Profesor Psiholog Mirela Aldea

Ne place să fim diferiți, însă căutăm oameni care să ne semene. Conștient căutăm oameni ca noi, inconştient căutăm bucățile ce ne întregesc; căutăm ceea ce ne lipsește. Lumea e precum un puzzle: fiecare își are rostul lui și fiecare e important acolo unde e. Fără una din piese, puzzle-ul nu mai este întreg. De aceea, suntem nevoiți să fim diferiți. Este mai mult o nevoie, o trebuință inconștientă, care devine dorință.

Suntem conștienți de faptul că vrem să fim altfel decât ceilalți însă nu cunoaștem substratul acestei dorințe. Nu mulți dintre noi știu că avem nevoie de echilibru. Acest echilibru este interiorizat și respectat la nivel inconștient. Ne completează, ne echilibrează ceva diferit nouă, cineva complementar. Astfel, echilibrul este susținut de două piese diferite; iar acest lucru nu se întâmplă doar în relațiile de cuplu.

Psihoterapeutul german Bert Hellinger (2010) afirmă într-una din cărțile sale faptul că fără diferență, unitatea nu este posibilă și că tocmai unitatea este cea care aduce lucrurile, trăsăturile diferite împreună și le unește. Tot el consideră cea mai frumoasă imagine a unificării fiind cuplul, el fiind imaginea întregului în natură. Conștientizarea diferențelelor crează o unitate profundă. Mai mult decât atât, Hellinger se leagă și de ereditate, afirmând că ”părinții sunt o mare parte din destinul nostru”. Ceea ce primim de la ei ne face să fim ceea ce suntem. De asemenea, determină și ceea ce ne lipsește.

Trecând spre latura psihologiei sociale și, mai mult, spre cea a sociologiei, trebuie să știm că în 1958, sociologul american Robert Winch (apud Boncu, 2005), a formulat teoria nevoii de complementaritate în relațiile interpersonale, aceasta venind în opoziție cu teoria similarității. Teoria susține că indivizii sunt atrași de cei care îi completează și le pot satisface nevoile. Fiecare caută la celălalt ceea ce nu găsește în el. De exemplu o persoană dominantă va căuta întotdeauna un partener submisiv. Totuși este important de reținut că această complementaritate nu apare în măsurile globale ale caracteristicilor de personalitate, precum inteligența şi onestitatea; ci adaptează nevoile specifice ale partenerilor, cele care sunt relevante pentru o relație.

Există însă cercetări care nu confirmă această teorie a complementarității. Psihologul Ștefan Boncu afirmă faptul că interrelaționarea și nivelul de cunoaștere al persoanelor de lângă noi duce la apariția anumitor factori, printre care similaritatea, care sunt hotărâtori pentru transformarea relației în prietenie, funcţionând pe principiul ”cine se aseamănă se adună”; persoanele având: atitudini, credințe și valori comune. Studiile au arătat că în cazul cuplurilor, similaritatea dintre cei doi parteneri fiind mai mare,  ei se declară mai fericiți. Printre psihologii care susțin teoria similarității este Donn Byane (1971), Griffitt și Veitch (1974), cercetările lor ducând la rezultate foarte clare: oamenii simpatizează semnificativ mai mult pe cei similari lor, decât pe cei disimilări.

Mai târziu, Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (1998) vorbesc despre satisfacerea reciprocă a nevoilor complementare, considerând că filtrul atracției personale nu poate fi explicat în mod obiectiv. Diferențele funcționale între cuplurile bazate pe similaritate și cele bazate pe complementaritate se rezumă la raporturile diferite dintre ceea ce se cunoaște și ceea ce nu se cunoaște. Astfel, în cazul partenerilor care fac parte din cupluri similare, procesul de identificare favorizează anticiparea reacțiilor și comportamentelor, consumarea relației ducând până la dispariție. În ceea ce privește partenerii unor relații complementare, este păstrat un oarecare mister; care duce la longevitatea relației.

Și totuși, după ce ne ghidăm atunci când alegem persoanele lângă care și alături de care dorim să ne petrecem timpul, persoanele alături de care dorim să lucrăm și partenerii din viața de cuplu? Fiecare dintre noi are un filtru propriu de selecție și, poate, chiar reselecție. Ceea ce este cu adevărat important este să ne autoevaluăm, să știm cine suntem noi și de ce avem nevoie. Ar fi util să ne ”trezim” la timp și să aflăm dacă avem compania favorabilă, dacă suntem acolo unde ne dorim și cu persoana dorită.

Profesor Psiholog Mirela Aldea

Bibliografie:

  1. Boncu, Ș. (2005). Procese interpersonale. Iași. Editura Institutului European.
  2. Byane, D. (1971). The attraction paradigm. New York, Academic Press.
  3. Griffitt, W., Veitch, R. (1974). Preacquaintance, Attitude Similarity and Attraction Revisited: Ten Days în a Fall-Out ShelterSociometry 37 (2): 163-173.
  4. Hellinger, B. (2010). Un val, un ocean. București. Editura Cartea Daath.
  5. Mitrofan, I., Ciupercă, C. (1998). Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei. București, Ed. Edit Press Mihaela SRL.
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri interne

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Veronica BALAJ: În suflet cu poezia din două țări – Amalia ACHARD, Franța

În legătură permanentă cu poezia română, Amalia Achard o translează, prelungindu-i expresi…