Vom avea o Zi Nationala a Culturii

118 Vom avea o Zi Nationala a CulturiiDin 2011, Romania va avea o Zi Nationala a Culturii. Initiativa apartine unui grup de parlamentari din care face si Mihai Apostolache, deputat ales uninominal in Colegiul nr. 5 Prahova.

„Ca si in alte tari, vom avea si noi o Zi Nationala a Culturii. Aceasta va fi pe data de 15 ianuarie, atunci cand il cinstim pe poetul nostru national Mihai Eminescu. Proiectul de lege a fost aprobat in plen si urmeaza sa fie promulgat de presedintele Romaniei”, a precizat deputatul Mihai Apostolache.

SURSA: http://ploiesti.time4news.ro

Partajează acest conținut:

Eu sunt principalul “vinovat” pentru existenta acestei publicații electronice, pretențios numita “Revista”, care își consuma existenta acum în mediul virtual. Sunt un simplu blogger, fără veleități de jurnalist sau studii de specialitate în acest domeniu, fiind economist la baza și manager în activitatea profesionala. Aceasta revista este pentru mine, în primul rand, un hobby, un rezultatul al unei munci zilnice susținută cu mare pasiune și dragoste de tot ce tot ce înseamna frumos în viata (caractere, fapte, locuri), veștile bune și gândirea pozitiva în special, din simpla dorința de a COMUNICA și de a fi mai aproape de OAMENI.

Publică comentariul

You May Have Missed