Home Breaking News Stiri Valea Prahovei Valea Morarului în anii ‘80

Valea Morarului în anii ‘80

9 min read
0
0
191

Nu am sa relatez o tura anume, pentru ca a trecut mult timp de atunci si amintirile se amesteca. Vorbesc de mijlocul anilor 80, cand pe la 14 ani am fost initiat in schiul pe vai. Primele ture le-am facut impreuna cu tatal meu si cu multi altii. Cu multi altii, pentru ca schiatul pe vai era aproape un sport de masa pe atunci. Cel putin asa mi se parea.

Pentru brasoveni sezonul incepea primavara cam cand se topea zapada pe Postavar pana spre varf. Cam tot atunci infloreau copacii in Brasov. Ne intalneam duminica in gara Brasov la trenul personal de la ora 8. Puteai sa mergi pur si simplu in gara si te intalneai cu siguranta cu cineva. Pe la ora 9 ajungeam la Busteni, unde aproape alergam de la gara pana la telecabina, pentru a prinde un loc cat mai in fata la coada. De regula stateam o ora-doua la coada. Daca era vant si nu mergea telecabina o porneam pe jos la deal spre Valea Alba.

De sus de la Babele sirul schiorilor o lua direct spre Omu. Tinta era Valea Morarului, care era cea mai populara vale pe atunci. A ramas pana astazi preferata mea.

Se mergea in bocanci cu claparii in rucsac si schiurile pe umar. Nu auzise nimeni pe atunci de schiuri de tura. Rucasacii erau si ei rudimentari. Majoritatea aveam rucsaci ca de armata, din material gros kaki cu curele groase din piele. Acum imi pare rau ca nu am pastrat un astfel de rucsac. Cat despre schiuri, pe atunci aveai o singura pereche ‘all mountain’ cu care schiai peste tot. Aproape nimeni nu-si permitea mai multe perechi de schiuri.

Ne regrupam in cabana la Omu unde ne opream sa mancam. Savuram si carte o cana de ceai delicios, specialitatea cabanierului. Ceaiul era facut dintr-un amestec de plante de munte culese cu rabdare peste vara. Dupa masa ne echipam cu nerabdare pentru coborarea pe schiuri.

Am prins  multe zile cu zapada firn de cea mai buna calitate, cand intreaga vale mi se parea ca o autostrada. Tin insa minte o duminica cand ne-a plouat de sus pana jos. Am coborat valea invaluiti in ceata printr-o ‘marmelada’ de aproape 1m grosime. Nu prea reauseam sa virez deloc in zapada aceea grea. Priveam cu admiratie la vreo doi schiori mai experimentati care reuseau sa coboare serpuit.

De la ploaie si cazaturi, costumul de ski mi se imbibase cu apa. Cred ca aveam cativa litrii de apa in captuseala de burete a costumului de atunci. Cand ma gandesc acum, cred ca a fost o tura destul de riscanta. Am avut noroc ca zapada grea si abundenta de pe versantii nu a luat-o la vale. Nu existau pe atunci pe la noi nici un fel de ustensile si aparate pentru avalanse. Oricum daca te prinde o lavina de zapada grea nu prea ai mari sanse. Pe atunci se evita sezonul periculos si putini se aventurau pe vaile mai abrupte. Sezonul de vai era destul de tarziu, in luna Mai cand zapada e de regula fixata pe firul vaii iar versantii curati. Dar se mai intampla sa prindem cate o zapada proaspata tarzie de primavara.

Cel mai des ajungeam pe schiuri pana la cararea marcata cu triungi rosu. Acolo ne dadeam claparii jos. Era aproape un ritual caruia unii ii spuneau “A doua mare placere a schiului”. Era o mare placere sa scapi de claparii grei si incomozi din picioare. Odata schimbati, unii scoteau din rucsac cate o sticla de bere Bucegi sau Azuga, carata cu grija de la Babele. Tin minte o intamplare hazlie, cand toata lumea a scos berile, dar nu avea nimeni desfacator. Atunci am observat ca talpa metalica a ’ski-stop’-ului de la legatura mea Marker avea in ea un decupaj triunghiular care functiona perfect ca desfacator de sticle…

Urma coborarea prin padure, cu schiurile in spate, pana la Gura Diham. Eu eram mereu stresat sa nu pierd trebnul de la ora 17 si o luam repede la picior spre Busteni. Cei mai experimentati mai zaboveau la cabana, apoi luau caruta de la ora 16… Un nenea intreprinzator astepta schiorii la Gura Diham cu caruta. Cand se umplea o lua agale spre gara.

Cam asa decurgea o tura pe atunci. La fel ca si acum, dar parca totul decurgea in alt ritm; mai alene. Ne bucuram mai mult de natura si ne pasa mai putin de echipament. Ne cunosteam cu totii si eram ca o mare familie. O astfel de tura era o mica evadare in natura departe de mizeria vietii cotidiene de atunci.

Mihai Munteanu intrâ în concurs cu un articol care mă face gelos că nu l-am scris eu. Nici nu aș avea cum, în anii ‘80 abia începusem să văd care e treaba cu schiatul. Imaginea, care îi aparține lui Nic Tulban, e mult mai recentă, din 1995, dar Mihai nu a găsit ceva mai potrivit în arhiva personala.

SURSA: http://www.derdelus.ro

 

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Valea Prahovei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Află AICI ce obiectiv turistic din Valea Prahovei te caracterizează în funcție de tipul de personalitate pe care o ai!

Ești tentat să faci o excursie scurtă, chiar și de o zi, pentru a te relaxa și a te bucura…