Home Breaking News Stiri Valea Prahovei Stiri Sinaia Sinaia, în circuitul Festivalului Internaţional ”Enescu şi muzica lumii” – Vezi programul concertelor

Sinaia, în circuitul Festivalului Internaţional ”Enescu şi muzica lumii” – Vezi programul concertelor

7 min read
0
0
150

Iubitorii de muzică de calitate au încă un motiv de bucurie. Staţiunea Sinaia a fost inclusă, anul acesta, în circuitul Festivalului Internaţional ”Enescu şi muzica lumii”, ediţie ce se desfăşoară în perioada 31 iulie – 19 august 2012 în cinci locaţii, dintre care două din Prahova.

Principalele intenţii ale organizatorilor sunt susţinerea şi promovarea tinerilor muzicieni români şi străini. Festivalul se doreşte, de asemenea, un omagiu adus personalităţii şi creaţiei lui George Enescu. Concertul de închidere marchează la fiecare ediţie, ziua de 19 august, data naşterii marelui muzician român. Ediţia 2012, a Xlll-a, continuă organizarea Orchestrei Romane de Tineret, înfiinţată in 2008 la Sinaia , ce reuneste tineri din toata tara cu varste cuprinse intre 20-28 ani si a Romanian Sinfonietta Orchestra, infiintata in 2010 tot la Sinaia, alcătuită din instrumentişti români cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, selectati dintre cei mai buni la nivel national.

În cele 20 zile de festival, aceşti tineri vor fi pregătiţi pe grupe de instrumente, dupa modelul european, de profesori-invitaţi: Liviu Prunaru, concertmaestru la Orchestra Concertgebow din Amsterdam, Cristian Ifrim, solo violă la Orchestra simfonica din Pamplona, Dorin Marc, profesor la Academia de muzica din Nurnberg si Marin Cazacu, violoncel, solist al Filarmonicii GEORGE ENESCU din  Bucureşti. Cei doi maestri dirijori Cristian Mandeal si Horia Andreescu vor pregăti cele doua orchestre si vor sustine 6 concerte extraordinare la Sinaia, Busteni, Bucuresti si Berlin. Programul festivalului include şi recitaluri extraordinare susţinute, printre alţii, de  pianistul Valentin Gheorghiu, violonistul Liviu Prunaru (Belgia), pianistele Elisabeth Leonskaja (Austria), Mihaela Ursuleasa (Austria) si Maruxa Llorente (Spania), violonistele Mihaela Martin (Germania) si Valentina Sviatlovskaia (Rusia) violistii Marius Nichiteanu (Germania) si Cristian Ifrim (Spania), violoncelistii Frans Helmerson (Suedia) si Marin Cazacu, soprana Bianca Manoleanu, pianistul Remus Manoleanu, pianistul Andrei Licaret, violonistul Gabriel Croitoru, pianista Steluta Radu. Această ediţie-2012 a Festivalului Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, cu 16 concerte si recitaluri extraordinare, se deosebeste de cele anterioare prin includerea unor cursuri de maiestrie oferite tinerilor muzicieni romani de catre cei mai importanti profesori din Europa: Liviu Prunaru, Mihaela Martin, Frans Helmerson, Cristian Ifrim, Dorin Marc si Marin Cazacu.

Ineditul acestei editii urmeaza dupa pregatirea intensa de la Sinaia;  Orchestra Romana de Tineret este invitata sa concerteze la Bucuresti (1 august) in cadrul Festivalului Magic Summer si la Berlin (4 august) la cel mai prestigios festival international al orchestrelor nationale de tineret. La acest festival vor mai concerta orchestre din Franta, Germania, Spania, Olanda, Rusia , Africa de Sud, Singapore si Canada.

Pentru prima data o orchestra simfonica romaneasca este invitata sa concerteze la Berlin in celebra Konzerthaus, si aceasta este Orchestra Romana de Tineret, infiintata, formata si pregatita la Sinaia cu spijinul Primariei Sinaia si al Fundatiei “Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”.

Publicul va asculta pe 31 iulie la Sinaia, in prima auditie mondiala, o lucrare a  compozitorului roman Dan Dediu, ce face parte din programul Orchestrei Romane de Tineret  din care mai fac parte si lucrari de Chopin, Rachmaninov si Enescu ce vor fi prezentate la Berlin.

Cateva instrumente muzicale de mare valoare vor rasuna pe scena salii Casino din Sinaia.

Pe 11 august viorile Stradivarius si Guadagnini, pe 14 august si 17 august doua viori Guarnerius del Gesu (una a apartinut lui George Enescu), violoncelele Montagnana si Lorenzo Ventapane .

Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” este organizat de Primăria Sinaia si Fundaţia “Prietenii muzicii”–Serafim Antropov.

Parteneri: Filarmonica “G.Enescu” din Bucureşti, UCIMR, Lanto Communication, Muzeul Naţional George Enescu, Centrul Internaţional de Conferinţe – Cazino Sinaia, Centrul Cultural “Carmen Sylva” – Sinaia, Centrul Cultural Aurel Stroe din Buşteni, Biserica romano-catolică Sinaia, Biserica ortodoxă Sf. Impăraţi. Constantin si Elena din Predeal, din Sibiu, Asociatia ARZOS, Asociatia Inceptum; Parteneri media: TVR Cultural, Radio Romania Cultural şi Radio Romania Muzical, publicaţiile Actualitatea Muzicală, Şapte Seri, LiterNet, ziare, reviste, posturi de radio şi de televiziune locale.

Programul complet: Festivalul International “Enescu si muzica lumii”  – editia a Xlll-a: Sinaia , Busteni, Predeal, Bucuresti si Berlin – 31 iulie – 19 august 2012

SURSA: http://festivalenescu-sinaia.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Sinaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep…