elicopter-israelian-prabusit-1_bUn elicopter militar israelian s-a prabusit, luni dupa-amiaza, langa Fundata, in Brasov. Toti cei sapte militari care se aflau la bordul aparatului – sase israelieni si un roman – au murit.

“Accidentul a avut loc in jurul orei 15.20, un elicopter israelian de transport tip CH-53, care participa la exercitiul comun aerian romano-israelian BLUE SKY 2010, a pierdut legatura radio cu centrul de raportare control al exercitiului aerian.

In jurul orei 17.45, echipele de cautare-salvare au localizat din aer, in zona Fundata-Zarnesti, judetul Brasov, epava elicopterului israelian care a fost dat disparut. Pana la acest moment, nu se cunosc imprejurarile producerii accidentului si situatia membrilor echipajului”, potrivit unui comunicat al MApN.

Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a dispus constituirea si trimiterea la fata locului a unei comisii de cercetare a cauzelor producerii acestui accident si a dispus sesizarea Parchetului General.

Imediat, potrivit procedurilor in astfel de situatii, s-a pus in aplicare operatiunea de cautare-salvare, la care participa un elicopter de evacuare medicala MEDEVAC apartinand Fortelor Aeriene Romane si doua elicoptere israeliene.

Prefectul de Brasov, Ion Gontea, a anuntat ca a fost identificata zona unde a cazut elicopterul si, pentru ca este foarte accidentata, au fost luate masuri pentru “securizarea” acesteia.

Un martor ocular a declarat, la Antena 3, ca in zona survolau 3 elicopetere, iar dintr-o data, unul din ele a inceput sa scoata fum si sa piarda din altitudine. Martorul se afla in Poiana Tapului, langa DN1, iar elicopterul se ducea inspre Muntii Bucegi. Potrivit acestuia, accidentul a avut loc in jurul orei 15:30.

In perioada 18-29 iulie, la aerodromul Boboc, se desfasoara exercitiul comun aerian BLUE SKY 2010. Acest exercitiu are ca scop antrenarea in comun a echipajelor aeronavelor de transport in zbor la joasa altitudine, in misiuni de cautare-salvare si tip evacuare medicala (MEDEVAC)elicopter-israelian-prabusit-brasov, fara executarea de trageri sau utilizarea de munitii reale.

UPDATE: Vizibilitatea pe munte este sub 25 m din cauza cetii dense si a ploii. Cautarile sunt mult ingreunate, iar zona greu accesibila, astfel ca operatiunile ar putea fi amanate pe dimineata.

Ancheta care va stabili cauzele tragediei va fi desfasurata de oficiali romani, dar si de o comisie israeliana de investigatie care a fost trimisa aseara la Bucuresti.

UPDATE marti: Salvatorii au ajuns marti dimineata la epava elicopterului israelian, prabusit la 5 km de Babele, in masivul Bucegi. Aparatul este imprastiat pe 150 de metri. La bord erau sapte militari, printre care si un roman in varsta de 31 de ani.

Zeci de morti in accidente de elicopter in ultimii ani

Mai multe persoane si-au pierdut viata sau au fost ranite in ultimii 15 ani in Romania, in urma unor accidente aviatice in care au fost implicate elicoptere militare.

Cel mai recent accident a avut loc pe 7 noiembrie 2007, cand un elicopter IAR Puma Socat, apartinand Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, s-a prabusit in localitatea argeseana Ungheni. La impactul cu solul, aparatul de zbor a luat foc, iar cele 3 persoane aflate la bord – 2 piloti si un maistru militar – au decedat pe loc.

Pe 24 octombrie 2006, un elicopter de tip IAR-330 Puma, apartinand Bazei 90 Transport Aerian din Bucuresti, s-a prabusit in lacul de acumulare de la Golesti, judetul Arges. Echipajul era compus din trei persoane, doi piloti si un mecanic de bord. Toti cei trei pasageri au murit.

La inceputul aceluiasi an 2006, pe 9 ianuarie, un elicopter de tip EC 135, apartinand Unitatii Speciale de Aviatie a MAI, s-a prabusit, la scurt tip de la decolare, in apropierea Aeroportului International din Iasi, in timp ce efectua un zbor de verificare. In urma accidentului toate celel patru persoane aflate la bord si-au pierdut viata.

Pe 29 ianuarie 2004, un aparat de tip IAR 316 Alouette al Scolii de Aplicatie a Fortelor Aeriene de la Boboc s-a prabusit in localitatea buzoiana Posta Calnau, in timp ce executa o misiune de cercetare meteo. Toti membrii echipajului au murit.

Pe 21 iunie 2003, un elicopter s-a prabusit langa Aeroportul din Cluj-Napoca. Aparatul executa cateva looping-uri la joasa inaltime, cand a pierdut din inaltime si s-a prabusit. Pilotul se pregatea pentru un miting aviatic, dar a murit in accident.

In aprilie 2003, un elicopter militar de tip IAR 330 PUMA, care apartinea Bazei Mihail Kogalnicenu, s-a prabusit langa cimitirul turcesc din comuna constanteana Castelul. Cei doi piloti au murit, iar mecanicul de bord a fost ranit.

In iulie 1999, un elicopter apartinand unei unitati militare din Vrancea s-a prabusit zona localitatii Podul Turcului, judetul Bacau. Din fericire, toate trei persoane aflate la bord au supravietuit. In august 2001, un elicopter militar IAR 330 Puma Socat, cu trei oameni la bord, s-a prabusit de la 50 de metri inaltime, in localitatea damboviteana Boteni. Accidentul s-a produs in timpul unui zbor de antrenament, iar aparatul a cazut chiar in curtea Bazei 61 Aeriene Titu. Toate persoanele aflate la bord au fost ranite in accident.

Pe 1 septembrie 1995, sase persoane, printre care si secretarul de stat in MAI, gen. Maior Ion Eugen Sandu, si comandantul trupelor de Jandarmi, gen-maior Ion Bunoaica, au murit intr-un accident aviatic in care a fost implicat un elicopter al Unitatii de Aviatie a MAI. Aparatul de zbor se afla in misiune si s-a prabusit in comuna Mogosesti, din judetul Iasi.

Un grav accident s-a produs in ianuarie 1994, cand un elicopter IAR-330 H, tip Puma, apartinand unitatii de elicoptere de la Tuzla, s-a prabusit imediat dupa decolare. Aparatul fusese solicitat pentru a transporta de urgenta, la Bucuresti, un barbat ce avea nevoie de o interventie chirurgicala. O asistenta medicala, bolnavul, doi membri din familia acestuia, impreuna cu pilotul si copilotul, si-au pierdut viata.

SURSA: http://www.agenda.ro

=================================

Echipele de salvamontişti au ajuns, marţi dimineaţă, în zona epavei elicopterului militar israelian prăbuşit în Masivul Bucegi, aeronava fiind împrăştiată pe o suprafaţă de 150 de metri.

Şeful Serviciului Salvamont Bran, Fănică Boboc, a declarat pentru Mediafax că au fost reluate căutările marţi, de la ora 4.00

“S-a ajuns în zonă. Am intervenit şi cu un elicopter SMURD. Elicopterul s-a înfipt într-o stâncă, probabil dintr-o eroare de pilotaj. Bucăţi din elicopter sunt împrăştiate pe o suprafaţă de 150 de metri, dar noi nu putem face nimic. Trebuie să ajungă acolo echipa de criminalişti care să cerceteze. Vor coborî în coardă până acolo”, a spus Boboc.

În zona Valea Gaura – Poiana Guţău vremea este foarte bună, fără ceaţă. Echipele de salvamontişti şi jandarmi montani au oprit căutările în cursul nopţii şi le-au reluat marţi dimineaţă.

MApN a anunţat, luni seară, că un elicopter israelian de tip CH 53 care avea la bord şase militari israelieni şi unul român a pierdut legătura radio cu centrul de Raportare Control al exerciţiului aerian, ulterior “epava” aparatului de zbor fiind localizată din aer în zona Fundata – Zărneşti. La bordul elicopterului se aflau şase militari israelieni şi un militar român.

Jandarmii montani şi salvamontiştii din Braşov şi Dâmboviţa au început, luni seară, căutările elicopterului prăbuşit în zona Fundata – Zărneşti, pe teritoriul judeţului Braşov.

Surse militare declaraseră că militarul român care s-a aflat alături de alţi şase militari israelieni în elicopterul prăbuşit este căpitan la Unitatea de la Boboc, din judeţul Buzău.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, luni seară, într-un comunicat, că alături de şase militari israelieni, la bordul elicopterului prăbuşit în judeţul Braşov se afla căpitanul Ştefan Claudiu Dragnea, de 31 de ani, încadrat la SMFA.

La căutări participă salvamontişti, jandarmi montani şi un detaşament de vânători de munte din Brigada 2 Vânători de Munte, potrivit MApN.

SURSA: http://www.cotidianul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Valea Prahovei

3 Comments

  1. rezultate live

    27 iulie 2010 at 1:00 PM

    E ciudat cate nenorocire se intampla in ultimii timp la noi. Oare nu e blestemul lui Ceausescu?

  2. hoinarnet

    27 iulie 2010 at 5:05 PM

    Peste 100000 de euro a costat inchirierea unui elicopter pentru transportul a cinci persoane in timpul campaniei electorale a lui Mircea Geoana.
    Elicopterul apartinand firmei brasovene Cobrex a fost vopsit in rosu,culoarea social-democrata.
    Atunci cand a fost intrebat de colegii de partid din BPN de unde va fi platit costisitorul mijloc de transport Mircea Geoana a dat asigurari ca nici un ban din visteria partidului nu va fi platit,elicopterul fiind decontat de “un bun prieten”
    Nu se stie exact cum au fost platite datoriile catre firma Cobrex Trans SRL din Brasov!
    Liderul Victor Ponta,a afirmat ca il intereseaza datoriile partidului doar dupa 20 februarie 2010,ziua cand i-a luat locul fostului presedinte PSD Mircea Geoana.
    Sursa
    http://impactnews.ro/Politic/EXCLUSIV:-Elicopterul-lui-Geoană-trebuia-plătit-de-un-#

    Mai multe detalii pe
    http://brasovean2008.blogspot.com/2010/07/despre-un-alt-elicopter-accident.html

  3. eli(jah)

    6 octombrie 2010 at 12:17 AM

    In care a fost fostul pilot al lui Ceausescu, care zic unii ca a murit dupa,in ‘salvare’?
    Blestemul lui Ceausescu sau prostie si nesimtire?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Esti din Valea Prahovei? Iata 4 hobby-uri pe care le poti practica pentru a scapa de stres!

Pandemia de coronavirus este o situatie exceptionala, cu care romanii nu s-au mai confrunt…