În legătură permanentă cu poezia română, Amalia Achard o translează, prelungindu-i expresia artistică, în limba franceză.Condiția traducătorilor mai ales în literatura contemporană presupune o cunoaștere  substanțială a literaturii țărilor din care se realizează translarea. Comparația nu  este singura condiție ci, traducătorul  de astăzi este  obligat , mai mult decât în alte perioade, să aibă un simț artistic special, dacă se poate să fie chiar el poet, pentru a înțelege  formulele diverse  de creație uzitate.La toate acestea, se adaugă, firește, o acuitate a ritmului și tonalității celor două limbi avute în atenție.

Pornim această conversație, cu doamna Amalia Achard,  de la  principiile de mai sus.

Veronica Balaj:

Distinsă doamnă Amalia Achard, ați plecat din România,  stabilindu-vă în Franța  dar  luând cu dumneavoastră toate nuanțele limbii române.Când s-a petrecut acest pas?

Amalia Achard: Am venit prima oară în Franţa în 2000, dacă-mi aduc bine aminte, şi-apoi în 2002. Nu aveam intenţia să rămân definitiv, dar viaţa şi evenimentele au decis altfel.

V.B.: Aveți o a doua cetățenie  chiar o a doua limbă pe care o exersați zilnic , limba franceză.Totuși,vă lipsește ceva? Prieteniile de acasă, pot fi asemuite cu prieteniile noi, de aici,din  țara lui Victor Hugo și Voltaire și Balzac?

A.: Dac-aş face o listă cu tot ce-mi lipseşte, aceasta ar fi prea lungă. Da, îmi lipsesc prieteniile de-acasă, deşi am auzit că nici în România prieteniile nu mai seamănă cu cele de altădată. Îmi lipsesc dureros satele şi munţii, casele din chirpici sau din lemn, cu cerdacuriînflorite .

În  Franţa e prea multă piatră în case, iar inima mea n-are educaţia pietrei, – îmi lipsesc de asemenea tradiţiile noastre…Nu vreau să spun că, în România era mai bine, dar nici c-ar fi mai bine în Franţa. Totuşi recunosc, cu amărăciune, că mentalităţile sunt net mai evoluate aici. Nu-mi explic aceasta decât prin faptul că francezii sunt, în mod evident, mai educaţi, mai cultivaţi.

V.B.: Care este evenimentul literar care v-a impresionat prima oară, aici, în Franța?

A.: În luna martie a acestui an ar fi trebuit să fiu prezentă la Paris cu ocazia PrimăveriiPoeţilor , o manifestare internaţională care are ca vocaţie sensibilizarea publicului la poezie – ca să discutăm, în cadrul unui club de lectură, pe marginea unui volum al meu.Cum însă coronavirusul şi izolarea ne-au blocat, s-a amânat pentru luna octombrie.

Iar înainte de asta, în septembrie, voi participa ca reprezentant al poetului Ionuţ Caragea – care a fost invitat şi nu poate veni din cauza aceluiaşi coronavirus – la al 62-lea Congres internațional al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa. Atunci se vor decerna şi premiile pe anul 2020 (poetul nostru a câştigat două din ele). 

În genere, la astfel de evenimente se întrunesc doar autori, editori, critici, eventual jurnalişti şi câteva oficialităţi ale localităţii respective, însă nu şi publicul.

S-o spunem deschis: dacă eşti pasionat de lectură, citeşti, pur şi simplu, nu ai nevoie de evenimente literare care să te convingă.

Să vă mai spun ceva: aici nu se organizează faimoasele lansări de cărţi. Autorul scrie şi publică. Iar editorul se ocupă de vânzare, că de aceea-i editor. Odată ce-a acceptat publicarea, înseamnă că i-a «mirosit» valoarea literară şi implicit,, calculează un câştig material pentru editură. Are deci tot interesul s-o promoveze şi să se descurce cum ştie ca s-o vândă. Iar dacă nu «merge», se va gândi de două ori înainte să-ţi mai accepte un volum spre publicare. Nimic mai corect, nu?

V.B.: Traducerile din  literatura română, în special din poezie , când  le-ați început?

A. Primul volum tradus de mine şi publicat în Franţa a fost ,,Monamourabyssal’’ al poetului Ionuţ Caragea şi care a fost recompensat cu premiul pentru poezie François-Victor Hugo pe anul 2018, de către Societatea Poeţilor Francezi. Am început deci în 2018.

De-atunci am reuşit să public vreo 12 (sau mai multe?) alte volume de traduceri din româna în franceză, fără să pun la socoteală alte câteva care-şi aşteaptă rândul pe masa de lucru a editorului. Şi cele trei volume ale mele, şi o traducere din franceză în română, şi  câteva scurte  texte de critică literară… N-am prea avut timp să respir.

Dac-ar fi să citez şi câteva nume, îi amintesc pe Teodor Dume, Nicolae Petrescu-Redi, Nicolae Siladeşi încă vreo alţi opt autori unul mai talentat ca altul.

V.B.: V-ați înscris în acest gen, știind desigur că, responsabilitatea este majoră.Un traducător, de oricând, re-creează poemul sau proza supusă unei alte ritmări lingvistice.Vă solicit un…secret. Cum procedați? Realizați variante, citiți și alte volume ale autorului respectiv?

A.: Nu există alt secret decât stăpânirea celor două limbi: atât cea din care se face translarea , cât şi cea în care se traduce. Şi fără doar şi poate, un minimum de simţ şi ritm poetic.

Dacă citesc şi alte opere ale autorului, o fac din plăcere. Pentru traducere însă, mi-e deajuns să-mi placă textul/poemul pe care-l lucrez. Aceasta este dealtfel o condiţie de nediscutat. Dacă nu-mi place, pur si simplu refuz traducerea, pentru că ştiu că rezultatul nu poate fi decât catastrofic. Şi chiar mi se pare nu doar pierdere de timp, dar şi un afront adus literaturii, să traduci nulităţi.  

Pentru că în ziua când am decis s-o fac, am pornit cu intenţia fermă de-a promova în Franţa valorile noastre, iar nu aşa, la grămadă, pe oricine-şi zice poet sau scriitor.

V.B.: Vă rog, câte ceva despre prima traducere din  limba română ?

A.: O, prima traducere!… A fost o destul de lungă muncă de lămurire ca să obţin acordul poetului Ionuţ Caragea. Căci el, ştiind franceza, mi-a găsit într-o poezie pe care i-am trimis-o «de probă», câteva greşeli. O făcusem, ce-i drept, în grabă (un defect al meu, graba asta), fără să mă gândesc prea mult. Şi ba a fost de acord, ba s-a tot răzgândit, până când a decis, în sfârşit, să facem o încercare.

V.B.: Ei bine, se pune problema dacă editările în Franța,(felicitări și pentru dl. editor cu care lucrați), din  poezia română sunt bine primite de scriitorii contemporani francezi?

A.: Scriitorii contemporani francezi (şi cititorii în egală măsură), sunt deschişi literaturii universale de oriunde ar veni ea, evident, atunci când este de calitate.

Şi este confirmat deja faptul că am reuşit, de-a lungul timpului, să dovedim că românii îşi merită cu prisosinţă un loc de frunte printre marii autori ai lumii.

Revin la poetul Ionuţ Caragea, ca să rămân la zilele noastre şi pentru că îi cunosc cazul, (dar el nu-i singurul şi cu-atât mai bine pentru noi) care a obţinut în doi ani patru premii din partea francezilor. Fără să cunoască pe nimeni, fără să fie recomandat de nimeni. Ceea ce demonstrează clar că nu există preferinţe, nici favoruri, nici injustiţii, ci doar recunoaşterea meritelor şi al talentului.

Aşadar, nu-i nici o îndoială: poezia românească este primită cum se cuvine. 

V.B.:Ce anume ați constatat că li se pare specific în poezia noastrăși care dintre aceste specificități‚ le apreciază cei din noua dumneavoastră patrie?

A.: Specific? Stilul, abordarea, viziunea, limbajul, mentalităţile… noul, în general.

Tânăra poetă Marine Rose spunea, într-o cronică adresată volumului ,,Bonjourtandresse’’ – o antologie tradusă de mine – că citind-o, ai sentimentul că redescoperi frumuseţea limbii franceze.

E drept că, străină fiind, eu nu vorbesc franceza francezilor. Inevitabil, strecor în traduceri o parte din mine, din rădăcinile limbajului caracteristic nouă. Am constatat şi mi s-a confirmat în mai multe rânduri, că ăsta nu-i un defect, dimpotrivă: noul cu care vin şi venim noi, surprinde în mod plăcut.

V.B.: Se cumpără poezie în Franța ?

A.: Deşi mult mai puţin decât proza, se cumpără şi poezie. Prin comparaţie cu România, în Franţa se citeşte. Şi citesc nu numai elitele, dar şi oamenii de rând. Muncitori, şomeri, tineri sau mai puţin tineri, toată lumea îşi găseşte timp pentru lectură. Ăsta-i un lucru grozav pe care-l doresc şi-l recomand şi românilor noştri. Dac-ar înlocui televizorul cu o carte, ce schimbare ar zgudui din temelii ţara noastră!

V.B.:Prin ceea ce realizați dvs. se leagă o punte culturală, creațiile din literatura  română devin  astfel cunoscute.Există lucrări preferate desigur…Numiți câteva dintre acestea.

A.: Dacă vă referiţi la traducerile mele, mi-e greu să aleg. Şi mă explic: eu iau scheletul textului în română şi practic, pe baza lui, creez un nou text. Păstrez temelia, ideile, dar nu şi cuvintele toate, căci nu putem traduce à la lettre. Apoi, citindu-le şi recitindu-le, uneori mi se pare că sună mai bine în franceză decât în română. Bineînţeles că numai egoul meu demoniac mă instigă la astfel de pretenţii. Bag seamă că-şi revendică şi el nişte lauri, păcătosul!

De aceea toate traducerile îmi sunt dragi ca şi cum ar fi copiii mei. Adoptaţi, cert, dar ai mei. Cum aş putea să nu-i iubesc pe toţi?

V.B.:Sunteți și dvs. poetă.Scrieți în limba română și apoi vă traduceți propriile poezii ?

A.: Am poezii scrise numai în franceză, dar şi numai în română.

Pentru că de fapt eu nu scriu în urma unei decizii, nu-mi zic – hai să scriu o poezie, mi-este imposibil; ci mă las condusă de-o idee subită. Pur şi simplu creierul mi-o impune când vrea el, iar eu mă supun scriind ca după dictare. Şi-mi iese o poezie fie în franceză, fie în română, după cum se conturează ideea în acel moment. Iar dacă am timp, îi compun o variantă şi-n a doua limbă.  

V.B.:Așteptăm noi volume translate din română în franceză.Poate aveți în proiect și traduceri din franceză în limba română?

A.: Din română în franceză vor fi multe, căci n-am nici o intenţie să mă opresc.

Din franceză am tradus doar un volum fantasy, ,,Xura’’, semnat de editorul meu, Michel Chevalier, sub pseudonimul de Stellamaris, la editura Fides din Iaşi.

Şi voi traduce cu siguranţă şi altele, trebuie doar să-mi organizez timpul – deja foarte încărcat.

VB:V-aș ruga să ne citați una din creațiile dvs.

AA: Cu plăcere…

 

Fericirea – vie cât o speranţă

***

Fericirea – o transcendenţă spre dincolo de dincolo,

un clipocit fierbinte ce-ntreţine

speranţa nebună de-a dura

(care nu moare decât la propriul ei capăt) 

speranţa care îneacă echivocul

de la intersecţia sângelui cu misterul vieţii

şi când ultimul crater se stinge

friabilă, dar prea orgolioasă ca să-şi dezeifice existenţa,

speranţa pluteşte încă peste beţia inimii

până-n clipa când se prăbuşeşte

făcând digresiuni de la subiect

sublimul fericirii se ascunde atunci în propriile pliuri,

inima goală puşcă se opreşte-n prag,

sufletul îl păşeşte.

***

Vă mulțumim și mult succes!

Veronica Balaj

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In Stiri Exclusive

One Comment

  1. Amalia Achard

    11 august 2020 at 1:26 PM

    Multumesc doamnei Veronica Balaj, dar si revistei Daily News, pentru publicarea acestui interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…