Home Breaking News Stiri Exclusive Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

Vasilica GRIGORAȘ – Omul și cartea, ființe deopotrivă

18 min read
0
0
357

„Cărţile sunt fiice ale cerului pogorâte pe pământ ca să aline suferinţele neamului omenesc.” (Bernardin de Saint-Pierre)

Omul este asemenea unei cărţi. Fiecare dintre noi avem o cale de parcurs pe acest pământ, timp în care scriem, desenăm, colorăm o carte în mai multe volume, numită viaţă. În fiecare volum al acestui jurnal se întind în timp şi spaţiu mai multe capitole, fiecare purtând un titlu, sub cupola căruia se află „texte”: fapte, trăiri, reuşite, eşecuri…, Toate sunt doar fraze si paragrafe din care ne construim „romanul” vieţii. Da, pentru că: „viaţa fiecărui om este un roman”. Dar pentru a scrie romanul, elementele enumerate mai sus sunt aşezate cu migală sau la repezeală, în mod inspirat ori nu prin semne şi sunete unite în cuvinte. CUVÂNTUL este celula de bază a CĂRŢII, şi dă ordine vieţii OMULUI. Cuvântul este harul Domnului, care ni s-a descoperit pentru a-l pune în „pagină”. Conştientizând câţi talanţi avem din buna-voire a Domnului, îi investim în a spune/scrie/împlini gânduri, gesturi, nu doar pentru noi, ci şi pentru a dărui.

Omul cât trăieşte învaţă. Învăţăm de la oameni, din cărţi şi de la Dumnezeu. În cei şapte (acum şase) ani de-acasă învăţăm multe lucruri de la bunici, părinţi şi fraţi, apoi din manualele şcolare şi din cărţile citite, de la dascălii din şcoală; aceştia prin ştiinţa lor de carte, prin darul pedagogic, prin manifestarea unor abordări psihologice potrivite ne îndrumă spre un domeniu sau altul, urmând calea care ni se potriveşte. Aşadar, ne pregătim pentru viaţă şi cu ajutorul cărţilor. Ştiinţa de carte nu exclude învăţarea din modul de a fi al oamenilor care ne ies în cale la un moment dat. Aceste căi se întrepătrund, se completează, cu o singură condiţie: noi să deschidem cartea, să ne stimulăm pofta pentru lectură şi să ne deschidem unii către alţii. Această deschidere este condiţia „sine qua non” pentru ca învăţăturile să curgă firesc, duios, melodios, dar riguros, în funcţie de ramura cunoaşterii umane sau forma exprimării artistice.Trebuie să menţionăm şi faptul că viaţa nu este doar lină şi mereu ascendentă, poate fi şi tumultoasă, cu piedici de tot felul, care impun un anumit ritm mişcărilor noastre, mers la pas, agale, la galop ori la trap, alergând şi sărind peste obstacole, dar şi mers târâş, în genunchi. În atare situaţii este nevoie acută de carte. Probabil din acest motiv, vechii egipteni au scris pe frontispiciul Bibliotecii din Teba (Egipt): „Cartea – leac pentru suflet.” Tot în această idee, Tudor Vianu spune: „Cartea e un tonic – miracol şi eternitate. O naţie care nu citeşte rămâne în stare de inferioritate, fără forţă şi fără impuls de creaţie, fără sensibilitate, …, fără pasiunea pentru gând şi frumuseţea de sus.” iar Nicolae Manolescu mărturiseşte: „Resimt fiecare zi fără o carte ca o zi pierdută.”

Pentru a ne construi edificiul numit viaţă în deplină cunoştinţă de cauză şi libertate absolută este nevoie să ne cunoaştem pe noi înşine, iar pentru explorarea de sine trebuie să îndrăznim să deschidem „coperţile propriei fiinţei” şi să ne citim „filă cu filă”, atât cu mintea, dar mai ales cu inima. Este nevoie de sinceritate şi atenţie sporită  în aprecierile pe care le facem despre noi. Să ne punem întrebări şi să dăm răspunsuri obiective, clare. Aprecierile să fie în funcţie de anumite valori umane, morale, spirituale… Acolo unde întâlnim abateri, „defecţiuni” să încercăm să le corectăm.

Pentru ca semenii noştri să ne cunoască din ce în ce mai bine şi cu adevărat aşa cum suntem, trebuie să le permitem să deschidă cartea care ne alcătuieşte. Asta nu înseamnă lipsirea ori renunţarea la o anumită intimitate. La rândul nostru, pentru a-i cunoaşte pe ceilalţi să încercăm să citim în cartea vieţii lor, respectându-le personalitatea şi discreţia. Atitudinea, comportamentul şi cuvintele ne dau informaţiile necesare descoperirii afinităţilor şi deosebirilor dintre noi. Dacă o carte poate fi citită şi printre rânduri, omul poate fi descoperit şi prin gesturi, mimică şi chiar prin tăcere. „Şi tăcerea este un răspuns”, spunem uneori. Astfel putem fi în cunoştinţă de cauză atunci când stabilim anumite relaţii şi stilul de comunicare.

Oamenii de lângă noi ne ţin companie în anumite momente, ne  oferă sfaturi atunci când avem nevoie, ne ajută să ne regăsim când rătăcim, dar pot să ne îndrume să-l descoperim pe Dumnezeul din noi. Aceleaşi lucruri şi multe altele le putem învăţa din cărţi. Îndeletnicirea, preocuparea de a citi nu este numai pasiune, ci şi o artă, iar  „Arta de a citi este arta de-a gândi, plus încă ceva… Asta înseamnă a cugeta împreună cu altcineva, a înţelege gândirea altuia şi a intui gândirea pe care el ne-o sugerează, conformă sau contrară lui.” (Emile Fagueti) Dintr-o carte putem învăţa cum să facem anumite lucruri, cum să procedăm în anumite situaţii, ce cale să alegem la o răscruce de drumuri, dar putem învăţa şi cum să nu acţionăm într-un anumit context. În biblioteca unei mănăstiri ortodoxe am văzut „Coranul”. Întrebându-l pe părintele stareţ dacă această carte rămâne în fondul de publicaţii, răspunsul a fost: „da, din orice carte se poate învăţa ceva, depinde cu ce minte citeşti, cu ce suflet înţelegi”. Acelaşi gând îl întâlnim şi la Confucius: „Nu poţi deschide o carte şi să nu înveţi ceva”.  Din orice scriere, oricât de mică ar fi putem afla lucruri neştiute, care să ne fie de folos, să ne hrănim din ele, să le digerăm, să le creştem şi să le dăm mai departe copiilor şi nepoţilor.

Aşa cum naşterea omului presupune un travaliu, scrierea unei cărţi înseamnă cunoaştere, har, efort, perseverenţă…  Asemenea copiilor năzbâtioşi şi ideile pentru a scrie o carte umblă uneori brambura cine ştie pe unde atunci când le cauţi. Ei, uşuratice şi ele, cine ştie pe unde îşi fac veacul. Alteori, din senin te loveşte în moalele capului o inspiraţie bogată, care te face să transpiri din toate mădularele şi te aşezi la masa de scris. Năvală de subiecte, o oaste triumfală de idei şi încetul cu încetul dai naştere unei „fiinţe” cu trup, minte şi suflet, numită CARTE. Aceasta este cea mai fidelă copie a existenţei omului pe acest pământ. Cu lumini şi umbre. Cu urcuşuri şi coborâşuri. Cu bucurii şi dureri. „Cărţile sunt pentru omenire ceea ce memoria este pentru individ“, ne spune John Lubbock.

O carte apare doar în lumină, niciodată în întuneric, un om cunoaşte, rodeşte şi dăruieşte doar în lumină, niciodată în obscuritate. Să lăsăm lumina să ne sporească mintea şi să ne încălzească sufletul, să ne călăuzească drumul spre cunoaşterea adevărului. Cartea este un prieten de nădejde, iar Tudor Arghezi ne spune că: „În restrişte, singură cartea nu te-a părăsit şi a rămas să te mângâie.”  Prietenia cu oamenii şi cărţile este o binecuvântare. Să iubim atât oamenii cât şi cărţile „prin fapte bune, gânduri bune şi alegerea conştientă a cuvintelor, a sentimentelor şi a acţiunilor pozitive, zilnic, fiecare dintre noi poate contribui la mărirea bunătăţii din lume.” (Shari Arison)

Scriitorul este un olar destoinic şi desăvârşit. El frământă lutul cuvântului.  În ulciorul scriiturii sale găsim apa vie în care se oglindeşte cerul minţii şi marea inimii, înălţimea şi adâncul; aici înoată corăbiile umane create după chipul şi asemănarea Domnului. Găsindu-l pe Dumnezeu, ne-adâncim în cuvânt şi ne înălţăm spre lumină.

Putem spune că scriitorul este un artizan iscusit şi complet; toarce firul literelor în cuvinte potrivite locului şi timpului, nevedeşte şi ţese cuvântul în maniera sa personală, distinctă într-un text potrivit trebuinţelor sale şi semenilor. Scriitorul este un croitor atent şi cu imaginaţie. Măsoară, taie şi coase cuvintele pe măsura modelului pe care şi-l doreşte. Abilitatea cu care execută toate aceste operaţii dă trăinicie creaţiei sale, fie el poem, poveste,  roman… Într-o scriere sunt molecule de om, părticele din viaţa acestuia, iar în fiinţa omului sunt semănate seminţe din harul creaţiei.

Naşterea unui copil este o bucurie. Apariţia unei cărţi este o împlinire. Cărţile sunt copiii legitimi ai scriitorilor. Nu toţi copiii sunt frumoşi, deştepţi şi buni, însă îi iubim necondiţionat aşa cum sunt. Nu toate cărţile sunt capodopere, dar trebuie să le iubim pentru că în ele găsim nutrienţii necesari unei creşteri sănătoase şi armonioase.

—————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui, 6 mai 2020

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Alege adezivul potrivit pentru lemn – obtine imbinari sigure si de calitate inca de la prima aplicare

Spre deosebire de alte materiale din sfera constructiilor, lemnul necesita un grad mai spo…