Cu un buget de sub 300 de euro de persoană, puteţi alege dintr-o multitudine de oferte de vacanţă în România, Turcia, Grecia sau Bulgaria. Cele mai ieftine oferte estivale, promovate la Târgul de Turism Holiday Market, care se desfăşoară în perioada 17-20 martie la Palatul Parlamentului, sunt cele de pe litoralul românesc.

La Costineşti, spre exemplu, puteţi petrece un concediu de cinci zile la un hotel de trei stele, cu regim de demipensiune, la un preţ de 115 euro de persoană. Preţul amintit este valabil pentru luna iunie, cu condiţia achitării integrale a biletului până pe 31 aprilie.

Pentru o vacanţă de şapte zile cu regim de demipensiune în staţiunea bulgărească Albena, veţi plăti 146 de euro de persoană. Oferta este valabilă pentru plecările din luna mai. La achitarea integrală a biletului până la sfârşitul lunii aprilie, veţi beneficia de o reducere de 20% din preţ.

Vacanţe în Turcia sau Grecia de la 164 de euro/persoană

Marmaris, una dintre cele mai populare staţiuni ale Turciei, este promovată intens anul acesta de agenţiile româneşti. De exemplu, puteţi opta pentru o vacanţă de şapte zile acolo la un preţ de 164 de euro de persoană. Oferta include transport cu autocarul şi cazare în regim de demipensiune.

Pentru un sejur în staţiunea grecească Nei Pori veţi plăti 209 euro, valabilă în perioada 20 mai-3 iunie, care include transport cu autocarul şi cazare cu demipensiune.

Dacă alegeţi insula grecească Rhodos, aveţi posibilitatea să petreceţi un sejur de şapte nopţi la un preţ de 273 de euro de persoană. Oferta cuprinde cazare la un hotel de trei stele, cu demipensiune şi transport cu avionul. Pachetul este valabil pentru luna mai. Pentru biletele achitate până pe 25 aprilie se acordă un discount de 10%.

Sursa: stiri.rol.ro

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Soferii model fac toate aceste lucruri! Fa-le si tu!

Nu este deloc greu sa fii un sofer model in trafic, sa conduci prudent si sa ai grija de a…