Un cutremur de 7,6 grade a zguduit Mexic, în urmă cu puţin timp
Mii de oameni au ieşit pe străzi, mai multe oraşe – evacuate
Update 20.40 – Mii de persoane au ieşit pe străzi în capitala Mexicului, după cutremurul din această seară, informează AFP. Liniile de comunicaţii au fost întrerupte, iar numeroase imobile au suferit daune în cartiere vechi ale capitalei.
Un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe Richter a avut loc marţi, în urmă cu puţin timp, în Mexic, anunţă Institutul american de fizică a pământului (USGS). Iniţial, USGS anunţase că seismul a avut magnitudinea de moment de 7,9.
Seismul a avut loc la ora 12.02 (20.02, ora României), la adâncimea de zece kilometri, în regiunea mexicană Guerrero.
În urma seismului, mai multe oraşe au fost evacuate.
Seismul a avut loc în Guerrero, la aproximativ 200 de kilometri de Acapulco. Epicentrul seismului a fost localizat la 52 de kilometri de oraşul Ometepec, la 76 de kilometri de oraşul Tlapa şi la 193 de kilometri de Acapulco.
Deocamdată nu a fost emisă alertă de tsunami şi nu există informaţii despre eventuale victime sau daune materiale.
Partajează acest conținut:



Un comentariu