Home Breaking News Stiri Valea Prahovei Stiri Sinaia Sinaia devine mâine ”Oraşul Omului de Zăpadă”

Sinaia devine mâine ”Oraşul Omului de Zăpadă”

8 min read
0
0
195

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova,  în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia, organizează evenimentul ,, Oraşul Omului de zăpadă”.

Acţiunea este destinată copiilor din centrele rezidenţiale aflate în structura instituţiei şi se va desfăşura în data de 14 februarie, în oraşul Sinaia , începând cu ora 9,00. Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia: “Mă bucur că acest eveniment continuă şi se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv la Sinaia. Cu siguranţă toţi copiii îşi vor aminti cu plăcere de munte, de zăpadă şi de activităţile desfăşurate în aer liber. ” Pentru început, copiii vor urca la Cota 1400 unde vor participa la jocuri şi concursuri, iar de la orele 12,00 va începe derularea efectivă a evenimentului „ Oraşul Omului de zăpadă”, în zona staţiei de plecare a telegondolei. Copiii vor fi organizaţi sub forma unor „ echipe de arhitecţi şi constructori”, care reprezintă centrele din care provin. Fiecare centru va avea o culoare reprezentativă şi va construi câte un element din structura oraşului. Copiii din centrele de plasament, toţi reuniţi într-o singură echipă, vor muncii împreună pentru a construi şi a dărui un oraş Omului de zăpadă. Materia primă pentru realizarea construcţiilor va fi desigur  zăpada, iar prin acest exerciţiu de creativitate şi îndemânare, copiii vor încerca să ridice un adevărat orăşel cât mai vesel şi mai colorat. La eveniment vor participa peste 100 de copii din toate cele 9 centre rezidenţiale aflate în structura D.G.A.S.P.C. Prahova. Toţi copiii participanţi vor primi diplome de participare, iar ziua se va încheia cu un moment festiv la sediul Centrului de Plasament Sinaia.

Programul evenimentului

  • Ora 9,15- toţi participanţii se adună în faţa Staţiei de Telecabină. Maşinile se retrag apoi la Centrul de Plasament Sinaia.
  • 9,30- 10,00- participanţii urcă cu telecabina până la Cota 1400.
  • 10,00-11,00- jocuri şi concursuri propuse de organizatori, saniuş.
  • 11,00-11,30- participanţii coboară cu Telegondolă până la staţia de plecare.
  • 11,30- 12,00- gustarea la Staţia de plecare a Telegondolei.
  • 12,00-14,00-  Copiii vor construi un oraş omului de zăpadă. Vom avea străzi     ( semaforizate, poate şi un sens giratoriu), parcuri, căsuţe, un castel, primărie etc. Chiar dacă materia primă este zăpada, ne dorim ca acest oraş să fie deosebit de vesel şi colorat, un exerciţiu de creativitate şi bun gust.
  • 14,30- plecarea spre C.P.Sinaia
  • 15,00- masa de prânz în 2 serii
  • 15,30 – moment festiv
  • Muzică şi dans
SURSA: http://www.observatorulph.ro/

La Sinaia va fi construit un oraş din zăpadă. „Arhitecţii“ sunt copiii din centrele de plasament

Străzi semaforizate, parcuri, căsuţe, un castel, primărie sunt doar câteva dintre construcţiile care vor fi ridicate de copii la Sinaia. Oraşul de nea va fi dăruit Omului de zăpadă

Mai puţin favorizaţi de soartă, 100 de copii din centrele de plasament din Prahova vor avea parte de o zi ieşită din tipare după ce au acceptat provocarea de a ridica, la Sinaia, pe 14 februarie, ,,Oraşul Omului de zăpadă”.

Pentru început, copiii vor urca la Cota 1400 unde vor participa la jocuri şi concursuri, iar de la orele 12.00 vor începe construcţia efectivă a oraşului.

Copiii vor fi organizaţi sub forma unor echipe de „arhitecţi şi constructori”, care reprezintă centrele din care provin. Fiecare centru va avea o culoare reprezentativă şi va construi câte un element din structura oraşului – străzi, un sens giratoriu, parcuri, căsuţe, un castel, primărie etc.

Apoi, reuniţi într-o singură echipă, vor munci împreună pentru a construi şi a dărui un oraş Omului de zăpadă. Materia primă pentru realizarea construcţiilor va fi desigur zăpada, iar prin acest exerciţiu de creativitate şi îndemânare, copiii vor încerca să ridice un adevărat orăşel cât mai vesel şi mai colorat.

La eveniment vor participa peste 100 de copii din toate cele 9 centre rezidenţiale aflate în structura Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Prahova.

Toţi copiii participanţi vor primi diplome de participare, iar ziua se va încheia cu un moment festiv la sediul Centrului de Plasament Sinaia.
SURSA: http://adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Sinaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep…