Vânătoarea de ouă la Peleş
Copiii care ajung sâmbătă în staţiunea Sinaia sunt aşteptaţi să participe la un concurs special, ce se organizează în parcul Castelului Peleş. Intitulat „Vânătoarea de ouă de Paşti”, concursul presupune găsirea a peste 500 de ouă bine ascunse pe terasele domeniului regal. Start-ul se va da la orele 12.00, iar copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, vor avea la dispoziţie câteva ore de căutări. Cei mai destoinici vor fi premiaţi de Iepuraş, după care toţi participanţii vor putea vizita gratuit sălile expoziţionale şi câteva terase, care de obicei sunt închise publicului. Concursul este la prima ediţie, iar organizatorii se aşteaptă ca activitatea să reunească peste 250 de copiii.
httpv://www.youtube.com/watch?v=hBC9cGQ_7xQ
Partajează acest conținut:
Publică comentariul