Volumul investiţiilor imobiliare aferent Europei Centrale şi de Est a crescut în trimestru trei al acestui an cu 60%, faţă de trimestrul anterior, la 1,5 mld. euro, cea mai mare creştere din Europa în această perioadă, potrivit ultimului raport de piaţă elaborat de compania de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis (CBRE).

Comparativ cu trimestrul trei din 2009, creşterea este de 119%. Motorul acestei dezvoltări îl consitutie creşterea încrederii în piaţa poloneză, aceasta adunând mai mult de jumătate din totalul volumului de investiţii din regiune, respectiv 826 milioane de euro. Această sumă reprezintă cea mai înaltă valoare trimestrială pentru Polonia din trimestrul trei 2007 şi până în prezent.

„Am anticipat revenirea puternică a pieţei poloneze din acest an. Polonia a fost singura ţară europeană care a reuşit să evite recesiunea, iar la începutul anului preţurile nu reflectau faptul că Polonia este în prezent o piaţă principală pentru mulţi investitori”, a declarat Jonatahan Hull, head of EMEA capital markets în cadrul CBRE.

Volum total de 23,1 mld. euro

Per total, la nivel european, volumul investiţional din trimestrul trei al acestui an a ajuns la 23,1 miliarde de euro, o uşoară scădere faţă de 24,6 miliarde euro din trimestrul anterior al acestui an.

Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele 23 de miliarde de euro reprezintă o creştere de 24%. Analiştii CBRE atrag atenţia asupra creşterii rapide a preţului proprietăţiilor „prime“ la nivel european, considerând că aceasta este văzută de investitori ca nesustenabilă.

Load More Related Articles
Load More By Mihai Mircea Totpal
Load More In 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

Top 3 avantaje pe care la cauta tinerii la primul loc de munca

Business woman fairly doing her jobPentru cei mai multi tineri, primul loc de munca reprez…