Forfotă mare pe pârtia Clăbucet din staţiunea Predeal. Este vacanţă, iar zeci de prichindei din toate colţurile ţării se iniţiază în tainele schiului. În timp ce unii abia acum iau primele lecţii pe omăt, alţii au trecut de la primul nivel de începători, la cel mediu. Nimeni nu mai spera să se schieze înainte de Paşte la munte. Majoritatea micuţilor erau programaţi în tabere de echitaţie, însă vestea că pârtiile sunt bune s-a răspândit repede, iar copii au ales să înveţe abc-ul sporturilor de iarnă şi să amâne călăria pentru o altă perioadă. Cel mai mic copil din tabăra de schi are numai patru ani, iar cel mai mare 12. Indiferent de vârstă, toţi prichindeii se descurcă bine pe omăt şi fac prograse mari, de la o zi la alta. Tabăra de schi din vacanţa de Paşte se desfăşoară pe 5 zile, iar preţul nu depăşeşte 1.000 de lei. În aceşti bani, micuţii au parte de lecţii, trei mese pe zi, cazare şi supraveghere 24 de ore din 24. Părinţii spun că preferă ca micutii să-şi ocupe timpul cu ceva util în vacanţă şi totodată să se şi distreze alături de alţi copii de vârsta lor. La finalul celor cinci zile petrecute la munte, în tabără, toţi micuţii sunt felicitaţi pentru progresele făcute pe omăt şi premiaţi de instructori cu dipome.
-
La munte s-a mutat, pentru o zi şi Neversea, cel mai aşteptat festival de la malul mării
Turiştii care au ajuns ieri în Predeal au uitat pentru un timp de schiat şi săniuş şi au d… -
Stațiunile de la munte atrag tot mai mulți turiști străini: ”E frig, dar e foarte frumos”
Zi perfectă la munte pentru schi sau alte sporturi de iarnă, dar şi pentru cei care au vru… -
Care sunt cele mai bune partii pe care poti schia in functie de nivelul tau de pregatire
Esti la birou si vezi cum pe geam ninge cu fulgi mari care acopera trotuarele. Daca in ora…
Load More Related Articles
-
5 activități relaxante pentru a alunga rutina
Rutina zilnică poate duce la stări de plictiseală și, în unele cazuri, chiar la anxietate.… -
“Litanii” – noul volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, Editura Rawex Coms – Bucureşti, 2020
A apărut un nou volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, intitulat “Litan… -
Povestea unui tânăr adevărat, pe două continete / Schiță / Narator MELANIA RUSU CARAGIOIU
Prolog: O poveste, care pare, cum sunt toate poveștile, dar care se înscrie în.economia d…
Load More By Mihai Mircea Totpal
-
Tips&tricks: cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stii despre hidroizolatiile pentru fundatii
Iti doresti sa-ti construiesti o casa, pentru a te bucura de confortul pe care un astfel d… -
5 activități relaxante pentru a alunga rutina
Rutina zilnică poate duce la stări de plictiseală și, în unele cazuri, chiar la anxietate.… -
“Litanii” – noul volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, Editura Rawex Coms – Bucureşti, 2020
A apărut un nou volum de poezii al poetei Iuliana Paloda-Popescu, intitulat “Litan…
Load More In
Check Also
Tips&tricks: cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le stii despre hidroizolatiile pentru fundatii
Iti doresti sa-ti construiesti o casa, pentru a te bucura de confortul pe care un astfel d…