Trenul Orient Express trece prin România
Celebrul Orient Express a oprit, luni, pentru prima dată în ultimii 12 ani, în Gara Regală din staţiunea Sinaia. Cei aproximativ 100 de calatori au coborat din tren direct pe covorul roşu, potrivit Agerpres.
Turiştii sosiţi la Sinaia din America de Nord, America de Sud, Belgia, Franţa, Germania, Spania şi Anglia au fost invitaţi să viziteze Muzeul Peleş şi Mânăstirea Sinaia, după care au plecat spre Bucureşti, a declarat Corina Ghimbaş, reprezentant al Primăriei Sinaia.
„Este o mare bucurie pentru mine să continuăm tradiţia începută de chiar Regele Carol I încă din anul 1883 şi, la fiecare început de toamnă, să întâmpinăm Orient Expressul şi pe călătorii săi care doresc să ne cunoască istoria bogată, legendele şi frumuseţile naturale. Cu siguranţă, vor pleca cu dorinţa de a reveni”, a afirmat primarul staţiunii Sinaia, Vlad Gheorghe Oprea, într-un comunicat de presă.
Preţul unei călătorii cu celebrul tren de epocă este de 6.000 de euro. Prima călătorie a legendarului tren – care circulă pe ruta Paris – Istanbul, respectiv Istanbul – Veneţia a avut loc în 1883. În acela an trenul a oprit şi la Sinaia.
În anul 1998, dupa 16 ani de absenţă, trenul şi-a reluat calatoriile.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul