Home Tinerii sinăieni învaţă să facă proiecte cu finanţare europeană

Tinerii sinăieni învaţă să facă proiecte cu finanţare europeană

7 min read
0
0
132

Şcoala George Enescu din Sinaia a fost gazda cursurilor de educaţie non-formală, susţinute de formatorii reţelei naţionale Tineret în Acţiune. La proiect au participat tineri din şcolile din Sinaia, Buşteni şi Comarnic. Iniţiatorii au fost Asociaţia de prietenie Athis-Mons – Sinaia şi Asociaţia Socio-Culturală Excelsior Valea Prahovei. În cadrul cursurilor, tinerii şi reprezentanţii administraţiilor din cele trei oraşe au învăţat ce înseamnă educaţia non-formală şi cum se pot face proiecte pe linia de finanţare Tineret în Acţiune.

Coordonatorul proiectului din partea oraşului nostru a fost doamna Cecilia Frâncu, preşedinta Asociaţiei de prietenie Athis-Mons – Sinaia. „Învăţăm să facem proiecte pe o linie de finanţare, Tineret în Acţiune. Şi pentru a face proiecte pe această linie de finanţare trebuie să ne instruim, iar primul curs este de educaţie non-formală. Suntem un grup care putem face proiecte pentru tineret, pe linia de finanţare Tineret în Acţiune. Pentru noi este o deschidere şi o cale prin care putem colabora cu toţii să ne sprijinim tinerii să devină cetăţeni europeni”, a spus Cecilia Frâncu.

Proiectul a fost primit cu plăcere de tinerii sinăieni. Rădulescu Alexandru Cristian este elev al Şcolii George Enescu din Sinaia şi consideră că acest proiect reprezintă o deschidere spre viitor. „Este o experienţă bazată pe iniţiativă, pe lucrul în echipă, pe comunicare. Îmi doresc să fac parte din acest grup pentru că pot face schimb de idei, pot face proiecte împreună cu ceilalţi”, a spus elevul. Tirică Daniel este elev al Colegiului Mihail Cantacuzino şi speră ca în urma acestor cursuri să poată aplica pentru proiectele Tineret în Acţiune. „Este o experienţă nouă, prieteni noi şi sper să pot aplica pentru proiecte pe viitor. Este un lucru foarte interesant”.

Programul Tineret în Acţiune este un program al Comisiei Europene, prin intermediul căruia sunt distribuite fonduri către organizaţiile de tineret sau pentru cele care lucrează cu tinerii. Tinerii învaţă în alt mod, în afara sălii de clasă, tot felul de lucruri practice, scrierea de proiecte, managementul voluntarilor şi cum să-şi înfiinţeze un ONG. Trainerii cursului au fost Rozalia Timar şi Andreea Buzec, membri în Reţeaua Naţională de formatori a programului Tineret în Acţiune. „Copiii trebuie ajutaţi să profite la maxim de oportunitate, să se gândească la cum ar putea aplica lucrurile învăţate. Un răgaz pentru metoda clasică de învăţare, unde primeşti, primeşti şi te duci acasă şi cine ştie ce o să se întâmple cu ceea ce primeşti. Aici procesul porneşte de la experienţă, de la concepte, pe care încercăm să le implementăm în viaţa tinerilor. Tot acest proces este gestionat în ceea ce se numeşte educaţie non-formală. Copiii dezvoltă altfel de competenţe, pe care nu le-ar putea dezvolta în totalitate în cadrul şcolii şi au oportunitatea de a experimenta mult mai mult. În cadrul programului Tineret în Acţiune, ei pot implementa proiecte, nu doar organizaţiile sunt eligible, ci şi grupurile informale de tineri, care pot primi până la 6000 de euro pentru a-şi pune ideile în practică”, a spus Andreea Buzec.

Directorul Şcolii George Enescu, Rodica Rădulescu, este de părere că orice manifestare care are ca scop promovarea tinerilor este binevenită în şcoala pe care o conduce. „Suntem onoraţi să găzduim un grup de pe Valea Prahovei care face parte din acest proiect. Instructorii sunt de foarte bună calitate, au ce să le spună. Au lucrat în echipă, s-a mers pe cunoaşterea noilor membri, pe relaţiile interumane, pe apropierea asociaţiilor din Comarnic, Buşteni şi Sinaia. S-au aplicat metode moderne, orice idee este acceptată, se alege varianta cea mai bună, dar ei nu trebuie să aibă inhibiţii. Ne bucurăm să antrenăm în viaţa socială toate asociaţiile din Sinaia şi mulţumim doamnei Frâncu Cecilia pentru efortul de a organiza acest simpozion şi sperăm să constituim un grup al tinerilor care să promoveze şi să facă proiecte bune”, a declarat Rodica Rădulescu.

SURSA: http://www.expresuldesinaia.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

3 tipuri de cadouri pentru a impresiona pe cineva drag

Pana in perioada sarbatorilor nu mai este foarte mult timp, ceea ce insemana ca poti incep…