Oraşele din imaginile de mai jos sunt considerate cele mai bune locuri pentru amatorii artei stradale contemporane. Un top 10 al celor mai interesante astfel de locuri, a fost alcătuit de publicaţia www.bootsnall.com. Printre acestea se numără New York, Londra, Teheran, Paris, Melbourne, Sao Paulo sau Cape Town. Şi Bucureştiul a devenit în ultimii ani un adevărat exemplu de oraş cu astfel de artă, însă, deocamdată, se pare că nu a fost descoperit. Cei cu dare de mână şi amatori de artă stradală contemporană, ar trebui să treacă măcar o dată prin locaţiile enumerate mai jos:

New York (SUA)

Niciun alt oraş din lume nu este asociat atât de mult cu picturile graffiti precum este New York-ul, o scenă vibrantă, plină de diversitate, potivit sursei citate. Dacă trebuie să vizitaţi un oraş pentru a învăţa despre arta stradală şi nu ştiţi ce să alegeţi, atunci metropola americană este cea prin care trebuie să treceţi.

Berlin (Germania)

Precum New York, Berlinul are deja o tradiţie în materie, cu o artă stradală foarte vie. Artişti din toată lumea vin aici pentru a-şi expune lucrările, în special în Berlinul de Est. Cartiere precum Mitte şi Friedrichshain-Kreuzberg sunt pline de exemple atât noi cât şi mai vechi.

Londra (Marea Britanie)

Legile care interzic desenele graffiti au adus de fapt beneficii acestei arte, ele ajutând la înflorirea culturii stradale din Londra.

Melbourne (Australia)

De la începutul mileniului, străzile lăturalnice din Melbourne au trecut prin schimbări majore, căpătând o identitate proprie. Arhitectura a rămas aceeaşi însă decoraţinile s-au schimbat radical. Aproape peste noapte, a erupt o artă urbană impresionantă. După câţiva ani, oraşul a găzduit un festival de stencil-uri, care este acum un eveniment annual, Melbourne fiind considerat un nucleu al acestei forme de arta stradală.

Paris (Franţa)

Arta stradală din Paris poate fi foarte fermecătoare, dovadă stă fotografia de mai jos, care se află pe zidul unei grădini.

Los Angeles (SUA)

Săo Paulo (Brazilia)

Cape Town (Africa de Sud)

Teheran (Iran)

SURSA: Antena3.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

TOP 5 locuri in care se distreaza pe cinste orice prahovean!

Fiecare om vrea sa traiasca frumos, sa se bucure cat mai mult de viata in prezenta prieten…