Corneliu LEU – „Despre Redescoperirea Democratiei”

Ca om trecut – măcar numeric – de vârsta patimilor și împătimirilor, consider că actul de demnitate pe care îl poate face condeiul care nu renunță și nu se poate desprinde de treburile civice, este să încerce a nota obiectiv ce se petrece în jurul și înlăuntru său fără a se grăbi la concluzii.

Și, cum ne aflăm în ziua în care unica putere în Stat este Biroul Electoral Central care sintetizează tocmai interdicția supremă de a ne grăbi spre concluzii, încep aceste însemnări sub formă de jurnal al unor fapte ce se vor comenta altă dată sau de către alții, scris cu onestitatea și obiectivitatea celor care au avut marea raspundere și marea răbdare de a număra voturile, de a lua sacii lor în spate și a-i căra în noapte spre sediile de centralizare, de a aștepta acolo, uneori chiar ore bune de nesomn, până le predau în mâini sigure și cu documente oficiale. E o muncă aplicată și plină de răspundere, nebăgată în seamă dar cu efect notoriu asupra întregii societăți, tocmai prin  modestia responsabilă a neîmpătimirii cu care trebuie făcută. Și cred că toți acești oameni care au girat ziua de ieri trebuie să primească nu numai prinosul nostru, ci și recunoștința pentru că au săltat ceva mai sus cota simțămintelor democratice a cel puțin opt milioane de români. Așadar:

       1.

Recunosc: N-am talentul și nici răbdarea de a ține un jurnal și nici n-am fost tentat până la vârsta asta. Dar pagina de debut al acestor însemnări – care, poate, se vor transforma mai târziu în articole –  începe într-o mică localitate turistică, înșirată pe kilometri de-a lungul unei autorute turistice, pe la orele 10, când mă simt obligat la calm de îndatoritoarea receptivitate cu care asemenea oameni din personalul unei secții de votare mă ascultă angajându-se să transmită și ei conținutul următorului mesaj pe care l-am redactat apoi, când am ajuns la un calculator:

• „ Sent: D 29.07.2012 17:48
• To: ‘secretariat@becreferendum2012.ro’
• Cc: ‘presa@becreferendum2012.ro’; ‘petitii@mai.gov.ro’

De la orele 10,28 telefonez la  numarul 02..544510 – AUTORITATEA ELECTORALA JUDETEANA, spre a anunta boicotul din orasul …„X”… unde exista un singur indicator  la intersectia spre hotel…„Y”…, a fost un anunt mic (A4) pe avizierul primariei, dar a disparut; mai sunt doua indicatoare derutante in zona Megaimage, iar, sediul sectiilor 217 si 218 fiind in cladirea scolara din fundul unui parc, locul de votare nu este marcat cu nimic la strada, semnalarea fiind pusa doar pe usa cladirii din adancul parcului. Aceeasi lipsa a oricarui indicator catre sectiile din cartiere confirma  boicotul indreptat in egala masura catre cetateni si catre turisti, deascalificandu-i pe cei responsabili si reclamand pedepsirea lor in timp util, spre a fi exemplara in orele de functionare care au mai ramas sectiilor de votare.

Numarul l-am obtinut de la operatoarele 112 care mi-au confirmat ca au mai avut sesizari pe care le-au directionat catre politie si m-au sfatuit sa sun la autoritatea judeteana, dar de mai bine de patru ore numarul e ocupat.

Va tin la dispozitie toate datele de identificare daca imi confirmati primirea acestui mesaj si difuzarea lui in timp util catre presa.”

Acesta este mesajul pe care l-au notat și l-au transmis cei în secția cărora, în jurul orelor 11 mi-am exercitat, lejer datorită absenteiștilor, dreptul de vot. După care am constatat că alte prevederi ale Ordonanței se aplicau: La supermarket doi însetați refuzați făceau scandal jurând ca pun sticlele în rucsac pana ies din statiune. La gară, însă, un grup de turiști coborând din trenul de prânz, tot întrebau dar nu aveau de la cine să afle unde pot vota, până când s-a trezit în unul dragostea de clasa politică românească strigând: „Dă-i, mă, în puii mei cu votul lor, că pierdem masa si rămân doar camerele proaste!”…

Pe la orele 14, renunțând să mai sun la numărul veșnic ocupat de la autoritatea judeteană, mi-am rugat prietenii gasiți la telefon să o facă și m-am așezat în fața calculatorului redactând mesajul de mai sus. Dar, tocmai cand să-l transmit, după toate telefoanele mele cu vorbe dulci despre boicot (pe care, desigur, nu le-a ascultat nimeni), îmi cade și internetul. Așa, ne-tam ne-sam, ca atunci când încercam să iau legătura cu cineva din Basarabia iar automatul îmi răspundea cu mieros glas kagebist: „niet cănecșion”…

În sfârșit, după orele 17 internetul îmi face favoarea să mă scoată de sub interdicție și la 17,48 apăs repede pe „send” ca să nu cadă iar. Cu superbă promptitudine, la orele 18,31 primesc răspunsul:

„ Mesajul dvs. transmis pe adresa petitii@mai.gov.ro  a fost recepționat.

Precizăm că, Biroul Electoral Central este autoritatea competentă să dispună măsuri ca urmare a celor sesizate de dumneavoastră.”…

Am răsuflat ușurat și am continuat să privesc la televizor. Premierul Victor Ponta tocmai anunța triumfalist că totul decurge normal și până la acea oră nu s-a înregistrat nici o reclamație…

…

Pe la nu știu care ceas din noapte, trezindu-mă ca să aflu rezultatul votului sau, poate, vorba lui Arghezi: din inexorabilități mai aproape de beteșugurile mele (n-am pus ghilimele dinadins ca să fiu acuzat de plagiat), dându-mi seama că nu-mi ieșea din minte senina declarație a Premierului, am început să mă întreb de ce, în articole recente, am apelat eu la o zicală precum „Mintea românului cea de pe urmă”, când avem unele mult mai indicate precum cea de a-ți da cu tesla-n… undeva, sau „A-ți da cu stângu-n dreptu”?!

Dar, chiar dacă n-am talentul și nici răbdarea de a ține un jurnal, am evitat să-mi dau un răspuns. Spre a-mi păstra angajamentul de a înșirui obiectiv stările de fapt, fără a căuta, deocamdată, concluzii. Ci spunând numai:

<<<<< VA URMA >>>>>