Cunoscut drept „Micul patriot”, TUDOR LIMBEAN,  este un băiețel de doar 10 ani, care s-a născut în localitatea Vințu de Jos, județul Alba.

I se spune „Micul patriot” deoarece prin melodiile prezentate readuce în actualitate sentimentul patriotic atât prin mesaj cât și prin convingerea cu care interpretează aceste melodii.

Tudor este pasionat de muzică, dar cochetează și cu actoria, fiind un bun recitator. Ca orice băiat de vârsta lui, iubește fotbalul. Joacă cu placere fotbal, alături de colegii lui de la Liceul german din Sebeș, unde învață.

Își iubește și bunica, cea care îl însoțește mereu în turnee și i-a călauzit pașii spre succes.  Este un copil simplu, din inima Ardealului, care iubește viața, familia, cântecul, jocul și portul popular… dar în primul și în primul rând, pe Dumnezeu Ca orice copil născut și crescut la țară iubește animalele și participă cu drag alături de părinții lui la toate activitățile din gospodărie.

A urcat pe scenă de la vârsta de 4 ani și de atunci, cântă cu drag muzică populară și patriotică, recită și dansează. Tudor activează în cadrul ansamblului ”Plaiuri sebeșene” de la Clubul Copiilor Sebeș, director prof. Corina Maria Cotea, iar cu  dl. profesor Sergiu Săndulache se pregătește la pian.

De-a lungul timpului a impresionat juriul numeroaselor festivaluri de folclor la care a participat, prin talentul nativ, interpretarea originală și vocea puternică și caldă. Voce cu un timbru special, extrem de plăcut care merge la sufletul ascultătorului. Dragostea sa pentru cântecul popular nu se exprimă doar prin repertoriul său variat, ci și prin ținutele tradiționale specifice , pe care le poartă cu mândrie de fiecare dată.

Talentatul și carismaticulsolist a strâns peste 100 de diplome și zeci de medalii de la concursurile și festivalurile la care a participat.

Ca orice artist,  Tudor are în repertoriu melodii ale unor interpreți celebrii, dar și propriile piese, cele mai cunoscute fiind „Io-s ficior cum altul nu-i” și „Neam român ridică-ți fruntea în soare”, etc. ( versuri Angela Chelaru, muzică Beșleagă Niculae).

A participat la numeroase spectacole folclorice, dar și la concursuri și festivaluri naționale și internaționale, unde a reușit să urece mereu pe podium. Este greu de definit “talentul” lui deoarece este o combinație de mai multe date care diferă de la caz la caz. Între aceste date regăsim șarmul personal, dorința de a excela, emoția pe care este capabil să o trezească în ceilalți, disponibilitatea de a improviza, spontaneitatea de care dă dovadă. Toate aceste lucruri îl individualizează și îl face iubit de toți cei care îl ascultă cântând sau recitând.

Doar în acest an, Tudor și-a îmbogățit palmaresul cu numeroase premii I și trofee. Astfel a participat la Concursul național ”Doina, cântec românesc” unde a obținut trofeul la etapa zonală, La concursul internațional „Copilăria un poem” a obținut trofeul la secțiunile teatru și muzică, iar la concursul național ”Armonii de primăvară”, premiul I. A urcat pe prima treaptă a podiumului și la festivalurile ”Superstar”- generația muzicii, și ”Marius media grup” de la Tg. Jiu.

S-a aflat în mijlocul românilor din Ungaria, Austria și Italia, dar a participat la spectacole și la Smeadovo, în Bulgaria.

„Micul patriot” a avut onoarea de a participa, de asemena, la Ateneul Român cu ocazia spectacolului organizat de România cu prilejul încheierii festive a președinției României la Consiliul UE, cântă imnul națioanal în fiecare dimineață la postul Romania TV, a avut colaborări cu Televiziunea Română și Antena 1.

A participat recent la concursul național de tinere talente Allegria organizat de Fundația Dan Voiculescu- pentru dezvoltarea României, unde a obținut nota maximă de la toți membrii juriului, o premieră a acestui concurs. Pentru a menține ștacheta ridicată la următoarele festivaluri artistice, Tudor Limbean se pregătește asiduu, în fiecare zi, pentru a adăuga noi și noi valențe stilului propriu de interpretare a cântecelor, cu versuri proprii sau de a recita poezii patriotice cu mult har sufletesc.

Așteaptă cu nerăbdare să înceapă școala, să învețe bine, să nu-i facă de râs pe părinți, bunici, pe învățători.. Serios, talentat și muncitor, Tudor – micul patriot este un nume despre care se va mai vorbi cu siguranță. Vocea micuţului Tudor, copilul din ţinutul Apusenilor răsună într-un strigăt mobilizator către toţi românii. „Copilăria unește România”  sloganul cu care își încheie fiecare spectacol și cu siguranță așa va fi.

Prof. Corina Maria COTEA
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

One Comment

  1. Florea

    25 august 2020 at 2:21 PM

    Bravo Tudor, mult succes si capul sus intodeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…