Turismul de conferinţe s-a dezvoltat în ultimii ani pe Valea Prahovei.

1x163 Turismul de conferinţe s-a dezvoltat în ultimii ani pe Valea Prahovei.Numărul seminariilor şi al conferinţelor a crescut considerabil în ultima perioadă, semn că staţiunile montane sunt preferate pentru organizarea acestor evenimente. Dacă în perioada verii prin hoteluri se vorbea numai despre excursii pe munte şi plimbări la obiectivele turistice din zonă, acum se discută despre indicatori economici, poliţe de asigurare sau despre tratamente medicale inovatoare. Deşi suntem într-un an de criză, cererea pentru evenimentele de tip conferinţă rămâne constantă, iar unităţile care şi-au amenajat săli speciale şi le-au dotat cu tot echipamentul necesar, au numai de câştigat în extrasezon. Mulţi hotelieri şi-au atras acest segment de clienţi cu preţuri mai scăzute decât anul trecut şi cu servicii de înaltă calitate. Zeci de firme din toate domeniile de activitate aleg staţiunile de la poalele Bucegilor pentru specializarea angajaţilor sau pentru prezentarea de noi produse, iar la aceste evenimente participă sute de persoane. Turismul de afaceri este foarte important, în opinia hotelierilor, deoarece aduce câştiguri mai mari decât cel de relaxare. Investiţia unităţilor ajunge la zeci de mii de euro, în funcţie de numărul sălilor, capacitatea lor şi calitatea aparaturii, însă ea reprezintă un atuu pentru hotelieri, deoarece reuşesc să atragă nu numai turişti interesaţi de plimbări pe munte, ci şi oameni de afaceri. În această perioadă, mulţi operatori din turism au reuşit să atragă mii de turişti din acest segment.

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed