Soluţia finală cu privire la comasarea sau desfiinţarea unor spitale din Prahova va fi anunţată mâine de Ministerul Sănătăţii. Astăzi, este programată o nouă rundă de discuţii, la Sinaia, de data aceasta pe tema unităţilor spitaliceşti de pe Valea Prahovei.

Pe parcursul ultimelor două săptămâni, reprezentanţii Consiliului Judeţean au avut mai multe runde de întâlniri cu oficialii din Bucureşti, însă discuţiile nu au fost finalizate pentru că au fost identificate o serie de probleme. „Mai este în discuţii transferarea Spitalului de la Breaza, şi aici mă refer la alte secţii de boli de plămâni decât TBC-ul la etajul III al Spitalului Băicoi, care este liber şi unde am introdus în sistem de urgenţă o serie de lucrări, de la schimbarea tâmplăriei până la reabilitare. Asta pentru că ideea transferării Spitalului din Breaza la Şcola Podul Vadului nu era fezabilă, iar unitatea oricum nu putea primi acreditare într-o astfel de locaţie”, a susţinut Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova. O altă problemă o reprezintă Spitalul din Floreşti, ştiut fiind faptul că, din cele cinci clădiri ale unităţii medicale, numai una se află în patrimoniul Consiliului Local. „Soluţia provizorie este fie să fie recuperate proprietăţile în patrimoniul local, fie închiderea Spitalului Floreşti şi transferarea secţiilor la Drajna”, a mai precizat Cosma. Nici situaţia comasării spitalelor de pe Valea Prahovei nu a fost definitivată. Luni va avea loc o discuţie la Sinaia pe această temă, iar marţi se aşteaptă răspunsul definitiv al Ministerului Sănătăţii.

SURSA: http://www.telegrafuldeprahova.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…