Contractul de execuţie pentru reabilitarea DJ 713, Sinaia-Cuibul Dorului-Şaua Dichiului-Cabana Babele, a fost semnat la sfârşitul săptămânii trecute.

După o dispută îndelungată între consiliile judeţene din Prahova şi Dâmboviţa privind apartanenţa Sfinxului şi a Babelor, două dintre cele mai profitabile obiective turistice de pe Valea Prahovei, iată că s-a găsit şi un motiv de înţelegere.

Reprezentanţii celor două consilii judeţene au semnat cu reprezentantul firmei care a câştigat licitaţia – SC Cast SRL Băneşti – Prahova – contractul de execuţie pentru reabilitarea DJ 173 Sinaia-Cuibul Dorului-Şaua Dichiului-Cabana Babele, un drum amenajat forestier amenajat în urmă cu peste 70 de ani, dar pe care nu se mai putea circula cu o maşină obişnuită de peste 30 de ani.

Valoarea investiţiei este de aproape 57 de milioane de lei, dintre care contribuţia Consiliului Judeţean Prahova depăşeşte 32 de milioane de lei. “Pentru anul acesta, dată fiind situaţia bugetului, au fost alocaţi pentru începerea execuţiei doar 200.000 de lei”, ne-a declarat Antoaneta Varga, purtătorul de cuvânt al CJ Prahova.

Acelaşi traseu

Proiectul are în vedere 16 km de drum şi va cuprinde modernizarea structurii rutiere, viaducte de coastă, drumuri laterale, ziduri de sprijin, 92 de podeţe tubulare, lucrări pentru siguranţa circulaţiei, sanţuri şi rigole, parcări. Traseul îl va urma întocmai pe cel actual, cu specificaţia că se vor realiza lucrări de lărgire a platformei până la cinci metri, cu parte carosabilă de patru metri. Durata de execuţie este de 24 de luni.

SURSA: http://www.adevarul.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…