În zi de week-end, pe terenul complexului hotelier Alexandros din Buşteni, edilul oraşului-staţiune, Emanoil Savin, a organizat o altă ediţie a popularei competiţii sportive dotată cu „Cupa oraşului”.

La startul finalelor au fost prezente cele mai merituoase echipe calificate în urma jocurilor preliminare care au avut loc încă de la începutul primăverii: Alexandros, Buşteni, Sinaia-Azuga şi team-ul din Fieni (Dâmboviţa). „Am încercat, uşor, uşor, să părăsim aria Văii Prahovei şi i-am invitat la joc pe prietenii de la Dâmboviţa, mai precis trupa oraşului Fieni! Cu ei ne-am luptat pentru accederea în finală iar rezultatul final, 5-4 pentru Alexandros, cred că  spune totul despre valoarea competiţiei! În celălalt joc, Sinaia-Azuga a reuşit calificarea în marea finală după un frumos succes în faţa selecţionatei oraşului Buşteni!” spunea la debutul finalei mari primarul Savin.

Bute, primul marcator

Marea surpriză a ultimului act s-a constituit în prezenţa în echipa gazdelor de la Alexandros a marelui campion mondial de box Lucian Bute, gălăţeanul cu inimă neînfricată apărând pentru câteva minute culorile roş-galben-albastre ale team-ului din zonă!  Spre satisfacţia celor mai bine de 100 de spectatori prezenţi, Bute a reuşit să deschidă scorul, pasa decisivă venită de la primarul Savin smulgând ropote de aplauze. La două minute după gol, campionul a părăsit terenul declarând: “Este greu şi pe terenul de fotbal, m-am bucurat că am înscris primul gol, am jucat doar câteva minute şi am şi transpirat! Băieţii m-au menajat,  era şi normal, chiar că nu puteam să risc o accidentare! Vin cu mare plăcere acasă, la Buşteni, cum bine ştiţi eu sunt cetăţean de onoare al oraşului! Să nu le fie frică fotbaliştilor din zonă, o să rămân la box, nu mă gândesc să fac fotbal de performanţă”, a spus sportivul.

Marele trofeu a rămas acasă

Finala a fost adjudecată de echipa locală Alexandros, team care a dispus cu 6-2 (3-1) de selecţionata Sinaia-Azuga. Dintre cei mai valoroşi fotbalişti ai trupei câştigătoare îi amintesc pe Aldea, Clinci, Vişan, Totpal, Savin şi Bute, fiecare dintre ei marcând câte un gol!
La final, pe fondul sonor al imnului Champions League, organizatorii au înmânat premii constând în treninguri, tricouri şi mingi de fotbal, toate marca Lotto, alături de cupe, medalii şi plachete care să amintească, în timp, despre frumuseţea momentului. Nu au lipsit nici plicurile cu bani, 2500 de lei pentru locul I, 2000 pentru locul II şi 1500 pentru locul III!
S-a savurat şampania învingătorilor iar Lucian Bute a primit din partea primarului o statuetă din bronz, fiind asigurat că atunci când se va lăsa de box va avea parte de o statuie mare, în centrul staţiunii Buşteni! Vizibil emoţionat, Lucian a mulţumit şi l-a îmbrăţişat pe edil.
După duşul de rigoare, „actorii” arenei sportive au avut parte de un ospăţ pe cinste …

La invitaţia lui Emanoil Savin, primarul Buşteniului, campionul mondial IBF la categoria supermijlocie, Lucian Bute, alături de preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, au făcut KO un godac de peste 100 kg!

Desfăşurată la cabana “Gura Diham” din apropierea Buşteniului, festivitatea s-a întins vreme de mai multe ceasuri fiind planificată de către edilul oraşului staţiune în cinstea marelui sportiv. “Ne bucurăm de fiecare dată când îl avem printre noi pe acest mare campion mondial! Lucian, cetăţeanul de onoare al Buşteniului, a acceptat invitaţia primăriei şi a venit să onoreze atât competiţia fotbalistică desfăşurată în oraş, la baza sportivă a hotelului “Alexandros”, cât şi momentul de sărbătoare atât de drag lui, tăierea porcului! Cum bine se ştie, el va părăsi România peste câteva zile iar, la Crăciun, ziua de fapt a sacrificării porcului, va fi departe, în Canada, pentru a pregăti alte meciuri care să ne încânte! De aceea, cu permisiunea lui, ne-am gândit să-i oferim aceast prilej de a sărbători Ignatul! Chiar şi fără zăpadă!” a spus primarul Buşteniului în alocuţiunea de deschidere.
Imediat, lăutarii au dat startul petrecerii iar Bute a tăiat prima bucată de şorici din godacul cu măr în gură! Rând pe rând, invitaţii au gustat din bunătăţile care se oferă, de drept, la Crăciun, iar ţuica fiartă a dezlegat şi limbile celor mai retraşi! În vervă maximă, primarul şi campionul au ţinut isonul muzicanţilor, potrivind cuvinte meşteşugite la adresa viitorului adversar al lui Bute dar şi a unui alt campion al boxului mondial, ploieşteanul  Leonard Doroftei! Nu au “scăpat” de rime nici Rudel Obreja, nici primarul-gazdă, nici Adrian Dobre, prefectul judeţului Prahova, nici chiar marele sărbătorit! Totul, pe fondul unui soare îngăduitor dar şi al profesionalismului celor care au organizat totul.
La puţină vreme de la debutul petrecerii, Lucian Bute a declarat: “Am o plăcere mare atunci când vin acasă, aici, pentru că Buşteniul este o a doua casă a mea iar domnul Savin un alt frate mai mare! Îmi pare rău pentru că nu vom fi împreună în decembrie dar o să vă demonstrez că atunci, când dumneavoastră vă veţi mai delecta odată cu bunătăţile de la masa de Crăciun, eu, Lucian Bute, voi mai câştiga o bătălie pentru România şi pentru cei care cred în mine! Pentru că, iată, porcul a cedat mai devreme iar eu trebuie să uit repede de kilogramele în plus pe care le-am căpătat huzurind prin Buşteni!”

SURSA: http://www.telegrafuldeprahova.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…