Un reprezentant prahovean, în lotul României la Europenele de Atletism în Sală

Săptămâna trecută s-au închis înscrierile la Campionatele Europene de Atletism în Sală, care vor avea loc la Glasgow, în Marea Britanie, în perioada 1-3 martie. România va fi reprezentată la această ediție de 12 sportivi, printre care se regăsește și un atlet de la CSM Ploiești, anume Daniel Petre Rezmiveș.
7-a-1 Un reprezentant prahovean, în lotul României la Europenele de Atletism în SalăPregătit de antrenorul Augustin Iancu (secretar general al Federației Române de Atletism), Daniel Petre Rezmiveș (22 de ani) a câștigat cursa de 60 m din cadrul Cupei RMA și, cu timpul de 6,76 secunde, a devenit, în luna ianuarie, primul atlet român care și-a îndeplinit baremul de calificare la Europenele de la Glasgow. După acea întrecere, atletul clubului ploieștean și-a îmbunătățit timpul, la Campionatul Național de la București, disputat la începutul lunii februarie, atingând 6.69 secunde (egalându-și recordul personal, stabilit în urmă cu doi ani), devenind și campion național.
În privința celei de-a doua sa prezențe la competiția continentală (a mai participat în 2017, la Belgrad, în Serbia), Petre Rezmiveș a declarat: „În primul rând, vreau să-mi îmbunătățesc cea mai bună performanță de până acum. Merg la Glasgow cu cea mai mare încredere pentru calificarea în semifinale. Sper la tot ce e mai bun la acest European!”.
Lotul complet al României pentru Europene este următorul: Andrea Mikloș (400 m), Daniel Petre Rezmiveș (60 m), Marina Andreea Băboi (60 m), Andrei Marius Gag (greutate), Alina Rotaru (lungime), Bianca Răzor (800 m), Claudia Bobocea (1.500 m și 3.000 m), Daniela Stanciu (înălțime), Alexandru Terpezan (60 m), Ionuț Neagoe (60 m), Dorin Andrei Rusu (1.500 m) și Florentina-Costina Iușco (lungime – sportivă care a concurat pentru CSO Sinaia, la bob, cucerind, anul trecut, titlul mondial de tineret, alături de Andreea Grecu).
De menționat că și-a îndeplinit baremul de participare și Andreea Panțuroiu (triplusalt), dar aceasta este accidentată, astfel că nu va putea concura.

SURSA: http://ziarulprahova.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed