Home Breaking News Stiri Valea Prahovei Stiri Sinaia Una dintre speranţele României în sporturile de iarnă este Maria Marinela Mazilu, la skeleton

Una dintre speranţele României în sporturile de iarnă este Maria Marinela Mazilu, la skeleton

6 min read
0
0
227

Un sezon exceptional pentru Maria Mazilu

========================

În vârstă de 21 de ani, reprezentanta Clubului Sportiv Orăşenesc Sinaia a fost prima sportivă din România care a reuşit să se califice la Jocurile Olimpice la respectiva disciplină, la ediţia din 2010, de la Vancouver, iar în anii care au urmat a progresat în fiecare sezon.
Astfel, a ajuns ca în acest an competiţional să câştige în premieră o medalie la Campionatul Mondial de tineret şi să pătrundă pentru prima oară între primele 20 de concurente la Campionatul Mondial de senioare.

Deşi nu are condiţii de pregătire similare cu ale unor sportive din ţări precum Letonia, Germania, Canada, Austria, Rusia sau SUA, eleva antrenorului Marius Ene a reuşit să treacă peste acest aspect şi să devină una dintre tinerele de perspectivă din lume la skeleton. Aceasta a demonstrat încă din debutul sezonului că are potenţialul de a depăşi sportive care au mai multă experienţă, în primele etape din cadrul Cupei Europei, din noiembrie 2012, obţinând un loc şase pe pârtia de la Königssee, din Germania.

Apoi, la începutul lunii decembrie 2012, şi-a trecut în palmares cel mai bun rezultat din Cupa Mondială, situându-se pe locul 14 la etapa disputată la Winterberg, tot în Germania, în decembrie. A urmat performanţa excepţională de la Campionatul Mondial de tineret, organizat pe pârtia de la Igls, din Austria, pe 16 decembrie 2012, când a urcat pe a treia treaptă a podiumului.
În plus, Maria Mazilu nu a impresionat numai prin faptul că a obţinut o medalie, ci şi prin modul în care a evoluat pe pârtia austriacă, reuşind să încheie competiţia la numai jumătate de secundă în urma campioanei Elena Nikitina, din Rusia, una dintre revelaţiile acestui sezon, care şi-a adjudecat şi o victorie în Cupa Mondială.

Sportiva pregătită de Marius Ene a încheiat sezonul prin participarea la Campionatul Mondial, desfăşurat pe pârtia de la St. Moritz, din Elveţia, în zilele de 30 şi 31 ianuarie 2013. Aceasta şi-a trecut în palmares cel mai bun rezultat din carieră la respectiva competiţie, situându-se pe locul 20 în final, reuşind în două dintre cele patru manşe disputate să stabilească al 16-lea timp.
Fără un sprijin financiar însemnat, nici forul naţional şi nici clubul din Sinaia neavând posibilitatea de a-i oferi suportul necesar pentru a putea efectua mai multe coborâri şi de a participa la mai multe competiţii, sportiva grupării prahovene nu a luat parte decât la trei etape dintre cele nouă runde programate în Cupa Mondială. Însă, a fost suficient pentru Maria Mazilu să ocupe locul 26 în clasamentul final al competiţiei, fiind a patra junioară din ierarhie.

În clasamentul internaţional aceasta s-a situat pe locul 29, ocupând, totodată, poziţia a 18-a în ierarhia Cupei Intercontinentale, la care cel mai bun rezultat l-a înregistrat pe pârtia de la Igls, la începutul lunii ianuarie, când a încheiat pe locul al patrulea.
După acest sezon excepţional, gândurile Mariei Mazilu se îndreaptă la Jocurile Olimpice de la Soci, de anul viitor, unde speră să nu facă doar act de prezenţă, având acum ca exemplu şi experienţa de la ediţia din 2010.

Petre APOSTOL
SURSA: http://www.ziarulprahova.ro
Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Sinaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Investitorii încep să fie mai interesaţi de Sinaia …

Sinaia „for sale“: tot mai multe pensiuni şi hoteluri sunt la vânzare. „Investitorii încep…