Spectacolul „Mesterul Manole” – in deschiderea stagiunii Teatrului Equinox

1x115 Spectacolul "Mesterul Manole" - in deschiderea stagiunii Teatrului EquinoxJoi, 14 octombrie 2010, de la ora 18:00, incepe cea de-a treizecea stagiune de toamna a Teatrului Equinox, cu spectacolul de teatru de gest „Mesterul Manole”, ale carui scenariu, scenografie si regie sunt semnate de Mihai Vasile. Spectacolul acesta este unul dintre cele mai apreciate de public si de critica de specialitate ale acestui teatru, de-a lungul celor saisprezece ani de la premiera sa, care a avut loc la Festivalul International de Teatru de la Vratza, Bulgaria, acolo unde spectacolul a obtinut trofeul festivalului, regizorul Mihai Vasile, premiul pentru regie, iar actorul Ion Streche, premiul pentru interpretare masculina.
„Mesterul Manole” face parte din proiectul-program al Teatrului Equinox „Teatrul mitologiei romanesti”, proiect unic in cultura romana contemporana, si unul dintre putinele astfel de proiecte din Europa.
Spectacolul de deschidere a stagiunii de toamna 2010 mai are o noutate si anume aceea ca de aceasta data joaca in el actori din cinci generatii care au interpretat, in acesti saisprezece ani, personaje din acest spectacol.
In rolurile principale: Ion Streche, Emilia Dan Vasile, Suzana Marin
In alte roluri: Luiza Buiac, Mihaela Gaftoi, Dorel Lupascu, Bogdan Petrache, Valentin Munteanu, Diana Streche, Laura Pavliuc, Adelina Draghici, Vladimir Petre, Eduard Banu.
Scenariul, scenografia si regia: Mihai Vasile

SURSA: http://www.ziarulprahova.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed