Foarte important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi copiii. Zilnic, sunt sadici!
– Asta e din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa. Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are calorii. Şi cafea…
– Cel mai practic este un număr de cutii de conserve de tuna, susţine Şimon Şeinerovici. La hotel îţi dau masa de dimineaţa şi gata. La prânz mănânci un peşte cu cartofi prăjiţi, dar seara? Desfaci o conservă şi ai rezolvat problema.
– Dar voi ştiţi engleza sau araba? îşi aminteşte doamna Gurnişt. Păi vedeţi? Şi atunci, cum o să vă descurcaţi, prin semne? O să vă dau eu un ghid de conversaţie ruso-englez şi un dicţionar englez-ebraic ediţia a douăsprezecea, completată şi revizuită de autor. Luaţi-vă şi un ghid turistic, câteva reviste, nişte cuvinte încrucişate, altfel ce o să faceţi în tipul liber dacă nu cunoaşteţi limba ţării?
– Nu uitaţi săpun şi burete! Nu e de râs, treburile astea nu le găsiţi la orice hotel. afirmă domnul Ghezuntertoit. Vă spun din experienţă. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar englejii nu se prea îndeasă la baie. Ei nu transpiră, sunt flegmatici, au un calm britanic. E un lucru stabilit ştiinţific! Dumnealor cred că străinii care fac zilnic duş procedează astfel datorită unor sentimente antibrexit.
– Să avem pardon, spune domnul Oiţerman care până acum a ascultat cu răbdare. Tot ce susţineţi este valabil pentru unul ca mine, care pleacă la Londra pentru busines şi nu are timp de magazine. Dar ei? Ei sunt turişti, nu? Şi atunci, pentru ce pleacă în Anglia? Nu ca să facă tot felul de cumpărături? Nu vă luaţi nimic, ascultaţi-mă pe mine. Cumpăraţi totul acolo, e made in Anglia şi in China… Vă duceţi pe Oxford street. Luaţi-vă două valize goale şi atât… Sau, ştiţi ceva? Cumpăraţi şi valizele acolo. Plecaţi în pielea goală, luaţi-vă, vorba dentistului, câte un plasture. Atât şi nimic mai mult.

=========================

NIMIC DEOSEBIT

   În perioada dintre întâi şi cincisprezece ale lunii trecute, în blocul nostru nu s-a întâmplat nimic deosebit, în afară de ce a păţit vecinul Marcu pe data de unsprezece când a alunecat pe trepte şi a rămas lat.
Nu era nimeni acolo cu excepţia lui Leopold Gurnişt care s-a cam zăpăcit, neştiind ce să facă şi cum să procedeze. Noroc că Marcu şi-a revenit repede, s-a ridicat şi a declarat că poate să mişte capul în toate direcţiile, dar îl cam doare.
   Domnul Leopold l-a sfătuit să se ducă imediat la un doctor, dar Marcu nu a vrut să-l asculte, a spus că e un fleac şi o să ia, după nevoie, una sau două tablete. Cu asta s-au încheiat evenimentele din ziua respectivă şi nimeni nu a bănuit ce va urma. Dar chiar a doua zi, în loc să se trezească devreme, să-şi facă la repezeală o cafea cu lapte şi s-o întindă rapid la slujbă, Marcu a zăbovit în pat până după ora nouă, apoi a intrat la pubul Central unde a comandat trei mici şi o bere. A rămas acolo peste o oră, citind ziarul, fără să se grăbească. Noi am crezut că e în concediu medical, dar nu era…
   Două sau trei zile după aceea, Marcu ajunsese de nerecunoscut. De unde noi îl ştiam cam otova, adică puţin cam negljent şi neatent la amănuntele exterioare, deodată ne-am nimerit cu el că poartă cămăşi elegante şi pantaloni ultramoderni, pantofi excentrici şi chiar o brăţară groasă, că se piaptănă nu ştiu cum şi îşi lasă mustaţă.
   – Cum te simţi? l-au întrebat prin rotaţie, ba unul, ba altul dintre vecini.
   Şi el, referindu-se desigur la micul accident de pe scări, îi asigura pe toţi că aproape a şi uitat de căzătură, că are o mică umflătură, un cucui fără importanţă, care o să-i treacă. Bun, numai că cineva l-a văzut pe Marcu intrând sau ieşind de la sediul unui partid politic, altcineva putea să jure că, exact în acelaş timp l-a zărit la cinematograf sau la concert, exact când trebuia, în mod normal, să fie la servici…
   Leopold a fost delegat de către comitetul de locatari să-i facă o vizită inopinată, sub un pretext oarecare, la o oră onorabilă. Şi ce credeţi? I-a deschis o coniţă necunoscută, o blondă între două vârste, destul de sumar îmbrăcată, cum s-a exprimat Leopold, adică “prea intim pentru un interior în care nu locuieşti”.
   Domnul Gurnişt a presupus, pe bună dreptate, că duduia e vreo rudă care se simte ca acasă, în timp ce Marcu e plecat la lucru, Dar nu era aşa, Marcu nu era plecat nicăieri, dimpotrivă, era foarte prezent şi întreba din baie cine a venit şi ce vrea. Apoi a apărut cu un obraz bine  săpunit şi cu unul nu, era foarte bine dispus şi i-a spus omului:
   – Intră, intră, faceţi cunoştinţă, Leopold! Şi Raimonda!
   Leopold i-a întins femeii mâna, a zâmbit descumpănit şi s-a retras strategic după câteva momente, în timp ce Marcu, n-o să mă credeţi, tră- lă- lăia o melodie, iar Raimonda l-a condus amabil la uşă şi i-a spus “Mai treceţi pe la noi!”.
   Ei, nu! Că asta chiar că era prea de tot…
   Doamnele din bloc au analizat situaţia, dentistul Kleinergrois s-a exprimat, ca specialist, că ceva s-a întâmplat cu vecinul şi prietenul nostru şi că trebuie de văzut neapărat care ar putea să fie cauza. Abia marţi, acum câteva zile, lucrurile s-au elucidat. Marcu, la fel de elegant şi de bine dispus l-a întâlnit în lift pe Menaşe şi i-a spus:
   – Ştii că mă însor? După aproximativ un veac de singurătate, am decis să mă însor…
   Şi Leopold, care fusese martor la ce i se întâmplase lui Marcu pe data de unsprezece, a declarat: “Nu v-am spus eu că a căzut în cap?!”.
=========================

CINE SUNĂ LA UŞĂ?

   – Ia vezi, parcă sună cineva la uşă! spune nevastă-mea. Sună precis!
   – La ora asta? mormâi eu.
   Nu e decât patru după amiaza, dar e singura zi din săptămână când mă pot odihni şi eu niţeluş, când sper să prind un pui de somn. Dar ăsta mi-e norocul…
   – Sună, dragă, tu nu auzi?
   – Cum să nu aud, că ăsta sună, nu se încurcă, pare un tip cu experienţă.
   – Cu experienţă la ce?
   – La sunat, că despre asta vorbim. Nu sesizezi ce tehnică are? Sună până te obligă să-i deschizi. Hai că m-am lămurit cu odihna, mă duc să deschid.
   – Vezi întâi cine este, că n-a spus nimic la interfon. Sună direct la uşă şi asta mi se pare foarte ciudat.
   – De ce să ţi se pară ciudat?
   – Păi cum o fi intrat în bloc?
   – Foarte simplu. Poate era deschisă uşa jos. Sau a intrat în acelaş timp cu un colocatar , sau poate că e chiar un vecin…Du-te şi deschide-i că o să plece.
   – Nu pleacă ăsta, nu te prinzi că nu pleacă?
   – Nu, cum o să mă prind?
   – Păi, dacă sună! Înseamnă că nu pleacă.
   – Ţie îţi arde de glumă şi el, săracul…
   – În primul rând că mie îmi arde acum de un pui de somn şi nu de glumă. În al doilea rând, de ce să spui “el, săracul” şi să nu spui “eu săracul” că pe mine nu mă lasă să mă odihnesc el şi nu invers. În al trelea rând…
   – Ştii ceva!? Lasă că-i deschid eu…
   – Nu te grăbi! Să nu fie un agent…
   – Un agent? Ce te-a apucat. Doar suntem un stat democratic. Poate vrei să spui un terorist!
   – Un terorist? Tocmai la blocul nostru, pe scara noastră, la etajul şapte cu liftul stricat? Ăştia-s laşi, nu urcă pe jos la etajul şapte. E un agent…
   – Ce fel de agent?
   – De unde să ştiu eu? Ce, i-am deschis uşa? Poate să fie un agent de asigurări, sau unul cu picturi.
   – Şi ăstora tot agenţi le spui?
   – Că doar n-am să le spun pictori. Nu mă apuc eu acuma să cumpăr reproduceri…
   – Dar dacă nu-s reproduceri? Vreau să spun că dacă nu-i un agent? Nu poţi să ştii niciodată cine sună la uşă, trebuie să verificăm.
   – Ce să mai verificăm? Nu te prinzi că nu mai sună? De cinci minute nu mai sună.
   – Chiar aşa, nu mai sună… Vezi ce om eşti?! Acum de unde o să ştim cine a sunat? Poate era ceva important, poate era ceva urgent, poate cineva are nevoie de ajutor…Doamne, cum o să ştim cine a sunat?
=========================

PAUZA DE CEAI

  La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.

   Eu asist cam pasiv la discuţii pentru că zilnic sunt cam aceleaşi subiecte fierbinţi, adică bursa şi fotbal, despre care cunoştinţele mele sunt cam firave. Cu bursa, mai treacă meargă, pentru că nimeni nu e atât de inspirat să ştie ce acţiuni merg în sus sau  în jos, aşa că mai arunc o vorbă de neofit, care se potriveşte sau nu cu ce se întâmplă.
   Dar la fotbal, vă rog să mă credeţi, sunt tămâie… Mai ales în comparaţie cu colegii mei, suporteri ai unor echipe locale, naţionale sau de club cu reputaţie internaţională. Numele acestor echipe vestite trec pe lângă mine fără să lase urme, uneori reţin câte o localitate renumită pentru altceva în afară de fotbal sau câte un nume de jucător care imi aminteşte de un savant celebru, de un scriitor sau de un pictor născut acolo. Cât despre jucătorii atât de renumiţi şi care câştigă multe milioane, nu ştiu dacă să-i repartiz la fotbal sau la bursă.
    Colegii mei sunt drăguţi şi uneori îmi dau un pic de atenţie, de pildă mă întreabă şi pe mine ce părere am de echipa din Milano sau cea din Barcelona, iar eu le răspund că am o părere foarte bună în general.
Ieri, de exemplu s-a discutat foarte pasional despre campionatul de fotbal francez şi pentru prima oară am intervenit şi eu cu o întrebare, în dorinţa de a vorbi şi despre altceva:
    – Ce spuneţi despre Toulouse – Lautrec?
    Toţi s-au oprit o clipă şi apoi, aprobat de specialiştii in materie, unul din pasionaţii fotbalului a declarat hotărât:
    – Bate Toulouse!! Sigur!
    După pauză, între patru ochi, şeful meu direct, m-a complimentat.
    – I-ai păcălit frumos pe ignoranţii ăştia, mi-a plăcut…
    – Ah, v-aţi prins şi dumneavoastră că…
    – Păi, cred şi eu. Lautrec nici nu joacă în prima ligă!
DOREL SCHOR

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Apart Hotel “Best Choice” Sinaia

Din 31 Martie 2019 doua spatii noi de Cazare in Sinaia “Best Choice Apartments” Apart Hote…